ICCJ. Decizia nr. 6241/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă la 6 noiembrie 2003, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și art. 480 C. civ., C.A., G.E., D.N. și I.C.S., au solicitat instanței, în contradictoriu cu orașul Breaza, prin primar și R.I.M.A., să oblige pârâții de a le lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul - teren în suprafață de 5000 mp și casă de locuit, situat în Breaza, fostă proprietate a autorului P.A., imobil trecut fără titlu valabil în proprietatea statului.
Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 1270 din 19 decembrie 2003 a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând în esență că reclamanții, care au solicitat restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001, nu au declanșat căile de atac împotriva dispoziției de respingere a notificării și fără a epuiza această procedură s-au adresat instanței cu acțiune în revendicare, pe calea dreptului comun.
Prin încheierea din 13 ianuarie 2004, aceeași instanță a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul hotărârii, în sensul de a se consemna corect calea de atac, care este apelul, în 15 zile de la comunicare.
Soluția dată la fond, a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, prin decizia nr. 1420 din 3 mai 2004 a respins apelul reclamanților, reținând că ulterior datei de 14 februarie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, acțiunile în revendicarea imobilelor la care acest act normativ se referă, nu mai sunt admisibile iar o acțiune fondată pe dispozițiile noii legi, este condiționată de parcurgerea procedurii administrative obligatorii, prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.
Aceeași instanță, prin decizia nr. 2383 din 13 septembrie 2004 a respins ca nefondate cererile formulate de reclamanți, prin procurator I.C., de a se completa dispozitivul deciziei nr. 1420 din 3 mai 2004, în sensul de a se pronunța asupra cererii de conexare a dosarului nr. 2313/2004 la dosarul 1829/2004, și respectiv de a se reține corect în considerentele hotărârii, toate cererile formulate de părți.
împotriva ambelor decizii date în apel au declarat recurs în termen legal reclamanții C.A., G.E., D.N. și I.C.S., în nume propriu și ca mandatar al celorlalți trei reclamanți, recursuri în legătură cu care, prin decizia nr. 309 din 13 februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, și-a declinat competența de soluționare în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție.
în motivarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 1420 din 3 mai 2004, dată în soluționarea apelului, reclamanții, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., arată în esență că în mod greșit acțiunea a fost calificată de instanțe ca fiind în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, în condițiile în care au precizat că au inițiat procedura administrativă prevăzută prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 iar entitatea investită, Primăria Breaza, nu a emis o dispoziție motivată, trimițându-le doar un răspuns din care rezultă fără echivoc refuzul restituirii imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea.
Or, se mai arată în motivarea recursului, chiar promovarea acțiunii în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001, de la primirea acestei adrese, este o dovadă a faptului că au acționat în conformitate cu dispozițiile legii speciale.
Promovând acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 au solicitat practic instanței să facă controlul legalității procedurii administrative prealabile parcurse ca urmare a formulării notificării.
în motivarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 2383 din 13 septembrie 2004 dată de Curtea de Apel Ploiești în soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 281 alin. (1) și art. 2812alin. (1) C. proc. civ., se susține în esență că în mod greșit s-au respins cererile de îndreptare și respectiv de completare a dispozitivului hotărârii, în condițiile în care în considerente nu au fost menționate corect susținerile părților iar soluția dată cererii de conexare, nu apare în dispozitiv, singurul care are autoritate de lucru judecat.
Recursul este fondat.
Din actele cauzei, rezultă fără echivoc, că reclamanții au inițiat procedura prevăzută prin dispozițiile art. 22 și urm. din Legea nr. 10/2001 și au notificat unitatea deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Breaza, compus din casă de locuit și teren aferent în suprafață de 4860 mp, depunând în acest sens și actele doveditoare ale calității lor de persoane îndreptățite (f.23, 24, 25 dosar 4028/1/2006 al înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală). Cererea de restituire în natură a imobilului nu a fost soluționată însă de entitatea investită, prin emiterea unei dispoziții motivate, persoanelor îndreptățite trimițându-li-se mai multe adrese, fără relevanță juridică sub aspectul finalizării procedurii administrative, dintre care, prin adresa nr. 14382 din 6 octombrie 2003, li se comunică explicit despre refuzul soluționării notificării, motivat de existența pe rolul instanțelor a unei acțiuni în revendicare, formulată de către o altă persoană.
După comunicarea acestei adrese, în termenul de 30 de zile, prevăzut prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamanții au inițiat demersul judiciar, întemeiat în mod explicit pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, învederând instanței despre parcurgerea procedurii administrative și refuzul persoanei deținătoare de a stabili măsurile reparatorii prevăzute de legea specială.
în acest context, cadrul procesual nu putea fi decât cel stabilit prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 iar demersul judiciar al persoanelor îndreptățite trebuia să aibă ca finalitate soluționarea cererilor formulate pe calea notificării și respectiv acțiunii în justiție, în raport cu dovezile prezentate de acestea și probele administrate.
Cu prilejul rejudecării, se va avea în vedere și faptul că într-un alt litigiu, prin decizia nr. 2526 din 11 iunie 2003, instanța supremă admițând cererea de revizuire formulată de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, a anulat sentința civilă nr. 3154 din 17 iunie 1994 a Judecătoriei Câmpina, prin care se admisese acțiunea în revendicare formulată de R.I.M.A., în legătură cu același imobil și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, reținând că din înscrisul doveditor descoperit ulterior pronunțării hotărârii, respectiv certificatul nr. 321 din 6 iunie 2000 al Arhivelor Naționale, rezultă că imobilul din Breaza, a fost proprietatea lui P.A. (autorul reclamanților, din prezentul litigiu) de la care a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, prin completarea listelor anexă.
Judecarea acestui litigiu inițiat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în care recurenții-reclamanți au avut calitatea de intervenienți în interes propriu, este în prezent suspendată, până la soluționarea prezentei cauze.
Așa fiind, recursul declarat împotriva deciziei dată în soluționarea apelului, a fost admis, cu consecința casării ambelor hotărâri pronunțate în cauză și a trimiterii acesteia spre rejudecare primei instanțe pentru a se pronunța pe fondul pretențiilor formulate de recurenți, în temeiul dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001.
Cât privește cel de al 2-lea recurs, vizând decizia prin care s-au soluționat cererile formulate de reclamanți în temeiul dispozițiilor art. 281 alin. (1) și art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., acesta a rămas fără obiect, în contextul casării hotărârii a cărei îndreptare și respectiv completare s-a solicitat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6326/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6289/2007. Civil → |
|---|
