ICCJ. Decizia nr. 6293/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6293
Dosar nr. 7190/42/200.
Şedinţa publică din 3 octombrie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Prahova reclamanţii O.N.D. şi O.N.C. au formulat o contestaţie, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Câmpina, împotriva dispoziţiei nr. 291 din 28 februarie 2007.
Au solicitat retrocedarea a 316 mp disponibili, nefolosiţi din totalul de 997 mp şi contravaloarea în bani pentru diferenţa de 68 mp.
În subsidiar reclamanţii au solicitat, în ordine, fie acordarea unui teren în Câmpina de aceeaşi valoare ca terenul de 997 mp, fie contravaloarea suprafeţei de 997 mp la preţul pieţei.
Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr. 913 din 6 septembrie 2006 a admis în parte contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 291 din 28 februarie 2006 şi a obligat pe primarul municipiului Câmpina să restituie în natură suprafaţa de 362 mp din suprafaţa totală de 997 mp, teren situat în Câmpina, individualizată conform raportului de expertiză A.F., delimitat de punctele 1 – 2 – 6 – 7 – 1.
În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut că prin dispoziţia nr. 291/2006 s-a respins cererea de restituire în natură cu propunerea de acordare de despăgubiri pentru imobil, teren în suprafaţă de 995 mp şi construcţie ce a fost demolată, în suprafaţă de 21 mp, situat în Câmpina, după scăderea valorii actualizate a dezbaterilor primite.
Imobilul revendicat a fost expropriat prin Decretul nr. 12/1975 de la defuncta P.L.(fostă Ş.) care a încasat 2688 lei despăgubiri (procesul verbal din 4 februarie 1975) iar contestatorii sunt succesorii L.P. (CM 537/1987).
S-a constatat pe baza concluziilor raportului de expertiză topografică întocmit de A.F. că din suprafaţa de teren de 997 mp expropriată, este liberă o suprafaţă de 362 mp identificată pe schiţa întocmită de expert în punctele 1 – 2 – 6 – 7 – 1, şi aflată la 6 m de clădirea Şcolii generale nr. 7 care ocupă restul de 632 mp.
Instanţa a admis acţiunea în temeiul art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia civilă nr. 437 din 13 decembrie 2006, a respins apelul Primăriei Câmpina ca nefondat.
S-a apreciat că s-a aplicat corect textul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 faţă de datele speţei, un imobil expropriat prin Decretul nr. 12/1995 revendicat de succesorii fostului proprietar.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat în termen legal recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului recurenta a arătat că s-a făcut o greşită aplicare a legii.
În acest sens s-a arătat că Şcoala generală nr. 7 deţine un teren de 3256 mp şi are o capacitate de 607 elevi, neexistând un spaţiu excedentar care să permită restituirea în natură a vreunei porţiuni din terenul deţinut. O astfel de restituire ar face ca şcoala să aibă un aspect inestetic şi să devină nefuncţională.
Reclamanţii intimaţi au formulat o întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului faţă de împrejurarea că s-a dovedit că 362 mp sunt liberi de orice utilitate şi că din 1975 de la expropriere, terenul nu a fost utilizat sau amenajat pentru vreo activitate şcolară.
Examinând actele dosarului prin prisma criticilor formulate, se constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează:
Prin dispoziţia nr. 291/2006 a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului de 995 mp şi construcţie de 21 mp, situate în Câmpina.
Pentru imobilul revendicat, prin aceeaşi dispoziţie s-a propus acordarea de despăgubiri şi potrivit art. 3 al dispoziţiei s-a dispus trimiterea dosarului aferent notificării la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin contestaţia formulată împotriva acestei dispoziţii reclamanţii au criticat împrejurarea că nu s-a menţionat concret în dispoziţie în ce constau despăgubirile (bani, acţiuni sau altă formă de echivalare valorică a terenului). Reclamanţii au indicat în cuprinsul contestaţiei un subsidiar care coincide cu soluţia dată de Primărie.
În mod nefondat şi în contradictoriu cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 aşa cum a fost modificată de Legea nr. 247/2005, instanţele au anulat dispoziţia nr. 291/06 obligând pârâta să restituie în natură o porţiune din teren, considerată disponibilă potrivit raportului de expertiză.
În primul rând este de remarcat că reclamanţii în contestaţia lor, deşi ca primă variantă de soluţie au solicitat restituirea în natură a unei părţi din teren şi în echivalent bănesc pentru restul, nu au formulat critici decât cu privire la un singur aspect. S-a atacat dispoziţia pentru împrejurarea că aceasta nu menţionează în ce constau despăgubirile (sumă de bani, acţiuni sau altă formă de echivalent valoric al terenului).
Cu alte cuvinte, în maniera în care a fost formulată contestaţia, nu s-a criticat împrejurarea că nu s-a acordat o parte din teren în natură.
În al doilea rând este de remarcat că instanţele nu au coroborat probele administrate în cauză, împrejurare care a condus la pronunţarea unei soluţii nelegale, în mod greşit apreciindu-se că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decretul nr. 12/1975 (pag. 8 din dosar) a fost expropriată în oraşul Câmpina o suprafaţă de teren de 4942 mp (inclusiv construcţii) în vederea construirii în oraş a unei şcoli cu 16 săli de curs pentru învăţământ.
Printre cei expropriaţi s-a aflat şi autoarea reclamanţilor, cu 995 mp teren şi 27 mp construcţii (conform tabelului de la fila 9 din dosar).
Împrejurarea că expertul a constatat că din terenul în discuţie o porţiune de 362 mp nu este afectată de utilităţi nu impune în mod automat soluţia restituirii în natură.
Exproprierea şi-a atins scopul, s-a construit o şcoală pe terenul expropriat.
Din adresa nr. 27345 din 13 mai 2004 emisă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (aflată la fila 31 în dosarul Tribunalului Prahova) rezultă că şcoala în discuţie deţine 3256 mp teren şi are o capacitate de 607 elevi. Potrivit Normativului privind proiectarea, realizarea şi exploatarea construcţiilor pentru şcoli şi licee (indicativ NP 010 – 97 aprobat prin ordinul MLPAT nr. 5/N din 22 ianuarie 1997 publicat în Buletinul Construcţiilor nr. 6 – 7/1998), se spune în adresa menţionată, suprafeţele în metri pătraţi pentru şcoli şi licee sunt în mediul urban de 15 mp/loc.
Aşadar, şcoala deţine un teren situat sub parametrii legali. Ca urmare, neavând teren excedentar din ce s-a expropriat pentru construirea şcolii, rezultă în mod obiectiv că terenul de 997 mp fost proprietatea L.P. şi aflat parte sub şcoală, parte în curtea aferentă şcolii, este în întregime afectat şcolii şi nu poate fi restituit în natură.
În mod corect Primăria constatând că terenul solicitat constituie curtea aferentă şcolii a constatat că potrivit art. 11 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 acesta nu poate fi restituit în natură.
Soluţia luată prin dispoziţia atacată, de a propune despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură şi de a înainta în acest sens dosarul şi notificarea Secretariatului Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor este conformă cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
La acest nivel, instituţia sesizată cu notificarea, după instituirea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă nu poate decât formula propuneri de despăgubiri. Comisia special înfiinţată este abilitată prin lege să stabilească despăgubiri în concret, potrivit art. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Instanţa de apel potrivit art. 295 C. proc. civ. avea obligaţia să verifice, în limitele cererii de apel, dacă instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt şi a aplicat corespunzător legea.
Se constată că instanţa de apel nu a răspuns criticilor formulate de pârâtă referitoare la împrejurarea că terenul reprezintă curtea aferentă şcolii, critici justificate de probele administrate în cauză (Adresa Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 27345 din 13 mai 2004).
Se constată pe cale de consecinţă că în cauză sunt întrunite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi ca urmare pentru considerentele mai sus arătate, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte a admis recursul, a modificat Decizia nr. 437/2006 a Curţii de Apel Ploieşti în sensul că a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei civile nr. 913 din 6 septembrie 2006 a Tribunalului Prahova pe care a schimbat-o în sensul că a respins contestaţia ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul municipiul Câmpina prin primar împotriva deciziei nr. 437 din 13 decembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Modifică Decizia atacată.
Admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 913 din 6 septembrie 2006 a Tribunalului Prahova, pe care o schimbă în sensul respingerii contestaţiei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6295/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6291/2007. Civil → |
|---|
