ICCJ. Decizia nr. 6333/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 4 octombrie 2006 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului T.A. în Statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani.
în motivarea acțiunii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 25 iulie 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, fiindu-i aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005.
Prin sentința civilă nr. 185/C din 13 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că de la data de 1 ianuarie 2007 România este membră a Uniunii Europene, iar prevederile art. 52 din Legea nr. 248/2005 și-au încetat aplicabilitatea, prioritară fiind Convenția Europeană a Drepturilor Omului care, în art. 2 pct. 1 și 2 reglementează libertatea de circulație, la punctul 3 arătându-se că exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele care privesc securitatea, siguranța și ordinea publică.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentințe, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu motivarea că prin art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se arată că prin lege pot fi stabilite anumite îngrădiri cu scopul de a asigura respectarea drepturilor și libertăților altora, ori o astfel de îngrădire este prevăzută de Legea nr. 248/2005.
Prin decizia civilă nr. 144/A din 25 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, apelul a fost respins ca nefondat.
în motivarea acestei decizii s-a reținut că în prezent, în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română este aplicabil art. 48 din Tratatul C.E.E. precum și art. 4 din Directiva 2004/38/CE, în prezenta cauză nefiind îndeplinite condițiile pentru ca instanța să ia măsura extremă a restrângerii dreptului la circulație a cetățeanului român potrivit acestor norme.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii formulate în cauză.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține, în esență, că autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile belgiene fără a putea cenzura returnarea intimatului, în raport de prevederile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, modificată și completată cu O.S. nr. 5/2006, care asigură implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Analizând recursul, în limita susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru o perioada de cel mult 3 ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căreia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. în alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
în cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă.
Intimatul-pârât a fost returnat din Belgia pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale.
Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv de ședere ilegală în Belgia, ar fi încălcat principiul proporționalității.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6364/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6326/2007. Civil → |
|---|
