ICCJ. Decizia nr. 6723/2007. Civil
| Comentarii |
|
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 3226/C din 25 octombrie 2005, reclamanții H.V., H.A.V., U.I., M.C.A., H.E., H.M. și Z.L.A. au solicitat anularea dispozițiilor nr. 544 din 10 iunie 2005, emisă de Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc (prin care s-a revocat dispoziția anterioară emisă de acesta, nr. 474 din 16 mai 2005, de acordare despăgubiri bănești, conform Legii nr. 10/2001) și nr. 545 din 10 iunie 2005, potrivit căreia a fost respinsă cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc și s-au acordat măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală.
Prin sentința civilă nr. 826 din 25 octombrie 2005 tribunalul a admis acțiunea formulată și în consecință, a anulat dispozițiile atacate.
Pentru pronunțarea acestei soluții, prima instanță a reținut că, potrivit dispoziției nr. 474 din 16 mai 2005, s-a dat curs notificării expediate de către petenți, stabilindu-se îndreptățirea acestora la măsuri reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001.
Cum dispoziția a fost comunicată notificatorilor, intrând în circuitul civil, o revocare a acesteia nu mai pot fi făcută decât pe cale judecătorească, astfel încât actul întocmit ulterior de către emitent este nul.
împotriva sentinței a declarat apel municipiul Câmpulung prin primar, care a susținut caracterul nelegal al acesteia, în condițiile în care din eroare, potrivit dispoziției care a făcut obiectul revocării, au fost acordate despăgubiri bănești, deși potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, pentru astfel de imobile (demolate) se pot atribui doar titluri de valoare nominală sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital.
Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 83 din 12 mai 2006 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.
în justificarea soluției, instanța de apel a reținut că în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, entitățile învestite cu soluționarea notificărilor nu se prezintă ca purtătoare de autoritate publică ci dimpotrivă, în simpla calitate de persoane juridice, titulare de drepturi și obligații.
De aceea, actele juridice prin care se dispune restituirea în natură ori acordarea de măsuri reparatorii, nu sunt acte administrative de autoritate, ci acte civile de dispoziție asupra unor bunuri din patrimoniul propriu.
Ca atare, entitatea, emitentă a actului ce soluționează o notificare, nu are posibilitatea de a-și revoca dispoziția/decizia de restituire în natură ori de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-pârât, care a invocat aspecte de nelegalitate în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea cărora a arătat următoarele:
- întrucât dispoziția ce a făcut obiect al revocării a stabilit greșit natura măsurilor reparatorii (despăgubiri bănești, în loc de titluri de valoare nominală sau acțiuni), primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc a dispus revocarea propriului act administrativ, operațiune juridică permisă de prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 247/2005 ("autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanței constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice").
în speță, dispoziția nu intrase în circuitul civil întrucât, în aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 au fost emise Norme metodologice potrivit cărora, dispozițiile emise de primari vor fi transmise Comisiei Centrale care, în urma evaluării proprii, va proceda la convertirea titlurilor de valoare nominală.
Or, dispoziția nr. 474 din 16 mai 2005 nu putea fi considerată ca intrată în circuitul civil, câtă vreme ea nu fusese transmisă Comisiei Centrale.
- Revocarea nu se face pe cale judecătorească, emitentul unui act administrativ având posibilitatea să-l revoce oricând, până la intrarea în circuitul civil, instanța putând hotărî doar asupra anulării sau constatării nulității actului.
Intimații au depus întâmpinare prin care, fără a formula apărări proprii, ci doar preluând motivarea deciziei din apel, au solicitat respingerea recursului.
Examinând criticile formulate, înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al acestora, având în vedere următoarele considerente.
- Susținerea recurentului potrivit căreia dispoziția emisă în soluționarea notificării este un act administrativ, susceptibil de revocare în condițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi primită.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, unitățile sau entitățile învestite cu soluționarea notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001, nu acționează ca reprezentanți ai puterii publice a statului, ci în calitate de persoane juridice care îndeplinesc acte de dispoziție cu privire la bunuri din patrimoniul lor.
Se întâmplă astfel și în situația în care deținător al bunului este unitatea administrativ-teritorială, când primarul emite dispoziția, nu în calitate de autoritate administrativă, ci de reprezentant al persoanei juridice.
De aceea, invocarea prevederilor Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, nu este în natură să justifice revocarea dispoziției primarului, întrucât natura actului (act juridic civil, de dispoziție asupra unui bun din patrimoniu) îl exclude de la incidența acestui act normativ.
- Faptul că dispoziția nu a fost trimisă Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor este lipsit de relevanță din punct de vedere al legalității soluției, întrucât, nu raportat la momentul transmiterii notificării se stabilește posibilitatea revocării actului, ci în funcție de natura acestuia.
în speță fiind vorba de un act juridic civil, el putea fi supus cenzurii instanței judecătorești sub aspectul condițiilor de valabilitate, în situația în care, se aprecia că la emiterea lui au fost nesocotite dispoziției legale.
De asemenea, referirea la Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și la împrejurarea că în aplicarea noilor prevederi ale actului normativ, dispozițiile emise de primari trebuie transmise Comisiei Centrale (pentru convertirea măsurilor reparatorii în titluri de despăgubiri), nu îndreptățește revocarea actului emis inițial.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Titlul VII, deciziile/ dispozițiile emise de entitățile învestite în care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubire (cazul dispoziției revocate) se vor transmite Comisiei Centrale, care pe baza evaluărilor proprii, va stabili cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubiri.
Așadar, susținerea că a trebuit să se procedeze la revocarea dispoziției inițiale pentru că natura măsurilor reparatorii era stabilită eronat este lipsită de relevanță, față de convertirea în titluri de despăgubiri care operează conform noii reglementări în materie.
Potrivit considerentelor expuse, criticile au fost găsite neîntemeiate, recursul a fost respins în consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8285/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6719/2007. Civil → |
|---|
