ICCJ. Decizia nr. 6458/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 17 februarie 2006, reclamantul N.D.C. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin primarul general și M.C.D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 5866 din 27 decembrie 2005 emisă de Primăria municipiului București și să mențină dispoziția nr. 4177 din 6 aprilie 2005, cu motivarea că noua dispoziție este nelegală, deoarece pârâtul M.C.D. nu a depus la dosar în termenul stabilit de legiuitor actele de care a înțeles să se folosească în susținerea notificării, respectiv în dovedirea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul din București; reclamantul a susținut că este singurul îndreptățit la măsuri reparatorii pentru imobil, conform dispoziției nr. 4177 din 6 aprilie 2005.
Prin sentința civilă nr.780 din 20 iunie 2006, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
în mod corect a fost emisă dispoziția nr. 4866 din 27 decembrie 2005, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului în favoarea numiților N.D.C. și M.C.D., atâta vreme cât acesta din urmă a depus la dosar, în justificarea calității sale de persoană îndreptățită la restituire certificatele de moștenitor nr. 56 și 57 din 8 septembrie 2004, fără a se putea reține că aceste înscrisuri au fost depuse tardiv, în raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 modificată.
Prin decizia civilă nr. 44A din 21 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței, cu următoarea motivare:
Termenul de depunere a actelor doveditoare, prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit succesiv până la 1 iulie 2003, nu este un termen de decădere, ci unul de recomandare.
Dacă s-ar accepta teza contrară, ar însemna că etapa jurisdicțională prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea contestațiilor ar fi lipsită de conținut și nu ar putea fi considerată un recurs efectiv, înțeles ca drept al persoanei de a se adresa unui tribunal independent și imparțial și de a beneficia de garanțiile unui proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Este nefondată și critica întemeiată pe dispozițiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, Primăria municipiului București având posibilitatea să recurgă la revocarea dispoziției, câtă vreme nu se finalizaseră formalitățile de publicitate imobiliară, încheierea nr. 14127 din 12 august 2006 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară sector 1 București fiind ulterioară deciziei contestate în cauză.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Fără a dezvolta separat cele două motive de recurs invocate, recurentul susține că în mod greșit a reținut curtea de apel împrejurarea că la data revocării dispoziției nr. 4177 din 6 aprilie 2005, contestate în instanță de pârâtul M.C.D., formele de publicitate imobiliară nu erau încheiate.
în realitate, acestea se încheiaseră deja la data emiterii celei de-a doua dispoziții, 27 decembrie 2005, conform încheierii nr. 14127 din 12 august 2005 a Oficiului de Cadastru și Publicitate imobiliară București, prin care se dispusese deja întabularea imobilului pe numele reclamantului.
în acest mod instanța a încălcat prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, conform cărora decizia de restituire în natură a imobilului face dovada deplină a proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia și are forța probantă a unui înscris autentic, constituind titlu executoriu pentru punere în posesie.
Recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei iar, pe fond, admiterea acțiunii și anularea dispoziției nr. 4666 din 27 decembrie 2005.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte constată următoarele:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost indicat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică referitoare la absența motivării deciziei atacate ori la existența unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii.
în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 se circumscrie textului de lege menționat.
Recurentul contestă însă și situația de fapt reținută, sub aspectul datei la care s-au finalizat formalitățile de întabulare a imobilului pe numele său, or, reevaluarea situației de fapt nu este posibilă în instanța de recurs, față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ.
Independent însă de acest aspect contestat, decizia curții de apel nu poate fi considerată nelegală, deoarece, referitor la fondul pretențiilor reclamantului, curtea a reținut că sunt neîntemeiate, câtă vreme din actele atașate pentru soluționarea notificărilor a rezultat că atât reclamantul, cât și pârâtul M.C.D. sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, iar termenul de depunere a actelor de către pârât nu poate fi considerat depășit, așa cum a susținut reclamantul prin acțiunea de față.
Aceste aspecte nu au fost contestate în recurs, iar, în raport de situația de fapt reținută, motivul de nelegalitate invocat nu este întemeiat, așa încât, în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a menținut decizia și a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6455/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6503/2007. Civil → |
|---|
