ICCJ. Decizia nr. 5981/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5981
Dosar nr. 1066/107/200.
Şedinţa publică din 21 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 357 din 28 martie 2007 Tribunalul Alba a admis acţiunea formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva pârâtei R.M. şi a dispus restrângerea dreptului de liberă circulaţie a acesteia pe teritoriul statului Francez pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 28 martie 2007.
Instanţa a reţinut că pârâta a fost readmisă pe teritoriul României în temeiul art. 38 din Legea nr. 248/2005, deoarece a încălcat flagrant condiţiile de călătorie în spaţiul Shengen, depăşind durata de şedere de 90 de zile pe parcursul unui semestru.
Raportat la gravitatea faptei, instanţa s-a orientat spre limita minimă a interdicţiei legale de circulaţie prevăzută de art. 38 din Legea nr. 248/2005 şi în temeiul art. 39 din lege, a dispus limitarea dreptului de liberă circulaţie numai pe teritoriul statului din care a fost returnată.
Prin Decizia nr. 140 A din 23 aprilie 2007 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinţei nr. 57 din 28 martie 2007 a Tribunalului Alba.
Schimbând sentinţa atacată, instanţa a respins acţiunea formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti împotriva pârâtei R.M.
În pronunţarea soluţiei, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiunile art. 14 şi art. 18 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, potrivit cărora, cetăţenilor acestor state nu le poate fi restrâns dreptul la libera circulaţie pe teritoriul Uniunii Europene. Întrucât începând cu data de 1 ianuarie 2007 România a devenit membră UE, cetăţenilor acesteia le sunt aplicabile dispoziţiunile art. 14 şi art. 18 din Tratat care în temeiul art. 16 din acelaşi Tratat de Instituire a Comunităţii au prioritate faţă de dreptul intern.
Potrivit Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European, statele membre pot restrânge dreptul la libera circulaţie a cetăţenilor săi numai pentru motive de ordine publică, siguranţă şi sănătate publică, pe teritoriul unuia sau mai multor state, cu excepţia statului de origine. Or, în speţă nu s-a probat că pârâta s-ar afla în una din cele trei situaţii prevăzute de art. 27 din directivă.
Împotriva deciziei 140 din 23 aprilie 2007, a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor Bucureşti, invocând dispoziţiunile art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005 art. 2 alin. (4) din Protocolul IV al Comunităţii Europene a Drepturilor Omului, art. 25 din Constituţie şi art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
În motivarea recursului se arată că dreptul la libera circulaţie nu este absolut, el fiind supus unor limitări legale şi că după aderarea României la Uniunea Europeană, art. 52 din Legea nr. 248/2005 se aplică numai pentru statul din care cetăţeanul a fost returnat.
Recursul nu este fondat.
Ulterior aderării României la Uniunea Europeană, dreptul comunitar şi principiile acestuia prevalează normelor contrare de drept naţional. În atari împrejurări, prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005 la care face referire recurenta, nu mai pot opera, deoarece textul instituie ca termen maxim până la care instanţa poate dispune restrângerea dreptului la libera circulaţie în temeiul tratatului de readmisie, acela al aderării României la Uniunea Europeană.
Articolul 3 din Protocolul 4 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului statuează că restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru sănătatea publică, siguranţa naţională, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Pentru circulaţia cetăţenilor români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispoziţiunile tratatului de instituire a Comunităţii Europene, precum şi prevederile art. 12, art. 18, art. 40, art. 44, art. 52 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European, privind dreptul de liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, care în art. 2 statuează că cetăţenia Uniunii conferă fiecărui cetăţean al Uniunii un drept fundamental şi individual la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.
Art. 24 din directivă, conferă egalitatea de tratament de care se bucură orice cetăţean al Uniunii Europene în raport cu resortisanţii statului gazdă, iar art. 27 din directiva mai sus arătată, permite restrângerea dreptului de şedere doar pentru motive de ordine publică, siguranţă şi sănătate publică, existând dispoziţii speciale de protecţie împotriva expulzării şi garantei procesuale, prin accesul la justiţie şi posibilitatea atacării hotărârilor date.
Tratatul permite introducerea de restrângeri ale dreptului de liberă circulaţie şi şedere liberă, doar pentru motive ce ţin de ordinea publică, siguranţă publică sau sănătate publică, elocvente fiind şi prevederile art. 9, art. 10, art. 11 care conferă cetăţenilor Uniunii, beneficiul dreptului de şedere în statul membru, gazdă, pentru o perioadă de cel mult 3 luni, fără a face obiectul niciunei condiţii sau formalităţi, perioada la a cărei expirare devine incidentă posibilitatea înregistrării la autorităţile competente, de la locul de şedere.
Având în vedere cele de mai sus arătate şi întrucât restrângerea dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români pe teritoriul altor state din Uniunea Europeană a putut opera în baza acordului de readmisie încheiat de România cu statul Francez, aprobat prin HG 278/1994 numai până la data de 1 ianuarie 2007, când România a devenit membră a Uniunii Europene, se impune în temeiul art. 312 C. proc. civ. respingerea recursului declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 140 A din 23 aprilie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6041/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5923/2007. Civil → |
|---|
