ICCJ. Decizia nr. 6026/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6026
Dosar nr. 360/1/2007
Şedinţa publică din 21 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea formulată la data de 15 aprilie 2005, contestatorii T.M., T.A. în contradictoriu cu I.C.D.V.V. Valea Călugărească au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea deciziei nr. 22 din 24 martie 2005 emisă de pârât, prin care a fost respinsă cererea acestora de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 0,30 ha şi de acordare a despăgubirilor pentru construcţiile aflate pe acest teren situat în comuna Valea Călugărească, judeţul Prahova, confiscat în anul 1952 şi demolate ulterior.
Instanţa de fond din oficiu a dispus faţă de cererile părţilor introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice, a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a Autorităţii Naţionale de Restituire a Dreptului de Proprietate în calitate de intimaţi.
Prin sentinţa civilă nr. 230 din 14 martie 2006 Tribunalul Prahova a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor, a inadmisibilităţii şi a prematurităţii acţiunii. A admis contestaţia, a anulat Decizia nr. 22/2005 şi a constatat dreptul contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, în calitate de moştenitori legali ai defuncţilor T.I. şi A.B.
A obligat intimatul I.C.D.V.V. să restituie în natură contestatorilor, imobilul situat în comuna Valea Călugărească, judeţul Prahova, compus din teren în suprafaţă de 3000 mp extravilan identificat conform schiţei de plan la raportul de expertiză tehnică topometrică pct. 1, 2, 3, 4, 1.
A stabilit măsuri reparatorii în favoarea contestatorilor în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul compus din 2 clădiri de locuinţe, cramă, povarnă, magazie, 2 rezervoare de apă, toate demolate, în valoare de 2.289.400.000 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Autorul contestatorilor T.I. a deţinut în indiviziune cu numita A.B., imobilele situate în comuna Valea Călugărească, compuse din 2 clădiri de locuit, povarnă, crama, magazie, 2 rezervoare de apă, şi un teren în suprafaţă de 15,40 ha, din care 3000 mp curte.
Aceste imobile i-au fost preluate de Banca de Stat în anul 1952 şi ulterior de fostul I.A.S. iar construcţiile au fost demolate după anul 1955.
În baza Legii nr. 18/1991 moştenitorilor defuncţilor T.I. şi A.B. li s-au reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor de 8 ha şi respectiv 5 ha în baza sentinţei civile nr. 1357/2004 a Judecătoriei Ploieşti.
Preluarea imobilelor s-a făcut în anul 1952, în baza Decretului nr. 494/1956 prin intermediul Băncii de Stat, pentru plata unor impozite, a unor datorii, în mod abuziv, deoarece foştii proprietari s-au aflat în imposibilitate de a-şi exercita vreun drept în apărare.
Astfel, contestatorii au dreptul la restituirea în natură a terenului care este liber, precum şi la plata despăgubirilor pentru construcţiile demolate reprezentând contravaloarea de piaţă a acestora la data notificării.
Autorul contestatorilor a deţinut cotă parte indiviză din imobilele în litigiu şi nu bunurile în integralitatea lor, dar de cota parte ce a aparţinut defunctei A.B. beneficiază tot contestatorii fiind singurii care au formulat cerere de restituire, profitându-le cota parte indiviză a defunctei în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Nu au putut fi reţinute apărările I.C.D.V.V. cu referire la nedepunerea în termenul legal a cererii şi neformularea acesteia prin executorul judecătoresc precum şi nedovedirea calităţii de moştenitori ai defunctei T.E. întrucât din actele de stare civilă şi certificatul de moştenitor nr. 29/1955 reiese că cei doi contestatori sunt copii defuncţilor T.I. şi E., iar pe de altă parte cererea de notificare a fost formulată în termen legal la data de 31 octombrie 2001 Primăria Valea Călugărească care a înaintat-o unităţii deţinătoare I.C.D.V.V. la data de 14 aprilie 2002.
Nu s-au reţinut ca fondate afirmaţiile intimatului I.C.D.V.V. că terenul în litigiu a făcut obiectul legilor fondului funciar, aflându-se în extravilanul localităţii, întrucât de pe o parte, din probe nu reiese că terenul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, chiar dacă se află în extravilan, iar pe de altă parte, Decretul nr. 494/1956 reprezintă un act normativ în baza căruia imobilele au fost preluate abuziv.
Prin urmare, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive ale intimaţilor, a inadmisibilităţii şi a prematurităţii contestaţiei au fost respinse, întrucât exista identitate între persoana intimaţilor şi cei despre care se pretind a fi obligaţi în raportul juridic dedus judecăţii.
Pe de altă parte, dreptul la acţiune al contestatorilor s-a născut la data comunicării deciziei emisă în baza Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 397 din 20 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, s-au admis apelurile declarate de pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Prahova şi de către I.C.D.V.V.
A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că au fost admise excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Finanţelor Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii, şi a fost respinsă acţiunea contestatorilor formulată în contradictoriu cu aceştia pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Faţă de I.C.D.V.V. s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată, a respins acest capăt de cerere şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată în contradictoriu cu I.C.D.V.V.
În final s-au menţinut dispoziţiile sentinţei apelate cu privire la respingerea excepţiilor prematurităţii şi inadmisibilităţii contestaţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Apelurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestora sunt întemeiate.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, calitatea procesuală pasivă în cauză aparţine unităţilor deţinătoare a imobilelor în al cărui patrimoniu se află terenul în litigiu.
Cererea de acordare de despăgubiri pentru construcţia demolată se soluţionează conform art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată de către primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărui rază se află imobilul.
Astfel atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor constau doar în a acorda sprijin şi îndrumare metodologică autorităţilor administraţiilor publice locale şi centrale precum şi persoanelor juridice deţinătoare de imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are calitate procesuală pasivă doar în cazul contestării deciziei emisă de această instituţie în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, care se soluţionează potrivit art. 19 din capitolul VI al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în raport de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 deci în cauză nici această instituţie nu are calitate procesuală pasivă.
Fondat s-a apreciat şi apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice întrucât raportat la obiectul pretenţiilor contestatorilor (restituire în natură şi acordarea de despăgubiri băneşti) în raport de dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, acesta nu are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte apelul declarat de I.C.D.V.V.
Primul motiv de apel ce vizează inadmisibilitatea contestaţiei pentru nerespectarea prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, nu este fondat, întrucât aşa cum a reţinut şi instanţa de fond menţiunea comunicării notificării prin executor judecătoresc nu are caracter obligatoriu atât timp cât cererea a fost formulată la data de 31 octombrie 2002 şi cuprinde elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, a imobilului ce se cere restituit şi valoarea estimativă a acestuia.
Celelalte două motive de apel sunt însă întemeiate, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi respectiv a art. 32 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Astfel terenul solicitat de către contestatori, conform raportului de expertiză efectuat în cauză este situat în extravilanul localităţii Valea Călugărească făcând aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Faţă de cererea de acordare de despăgubiri pentru construcţia demolată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.C.D.V.V. este fondată în raport de dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Competenţa de soluţionare a acestui capăt de cerere revenea primarului din raza teritorială în care se află construcţia demolată, respectiv Valea Călugărească.
Contestatorii nu au înţeles să se judece şi cu primarul comunei Valea Călugărească astfel că, pentru acest capăt de cerere I.C.D.V.V. nu are calitate procesuală pasivă.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, reclamanţii T.A., T.V. şi T.E. au formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., însă cu ocazia dezbaterilor s-a arătat că îşi restrâng recursul doar la punct 9 al art. 304 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a susţinut că în mod greşit s-au admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a apelanţilor, că în mod greşit s-a apreciat că terenul se situează în extravilanul localităţii Valea Călugărească şi nu face obiectul cererii de restituire în baza Legii nr. 10/2001.
S-a mai susţinut că din probele aflate la dosar nu reiese că terenul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 chiar dacă se află în extravilanul localităţii, că de fapt în mod greşit a fost calificat ca fiind teren extravilan, că nu s-au produs probe în acest sens şi că de fapt acesta se află în intravilanul localităţii.
Recursul va fi însă admis pentru considerentele următoare:
Analizând întregul probatoriu administrat în cauză se constată că, în raportul de expertiză tehnică, la fila 94 dosar fond, se reţine că terenul în suprafaţă de 3000 mp, se află în extravilanul localităţii Valea Călugărească, în tarlaua 56, parcelele 4668 şi 4651. Acest lucru rezultând din planurile cadastrale aflate în arhiva I.C.D.V.V.
Se mai reţine că acest teren are categoria de folosinţă „perdele de protecţie salcâm, măceşi, tufe pin" că nu este afectat de detalii de sistematizare şi că fostele construcţii ce au existat pe acest amplasament sunt în stare de ruină.
La fila 106, a raportului de expertiză, se arată că s-au identificat parţial construcţiile existente pe teren cu ajutorul părţilor prezente, că nu s-au putut măsura, deoarece cea mai mare parte a construcţiilor, descrise în actele ce au stat la baza dosarului, sunt acoperite de mărăciniş, perdele de salcâm, măceşi, tufe de pin şi iarbă.
Rezultă astfel că situaţia juridică a întregului imobil alcătuit din teren şi construcţii demolate nu a putut fi pe deplin stabilită.
Pentru acest motiv se va admite recursul reclamanţilor, şi se va trimite cauza la aceiaşi instanţă de apel pentru rejudecarea apelurilor formulate de paraţi.
La rejudecare instanţa urmează să verifice prin suplimentarea probatoriului dacă terenul din litigiu este situat în extra sau intravilanul localităţii Valea Călugărească şi dacă această suprafaţă de teren a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
După lămurirea deplină a situaţiei de fapt a imobilului , se va proceda la verificarea incidenţei Legii nr. 10/2001 asupra acestuia şi la identificarea construcţiilor în prezent demolate pentru care reclamanţii au solicitat măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti.
Cu ocazia rejudecării instanţa de apel va analiza şi celelalte critici formulate de recurenţi.
În raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul reclamanţilor pentru motivele arătate, se va casa Decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii T.A., T.V. şi T.E. împotriva deciziei civile nr. 397 din 20 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de pârâţii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Prahova şi I.C.D.V.V., la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6193/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6041/2007. Civil → |
|---|
