ICCJ. Decizia nr. 6532/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1560 din 27 noiembrie 2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de Direcția de Pașapoarte București, prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului I.R.M., care a fost returnat din Franța la data de 19 iulie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu Franța, aprobat prin H.G. nr. 278/1994.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere prin coroborare dispozițiile Legii nr. 248/2005 și ale Protocolului nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, precum și practica judiciară a Curții Europene pentru Drepturile Omului în materia dreptului la liberă circulație.
S-a considerat că returnarea pârâtului din Franța nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica aplicarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulație, deoarece această sancțiune nu poate fi privită ca necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea ei.
Apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Pașapoarte au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 101 din 16 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
S-a reținut de asemenea că aplicarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație nu poate face obiectul altor restrângeri decât a acelora prevăzute în art. 2 pct. 3 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție. Și cum pârâtul s-a aflat câteva zile ocazional în Franța, această ședere, chiar ilegală nu este apreciată ca fiind de natură să aducă atingere securității naționale, siguranței publice, ori celorlalte valori enumerate limitativ de textul menționat, astfel că în mod corect a fost respinsă acțiunea.
împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recursul de față, solicitând casarea ei și pe fond admiterea cererii și restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului, pe teritoriul Franței, pentru o perioadă de maximum 3 ani.
Se susține că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, în situația în care cel în cauză a fost returnat din Franța. S-a dat astfel o interpretare greșită prevederilor cuprinse în art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care prevede ca singură condiție pentru luarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulație în străinătate este aceea a returnării. Măsura se circumscrie situațiilor prevăzute de art. 53 din Constituție, ce vizează apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern.
Recursul nu este întemeiat.
Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză au reținut cu judicioase și ample motivări că dreptul la liberă circulație este garantat de legea națională, care este în acord cu convențiile internaționale la care România este parte și că totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări.
Instanța de apel a avut în vedere incidența în speță a prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, în sensul căruia instanța poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani. Rezultă din redactarea textului că aplicarea sancțiunii de restrângere a dreptului la liberă circulație nu este condiționată numai de returnarea persoanei în cauză, ci dimpotrivă, luarea unei atari măsuri fiind lăsată la aprecierea instanței, evident în raport de situația concretă din speță.
Astfel, s-a hotărât corect că simpla returnare a părții din Franța, după o ședere de câteva zile, anume în perioada 7 iulie 2006-19 iulie 2006 nu poate constitui un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului de liberă circulație pe teritoriul Franței, câtă vreme nu s-a dovedit și nici nu s-a susținut că aplicarea unei atari sancțiuni ar corespunde unei situații extreme. Aceasta este necesară pentru limitarea dreptului, în acord cu prevederile Directivei Parlamentului și Consiliului Europei nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004, ce are în vedere afectarea ordinii publice, a siguranței sau a sănătății publice.
Aceste cerințe nu sunt întrunite în cauză, astfel că în mod corect s-a hotărât în cauză că nu se impune luarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulație.
Așa fiind, recursul de față este nefondat, și a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6499/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6637/2007. Civil → |
|---|
