ICCJ. Decizia nr. 6530/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6530
Dosar nr. 13019/1/200.
Şedinţa publică din 10 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
N.C. şi N.G. au chemat în judecată Prefectura judeţului Ialomiţa, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând în temeiul Legii nr. 10/2001 obligarea pârâţilor să le achite suma de 5000 Euro (sau în echivalent 150 milioane lei vechi) cu titlu de despăgubiri pentru construcţia situată în Slobozia, ce le-a fost demolată abuziv în timpul regimului comunist şi pentru care le-a fost acordată o sumă modică de 18.000 lei.
De asemenea, au cerut obligarea pârâţilor să le acorde teren în compensare, în zonă echivalentă în suprafaţă de 855 mp în intravilanul municipiului Slobozia, în locul celui preluat de stat în mod abuziv de la autorul lor.
În cauză a fost introdusă în calitate de pârâtă Primăria municipiului Slobozia.
Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 721/F din 8 iulie 2002 a respins acţiunea ca prematur introdusă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 416/A din 25 octombrie 2002 a respins apelul declarat de reclamanţii N.C. şi N.G. împotriva sentinţei nr. 721/F din 8 iulie 2002 a Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 3029 din 15 aprilie 2005 a admis recurs declarat de reclamanţii N.C. şi N.G. împotriva deciziei nr. 416/A din 25 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Instanţa de casare a reţinut că în apel, reclamanţii au depus dispoziţia nr. 1246 din 8 septembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Slobozia prin care s-a respins notificarea formulată de N.C. şi N.G. în temeiul Legii nr. 10/2001, act nou ce nu a fost analizat, deşi faţă de caracterul devolutiv al apelului instanţa avea obligaţia de a cerceta acest înscris şi în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. să evoce fondul şi să judece cauza.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 446/A din 29 iunie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii N.C. şi N.G. împotriva sentinţei nr. 721/F din 8 iulie 2002 a Tribunalului Ialomiţa secţia civilă.
Rejudecând apelul, instanţa a stabilit că reclamanţii apelanţi au încasat despăgubiri pentru întregul imobil în litigiu (teren şi construcţie) cu ocazia demolării construcţiei şi prin urmare conform art. 10 din Legea nr. 10/2001 reclamanţii nu mai erau îndrituiţi să beneficieze şi de alte sume de bani cu titlu de despăgubiri.
În contra menţionatei decizii au declarat recurs reclamanţii N.C. şi N.G., susţinând în esenţă că în cauză s-a făcut o greşită aplicare a art. 10 pct. 6 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective".
Astfel, suma de 18.000 lei primită ca despăgubire în martie 1972 reprezenta doar o cotă parte din valoarea imobilului demolat, determinată arbitrar şi oricum nu acoperea valoarea terenului şi a construcţiei preluate de stat. Or, având în vedere şi modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, recurenţii erau îndrituiţi la despăgubiri reale, care însă nu le-au fost acordate.
Recurenţii nu au indicat vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. însă criticile formulate pot fi încadrate în pct. 9 al textului legal menţionat.
Recursul este fondat pentru motivele ce succed.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Cu referire la cazul în speţă, din dosar a rezultat că imobilul din Slobozia, compus din teren în suprafaţă de 855 mp şi o construcţie ce a constituit proprietatea autorului N.S., a fost preluat de stat prin expropriere, construcţia fiind demolată iar pe teren au fost edificate blocuri de locuinţe ( f. 9 dos. nr. 2629/2002).
Astfel fiind, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 deja evocat reclamanţii în calitate de moştenitori ai proprietarului N.S. erau îndrituiţi la măsuri reparatorii în echivalent, textul legal menţionat nefăcând nici o distincţie cu privire la eventualele despăgubiri acordate şi încasate la expropriere.
În aceste condiţii, greşit instanţa de apel, preluând afirmaţiile reclamanţilor din acţiune potrivit cărora ar fi încasat suma de 18.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, a considerat că reclamanţii ar fi fost îndestulaţi cu suma primită şi prin urmare nu mai puteau beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În adevăr, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 îi îndreptăţeau să solicite măsuri reparatorii, iar alin. (6) şi (7) din art. 10 din legea republicată, texte în vigoare la data pronunţării deciziei din apel, cu referire şi la art. 11 alin. (6) din lege reglementează şi modalitatea de evaluare a bunurilor. Totodată, alin. (7) al art. 11 precizează şi că valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabileşte prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite din valoarea de piaţă de la data soluţionării notificării.
Astfel fiind, recursul apare fondat, instanţa de apel urmând a rejudeca apelul ocazie cu care va solicita dosarul instrumentat de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, finalizat prin dispoziţia nr. 1246 din 8 septembrie 2002, urmând a pune în vedere părţilor să prezinte şi actul normativ în baza căruia imobilul în litigiu a fost expropriat împreună cu anexele, precum şi dovada încasării despăgubirilor afirmate de reclamanţi prin acţiune şi a administra şi alte probe în vederea stabilirii măsurilor reparatorii cuvenite reclamanţilor.
Totodată se impune a se verifica şi obiectul dosarului nr. 635/2006 al Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, despre care Prefectura judeţului Ialomiţa, cu adresa nr. 2129 din 27 aprilie 2006, a semnalat că are ca obiect tot Legea nr. 10/2001, reclamant fiind N.C., aspect de asemenea omis a fi analizat de instanţa de apel (f. 13 dos. nr. 7702/1/2002).
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, a casa Decizia recurată şi a trimite cauza pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii N.C. şi N.G. împotriva deciziei nr. 446 A din 29 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi trimite cauza aceloraşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6527/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6488/2007. Civil → |
|---|
