ICCJ. Decizia nr. 6077/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 151 din 13 iunie 2006, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul H.T. și continuată de moștenitorii H.F., H.P.F. și H.M., astfel cum a fost completată (f. 147 și 42,45 d. fond) și precizată (f. 45 d. fond), în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL Giurgiu, A.V.A.S. București, SC D. SA Giurgiu și pe cale de consecință: pârâta A.V.A.S. București a fost obligată să emită o decizie care să conțină propunerea de restituire a imobilului preluat abuziv, situat în municipiul Giurgiu, compus din teren 2800 m și construcție cu subsol, parter, 2 etaje și anexe, în echivalent prin acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, corespunzător valorii de 4.343.512.763 lei (ROL); a fost omologat raportul de expertiză C.; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților A.V.A.S. București și SC D. SA Giurgiu; a admis excepția prescripției dreptului de a cere constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare; a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 389/1995, nr. 264/1999 și nr. 924 din 29 martie 2001 ca prescris; a respins cererile reclamanților privind obligarea pârâtelor SC D. SA Giurgiu și SC B. SRL Giurgiu la restituirea în natură a imobilului și de restituire în echivalent a utilajelor morii.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu rămas pe urma autorului P.H. se compune din: construcție cu subsol, parter, 2 etaje, anexe și teren aferent în suprafață de 2800 m (conform raportului de expertiză întocmit de expertul C.). Că reclamanții au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, deoarece imobilul în litigiu a fost înstrăinat parțial de unitatea deținătoare SC D. SA Giurgiu, iar restul din imobil este evidențiat în patrimoniul acestei societăți comerciale privatizată de A.V.A.S.
S-a mai reținut că, de vreme ce A.V.A.S. București a privatizat-o pe SC D. SA Giurgiu, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de A.V.A.S. nu a fost primită. Mai mult, de vreme ce A.V.A.S. București nu și-a respectat obligația prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, în mod corect a fost obligată la emiterea deciziei care să conțină propunerea de restituire a imobilului în litigiu prin acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor.
Cu privire la cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 389/1995, nr. 264/1999 și nr. 924 din 29 martie 2001, s-a reținut că nu este întemeiată avându-se în vedere dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, care prevăd că termenul de prescripție este de 1 an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001).
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 155 din 12 martie 2007 a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamanții H.F., H.P.F., C.(H.)M. și al pârâtei A.V.A.S. București, împotriva sentinței civile nr. 151 din 13 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în contradictoriu cu intimatele SC D. SA Giurgiu, Complex comercial A. și SC B. SRL Giurgiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că notificarea formulată de reclamanți a fost adresată de aceștia unității deținătoare SC B. SRL Giurgiu, însă măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de către instituția publică ce a efectuat privatizarea, art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv A.V.A.S. București.
S-a mai reținut că în condițiile de refuz de restituire în natură și de acordarea a despăgubirilor, instanța a avut obligația să se pronunțe asupra fondului notificării și de a respecta principiul disponibilității, respectiv cerea cu care a fost investită. Că în conformitate cu dispozițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, unitatea care trebuie să soluționeze notificarea este obligată să emită dispoziția care trebuie să cuprindă și propunerea de restituire prin acordarea de despăgubiri cu arătarea cuantumului acestora.
Față de prevederile concrete din Legea nr. 119/1948 s-a reținut că imobilul (moara) în litigiu s-a înscris în dispozițiile art. l pct. 50 din lege, preluarea fiind cu titlu valabil și cu respectarea art. 11 din Constituția României din 1948.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, s-a reținut că au fost aplicate corect dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată.
împotriva deciziei civile nr. 155 din 12 martie 2007 a Curții de Apel București, au declarat recurs A.V.A.S. și reclamanții: H.F., H.P.F. și C.(H.)M.
A.V.A.S. critică decizia atacată a fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Au fost aplicate greșit dispozițiile art.29 din Legea nr. 10/2001 referitoare la comunicarea notificării privind imobilul revendicat de reclamanți, din municipiul Giurgiu, precum și actele doveditoare către A.V.A.S. pentru parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001;
- Este nelegală omologarea raportului de expertiză efectuat în cauză prin care s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 41.054.627.465 lei. Procedura specială de stabilire a cuantumului despăgubirii acordate reclamanților pentru imobilul revendicat trebuia analizată de alte instituții, respectiv, de Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, și nu de instanță;
- în cauză, A.V.A.S. nu are culpă procesuală și prin urmare nu trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată;
Reclamanții critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece:
Instanțele în mod greșit au reținut că statul a preluat imobilul în litigiu, moara și terenul aferent în suprafață de 2800 m din municipiul Giurgiu, în baza unui titlu valabil, de vreme ce moara în litigiu nu a avut caracteristicile unei întreprinderi principale în sensul Legii nr. 119/1948, ci a avut capacități de producție limitate;
- în mod greșit instanțele au reținut că imobilul revendicat nu poate fi reținut în natură, de vreme ce din raportul de expertiză rezultă contrariul;
- Instanțele în mod greșit au admis excepția prescripției dreptului la acțiune în privința capătului de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 389/1995, nr. 264/1999 și nr. 924 din 29 martie 2001 pe considerentul că a fost depășit termenul de 1 an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Termenul de 1 an a început să curgă de la data de 19 iulie 2005, data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 care a modificat și completat Legea nr. 10/2001.
- în mod greșit s-a respins capătul de cerere privitor la despăgubiri pentru utilajele morii în condițiile în care s-a dovedit că la momentul preluării moara a fost utilată și nu s-a făcut dovada că utilajele respective nu mai există.
Recursurile sunt nefondate.
Reclamanții H.F., H.P.F. și C.(H.)M. au revendicat în condițiile art. 22-23 din Legea nr. 10/2001 republicată imobilul situat în municipiul Giurgiu, cu destinație de moară, compus din clădirea morii (subsol, parter și 2 etaje, suprafață construită de 480 m ) și terenul aferent în suprafață de 2800 m , cu 12 valțuri și 2 pietre, cu o capacitate de producție de 2500 kg grâu/oră și 2500 kg porumb/oră. Imobilul respective a rămas pe urma autorului H.P., autorul reclamanților, decedat la data de 8 septembrie 1963.
Cu privire la actele doveditoare ale dreptului de proprietate a imobilului (moara) în litigiu, se reține că reclamanții au dovedit că autorul lor H.P. a fost proprietarul imobilului respectiv. în acest sens, s-au depus la dosarul cauzei copii eliberate de Arhivele Statului municipiul Giurgiu, adresa nr. 85377/1990 din care rezultă că autorul a avut moară în municipiul Giurgiu, naționalizată la data de 11 iunie 1948, fișa individuală pentru moara din Giurgiu, certificat eliberat de Oficiul Registrului Comerțului din 21 februarie 1944 din care rezultă că autorul P.H. a avut o moară comercială situată în Giurgiu, acte care chiar dacă nu sunt translative de proprietate au forța probantă în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001 și conforme cu art. 23.1 din Normele Metodologice de aplicare a H.G. nr. 1023/2005.
Dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001 definesc ca imobile preluate în mod abuziv și acele imobile trecute în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 119/1948.
Legea nr. 10/2001 prevede acordarea măsurilor reparatorii în natură ori prin echivalent în funcție de modalitatea de preluare a imobilelor de către stat, respectiv cu titlu valabil ori fără titlu valabil.
Analizând valabilitatea titlului statului de preluare a imobilului în litigiu prin prisma dispozițiilor art. 2.1 din H.G. nr. 498/2003, se prezumă că preluarea s-a făcut cu titlu valabil.
Potrivit art. l pct. 50 din Legea nr. 119/1948, se naționalizează toate bogățiile subsolului care nu se găseau în proprietatea statului la data intrării în vigoare a Constituției Republicii Populare Române, precum și întreprinderile industriale, societățile de orice fel și asociațiunile particulare, industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi și telecomunicații enumerate mai
jos, după criteriile indicate pentru fiecare categorie toate morile sistematice
având cel puțin un valț dublu pentru grâu sau porumb și o capacitate teoretică de măciniș de minim 1 vagon/24 ore de păioase sau de porumb.
în speță, așa cum rezultă din fișa industrială a morii, f.24 d. fond, rezultă că moara revendicată de reclamanți avea 12 valțuri și 2 pietre, un valț dublu pentru grâu și cu o capacitate teoretică de măciniș de 120 tone/24 ore.
Așadar, rezultă că față de prevederile textului de lege mai sus menționat, imobilul (moara) în litigiu se înscrie în dispozițiile art. l pct. 50 din Legea nr. 119/1948, iar preluarea acestuia de către stat s-a făcut cu titlu valabil și cu respectarea art. 11 din Constituția României din 1948.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune ce se referă la capătul de acțiune privitor la constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 389/1995, nr. 264/1999 și nr. 924/2001, instanța de apel a aplicat și interpretat corect legea.
în acest sens, potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an, de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Acest termen a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 145/2000 și O.U.G. nr. 109/2001.
Legea nr. 247/2005, care a modificat și completat Legea nr. 10/2001, nu prevede nici o repunere în termenul de constatare a nulității actelor de înstrăinare a imobilelor ce intră sub incidența legii, având în vedere că nu există nici o dispoziție expresă ori implicită in acest sens în cuprinsul său.
în ceea ce privește termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, nu se poate susține că avem de-a face cu o repunere în termen de la data intrării în vigoare, 22 iulie 2005, a Legii nr. 247/2005, deoarece această lege a modificat Legea nr. 10/2001 prin indicarea expresă a textelor modificate, art. 45 alin. (5) nu face parte din articolele modificate.
Cu privire la motivul de recurs ce se referă la despăgubiri pentru utilajele morii, se reține că reclamanții nu au făcut dovada că utilajele respective mai există fizic sau nu în prezent, în condițiile art. 1169 C. civ.
Mai mult, din raportul de expertiză efectuat în cauză la instanța de fond, f.110-118, rezultă că utilajele morii nu au fost găsite în incinta imobilului (moara) din municipiul Giurgiu.
Cum imobilul (moara) a fost înstrăinat de unitatea deținătoare SC D. SA Giurgiu, parțial la SC. B. SRL Giurgiu, iar parțial este evidențiat în patrimoniul aceleiași societăți comerciale privatizată, alta decât cea prevăzută de art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanții au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Așadar, față de cele reținute, rezultă că motivele de recurs formulate de reclamanți nu sunt fondate și urmează să fie respinse.
Nefondate sunt și motivele de recurs formulate de A.V.A.S. pentru considerentele care preced.
Pentru rezolvarea speței în condiții judicioase, instanțele: de fond și de apel au făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Astfel, s-a reținut că reclamanții au notificat A.P.A.P.S. devenită ulterior A.V.A.S., Prefectura Giurgiu (f.2-8 dosar nr. 2929/2001 al Tribunalului Giurgiu anexat la dosarul cauzei). Primăria Giurgiu a transmis pârâtei SC B. SRL Giurgiu, unitate deținătoare a imobilului în litigiu, spre soluționare notificarea formulată de reclamanți în condițiile Legii nr. 10/2001, f. 150 d. fond.
în același context dispozițiile art. 2 alin. (4) din lege arată că notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut în alin. (1) al aceluiași articol, chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
în speță, notificarea a fost adresată de reclamanți unității deținătoare a imobilului în litigiu, respectiv SC B. SRL Giurgiu, însă măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituția publică care efectuează, ori, după caz, a efectuat privatizarea, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin soluționarea notificării pe fondul său de către instanță, aceasta nu și-a depășit atribuțiile de vreme ce pârâtele nu au răspuns afirmativ notificărilor primite, refuzul restituirii în natură al imobilului sau acordării de despăgubiri fiind astfel evidente în raport de respectarea obligației prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001 de a rezolva notificarea în termen de 60 de zile.
în atare situație, instanța avea obligația de a se pronunța asupra fondului notificării și de a respecta principiul disponibilității, respectiv cererea cu care a fost investită.
Cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent ce se referă la imobilul în litigiu, se reține că dispozițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu au fost încălcate.
în acest sens, art. 16 din textul de lege enunțat mai sus prevede că notificările formulate în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi se predau pe bază de proces verbal Secretariatului Comisiei Centrale însoțite de deciziile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor .... în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor sau după caz a ordinelor.
Art. 16 alin. (1) titlul VII al Legii nr. 247/2005 se referă, așa cum arată și recurenta, la stabilirea cuantumului final al despăgubirilor.
Așadar, potrivit acestor noi reglementări unitatea care soluționează notificarea este obligată să emită dispoziția pe baza documentație aferentă, dispoziție care trebuie să cuprindă și propunerea de restituire prin acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a imobilului solicitat.
Numai în acest fel sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 care face vorbire de cuantumul final al despăgubirilor.
Cum în cauză, recurenta AVAS avea obligația soluționării notificării în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, aceasta are culpă procesuală și în condițiile art. 274 C. proc. civ., corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte reține că motivele de recurs invocate de reclamanții H.F., H.P.F. și C.(H.)M. și de pârâta A.V.A.S. București nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6183/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6123/2007. Civil → |
|---|
