ICCJ. Decizia nr. 6132/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 6 aprilie 2006 la Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamanta C.L.P.(fostă M.), în calitate de unică moștenitoare a defunctului M.G.I., a chemat în judecată Primăria municipiului București, prin primarul general, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării înaintate în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 312,20 mp, situat în București.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că a notificat pârâta în vederea restituirii terenului susmenționat, considerând că este persoană îndreptățită, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, teren ce a aparținut bunicului său M.G.I., pe care îl moștenește în baza unor acte de moștenire succesivă.
Notificarea a fost însoțită de actele justificative, și ulterior, la solicitarea pârâtei, au fost depuse toate actele solicitate de aceasta, dar nu a fost soluționată notificarea.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 738 din 30 mai 2006, a admis cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să procedeze la soluționarea notificării formulată de aceasta și înregistrată sub nr. 1646 din 23 iulie 2001.
Această soluție a fost pronunțată în temeiul prevederilor art. 25 și urm. din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 598 din 14 decembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă Primăria municipiului București, reținând, în esență, următoarele:
Hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, față de împrejurarea că s-a reținut în mod corect demersul făcut de reclamantă, la data de 23 iulie 2001, prin care a înaintat notificarea către apelanta-pârâtă privitoare la restituirea unei suprafețe de teren.
Conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare are obligația de a soluționa notificarea în termen de 60 de zile de la data înregistrării acesteia, normă legală cu caracter imperativ și nu de recomandare, așa cum nelegal susține apelanta.
Apelanta-pârâtă este în culpă întrucât notificarea nu a fost soluționată, deși au trecut peste 5 ani de la formularea acesteia. împotriva acestei decizii a declarat recurs municipiul București, prin primarul general, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, în înțelesul dat de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22 din lege, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Acest termen pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare (art. 23 din Legea nr. 10/2001, pct. 23.1 din H.G. nr. 498/2003).
în speță reclamantul nu a arătat care este data depunerii ultimului înscris și nici nu a făcut dovada unei astfel de precizări, context în care obligația de a emite dispoziția de restituire este prematură.
Recursul nu este întemeiat.
Prin art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea republicată) s-a stabilit în sarcina unității deținătoare, notificate, obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.
Conform art. 23.1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, invocat de recurent, termenul pentru îndeplinirea acestei obligații de "a face" se poate proroga numai dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Textul prevede în mod expres că pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar ca unitatea deținătoare să comunice, în scris, persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate.
Prin urmare, prorogarea termenului stabilit de lege pentru soluționarea notificării nu operează, de drept, în beneficiul unității notificate, ori de câte ori notificatorul nu precizează că nu mai deține alte probe, așa cum susține recurentul.
Prorogarea fiind condiționată de faptul analizării notificării de către unitatea deținătoare și comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că documentația este insuficientă, în prezenta cauză, corect prin sentința tribunalului, păstrată prin hotărârea recurată, instituția notificată, care nu a făcut o asemenea comunicare, a fost obligată să soluționeze notificarea.
Față de prevederile textelor citate, acțiunea formulată de intimatul-reclamant în luna aprilie 2006 nu este prematură, așa cum susține recurentul.
De altfel, intimatul-reclamant, în cererea înregistrată la instanță la data de 6 aprilie 2006, a arătat că a atașat la notificare toate actele doveditoare, însă nu s-a emis dispoziția prevăzută de art. 25 din legea republicată, recurentul formulând apărări în sensul că cererea se va soluționa pe cale administrativă prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, care va putea fi atacată în justiție în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6149/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6143/2007. Civil → |
|---|
