ICCJ. Decizia nr. 6183/2007. Civil

Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 412 din 28 aprilie 2004 a respins contestația formulată de reclamanții Z.P., G.V. și G.M., în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Ivești prin lichidator judiciar SC R. SRL, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că nici autorii decedați Z.V. și Z.E. și nici D.G. nu au deținut un titlu asupra proprietății imobilelor revendicate.

Prin urmare, reclamanții nu au făcut dovada calității de proprietari cu privire la conacul deținut de SC A. SA Ivești județul Galați cuprins din 30 camere și terenul aferent în suprafață de 1,8 ha.

Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 794 din 5 noiembrie 2005 a admis apelul declarat de reclamanții Z.P., împotriva sentinței civile nr. 412 din 28 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Ivești județul Galați prin lichidator judiciar SC R. SRL Galați și în rejudecare: a admis acțiunea reclamantului Z.P. în sensul că a dispus restituirea reclamantului de către pârâta SC A. SA Ivești prin lichidator SC R. SRL Galați a următoarelor bunuri imobile: 1800 mp teren intravilan Ivești, locuință administrator poziție plan cadastral CO 176,46 mp; locuință personală CO 82-431,2 mp; locuință lucrători CO 81-23,4 mp; depozit butoaie CO 36/1 - 239,78 mp; bazin metalic combustibil CO 58/1 - 4,5 mp; cuvă și sală fermentare CO 50, CO 36; bazin metale combustibil CO 58/2 - 6,15 mp; bazin metalic combustibil CO 59/2 - 3,2 mp; bazin metalic pentru apă CO 59/3 - 10 mp; cameră bucătărie muncitori CO3 - 114,92 mp; bazin beton drojdie CO 51 - 29 mp/87 mc; fântână apă 5 ml/46 ml; locuință paznici și grăjdari CO 80 - 91 mp, conform schițelor anexă la raportul de expertiză efectuat de expert F.E. și care face parte din prezenta hotărâre: a menținut dispozițiile sentinței apelate cu privire la acțiunea conexă (d=5837/2002) formulată de reclamanții G.V. și G.M. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Ivești.

De asemenea, prin decizia civilă 895 din 22 decembrie 2005 Curtea de Apel Galați, a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 794 din 5 noiembrie 2005 a Curții de Apel Galați în sensul constatării dreptului la despăgubiri bănești a reclamantului pentru imobilele demolate: locuință administrator - 367.290.000 lei, grajd animale mari CO 1 - 48.671 lei; cocină porci - 18.928.000 lei, cotețe păsări - 18.928.000 lei, magazie cereale - 886.869.000 lei, pătul porumb - 247.029.000 lei, remize mașini - 158.000.000 lei, 2 cantoane paznici - 120.000.000 lei; a menținut restul dispozițiilor deciziei; a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții G.V. și G.M.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, prin adresa nr. 5590 din 13 iunie 2005 a arhivelor naționale, fila 76 dosar apel, se atestă că în tabelul nominal cu proprietarii persoane fizice sau juridice cu proprietăți agricole de 50 ha sau mai mari în județul Tecuci figurează că suprafața de 100 ha V.Z.

S-a mai reținut și faptul că din Tabloul cu conacele de pe moșiile expropriate în baza Decretului-lege nr. 83/1949 pe raza județului Tecuci, în care în Planșa internă la poziția 26 figurează în comuna Umbrărești conacul numitului V.Z.

Prin urmare, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, precum și faptul că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii 10/2001.

împotriva deciziei civile nr. 794 din 5 octombrie 2005 a Curții de Apel Galați, au declarat recurs reclamanții G.V. și G.M., criticând-o ca fiind nelegală invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece

- în mod greșit instanța de apel a reținut că nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, conacul din Umbrărești și a terenului aferent de 1,8 mp. Dovada dreptului de proprietate îl constituie Formularul de inventariere și evaluarea patrimoniului întocmit de Direcția Gospodării Agricole de Stat în anul 1949.

- Dreptul de coproprietate a lui D. și M.G. cu privire la conacul de la Umbrărești județul Galați este contestat de Z.P. prin prezentarea unui document intitulat "Tabloul de conace de pe moșiile expropriate în baza Decretului nr. 83/1949 pe raza Județului Tecuci".

- Documentele prezentate de Z.P. nu contrazic în nici un fel existența dreptului de coproprietate a lui D.G. și M.G. asupra conacului din Umbrărești și a terenului aferent în suprafață de 1,8 ha.

Recursul nu este fondat.

Reclamanții G.V. și G.M. au solicitat în condițiile art. 22-23 din Legea 10/2001, restituirea în natură a conacului situat în comuna Ivești județul Galați, compus din 30 camere și terenul aferent în suprafață de 1,8 ha, drumuri în suprafață de 6 ha și teren arabil în suprafață de 123 ha din care 94 ha vie.

Din actele eliberate de Arhivele Naționale, f.77-78 dosar apel, de care se prevalează reclamanții în dovedirea dreptului lor de proprietate cu privire la imobilele în litigiu menționate mai sus, nu rezultă că reclamanții au figurat cu proprietăți agricole de 50 ha sau mai mari, ori cu conac pe moșiile expropriate în baza Decretului-lege nr. 83 pe raza județului Tecuci, comuna Umbrărești.

Dimpotrivă, din actele menționate rezultă că proprietarul imobilelor în litigiu este reclamantul Z.P.

Prin urmare, reclamanții G.V. și G.M. nu sunt persoane îndreptățite în înțelesul art. 3 din Legea 10/2001 la măsuri reparatorii.

Pentru aceste considerente, înalta Curte reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință s-a respins recursul ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6183/2007. Civil