ICCJ. Decizia nr. 6744/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6744
Dosar nr. 5407/2/2007
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2008
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1416 din 7 februarie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis contestaţia formulată de reclamantul B.G. în contradictoriu cu Primarul general al municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin primarul general; a anulat dispoziţia Primarului general nr. 3802 din 2 februarie 2005 şi a dispus restituirea în natură către reclamant a imobilului situat în strada C. nr. 12A şi a terenului în suprafaţă de 265 mp, situat în strada C. nr. 12B, sector 4, Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
B.O. a formulat notificarea nr. 3657 din 14 noiembrie 2001 pentru restituirea în natură a imobilelor de la nr. 12A şi 12B, situate în strada C. sector 4, Bucureşti, notificare ce a fost respinsă pe considerentul că nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitor şi a dreptului de proprietate.
Imobilul situat în Bucureşti strada C. nr. 12, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 265 mp, a fost preluat de stat, fără plată, în baza Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 319 din 26 februarie 1988, de la B.I., căsătorit cu B.O.
La data de 7 iunie 2004 s-a înregistrat decesul numitei B.O., care a fost moştenitoarea lui B.I.
Reclamantul este moştenitorul lui B.O., în calitate de fiu, aşa încât motivele pentru care s-a respins notificarea nu mai subzistă.
Prin Decizia civilă nr. 275 din 21 iunie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general, a schimbat în tot sentinţa tribunalului şi a respins contestaţia reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut urătoarele:
Chiar dacă imobilul a fost preluat de stat pe numele autorului reclamantului, acesta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, deoarece la dosar nu s-a depus decât o declaraţie de impunere de la Administraţia Financiară din anul 1958, care vizează un imobil situat în strada C. nr. 14, cumpărat cu chitanţă de B.I.
Ulterior, în anul 1962 B.I. s-a înscris la Administraţia Financiară şi cu o construcţie situată pe terenul din strada C. nr. 14.
În anul 1988 s-a preluat de la B.I. imobilul din strada C. nr. 12, sector 4, construcţie şi teren în suprafaţă de 265 mp.
Curtea de apel a mai reţinut că tribunalul a dispus restituirea în natură a imobilelor de la numerele poştale 12A şi 12B, fără a fi identificate exact printr-o expertiză de specialitate şi fără a se depune la dosar un istoric de adresă poştală.
De asemenea, reclamantul a solicitat pronunţarea unei încheierii de îndreptare a erorii materiale cu privire la numărul poştal al imobilului, care i-a fost respinsă irevocabil.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, în lipsa unor probe contrare, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate sunt cele prevăzute în actul de expropriere, în speţă fiind cele din Dispoziţia nr. 319 din 26 februarie 1988.
Totodată, s-a mai depus la dosar şi contractul de vânzare-cumpărare din 30 iulie 1959 pentru imobilul din strada C. nr. 14, din care reiese că acest imobil nu a aparţinut niciodată cu B.I.
Greşeala s-a produs la Administraţia Financiară, care a scris la ambele familii aceeaşi adresă.
Imobilul care a aparţinut reclamantului, situat la nr. 12, se află actualmente în proprietatea statului, la A.F.I., putând fi restituit în natură.
Recursul a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia civilă nr. 1457 din 16 februarie 2007, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pct. 10 al aceluiaşi articol fiind deja abrogat la data pronunţării deciziei recurate.
Instanţa supremă a reţinut că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Potrivit acestui text de lege, în favoarea autorului reclamantului operează prezumţia potrivit căreia imobilul care în anul 1988 se afla situat în strada C. nr. 12, sector 4, Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 265 mp şi construcţie, era la acea dată proprietatea sa.
Aceasta deoarece actul de preluare a imobilului de către stat, respectiv Decizia administrativă emisă în temeiul Decretului nr. 223/1974, cuprinde aceste menţiuni şi a fost emisă pe numele autorului reclamantului, B.I.
În speţă nu s-a reţinut că s-ar fi făcut dovada contrară, în sensul că la acea dată imobilul aparţinea unei alte persoane sau că, printr-o modalitate sau alta, ieşise deja din patrimoniul autorului reclamantului.
Câtă vreme autorului reclamantului i s-a preluat fără, plată, un imobil, de către stat, în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, reclamantul, în calitate de moştenitor, are dreptul la măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ pentru imobilul preluat abuziv.
Pentru aceste considerente, instanţa supremă a admis recursul reclamantului, a casat Decizia civilă nr. 275 din 21 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă.
Rejudecând, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 135 din 22 februarie 2008, a respins ca nefondată cererea de apel formulată de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva sentinţei tribunalului, în contradictoriu cu intimatul reclamant B.G.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, deşi eroarea în numirea exactă a numărului străzii C. a aparţinut reclamantului, pârâtul Municipiul Bucureşti avea obligaţia legală de a clarifica situaţia creată şi nu de a se limita la precizarea că, în evidenţele cadastrale nu există numerele 12A şi 12B,, astfel cum a consemnat şi în adresa trimisă instanţei.
În acest context, curtea de apel a stabilit că, odată ce dreptul reclamantului a fost recunoscut, Municipiul Bucureşti trebuia să procedeze la executarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, în sensul valorificării depline a dreptului reclamantului şi a punerii în posesia imobilului care a trecut în proprietatea statului în mod abuziv.
Împotriva acestei ultime hotărâri judecătoreşti a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la 8 mai 2008, primind prim termen de judecată, prin repartizare aleatorie, la 7 noiembrie 2008.
În motivarea recursului pârâtul formulează critici ce vizează greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, respectiv a art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 care definesc noţiunea de acte doveditoare ale dreptului de proprietate precum şi actele doveditoare privind calitatea de moştenitor, în raport de precizările făcute prin art. 21.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003.
Mai susţine recurentul că nu a fost stabilită pe deplin identitatea dintre imobilul solicitat de reclamant, situat în strada C. nr. 12A şi 12B, şi imobilul expropriat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 319/19883 situat în strada C. nr. 12.
În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul urmează a se respinge pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Prima critică formulată privind faptul că nu au fost depuse documente ce atestă dreptul de proprietate şi că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în înţelesul Legii nr. 10/2001 nu subzistă.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, în favoarea autorului reclamantului operează prezumţia potrivit căreia imobilul care în anul 1988 se află situat în strada C. nr. 12, sector 4, Bucureşti, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 265 mp, era la acea dată proprietatea sa.
Acest fapt rezultă din actul de preluare a imobilului în litigiu de către stat, respectiv Decizia administrativă emisă în temeiul Decretului nr. 223/1974, care cuprinde menţiunile mai sus arătate şi a fost emisă pe numele autorului reclamantului B.I.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că, în speţă, nu s-a făcut dovada contrară, în sensul că la acea dată imobilul aparţinea unei alte persoane sau că, printr-o modalitate sau alta, ieşise deja din patrimoniul autorului reclamantului.
Calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a fost stabilită irevocabil prin Decizia nr. 1457 din 16 februarie 2007 pronunţată de instanţa supremă.
Câtă vreme autorul reclamantului i s-a preluat de către stat, fără plată, un imobil, în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, reclamantului, în calitate de moştenitor, i se cuvin măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ pentru imobilul preluat abuziv.
Cât priveşte criticile formulate referitoare la adresa poştală a acestui imobil nu vor fi analizate deoarece nu se încadrează în niciunul din pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, hotărârea recurată a fost pronunţată în deplină concordanţă cu legislaţia în materie, recursul se priveşte ca nefondat urmând ca, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva deciziei nr. 135 din 22 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, qecţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7143/2007. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6306/2007. Civil → |
|---|
