ICCJ. Decizia nr. 6804/2007. Civil
| Comentarii |
|
La data de 7 august 2002, reclamanții P.R. și S.G. au chemat în judecată pârâtele SC E. SA Prahova, Primăria municipiului Ploiești, A.V.A.S., filiala Prahova, și SIF 4 Muntenia, sucursala Ploiești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului juridic de înstrăinare a imobilului teren și construcție situat în Ploiești, și a actelor emise în procesul de privatizare cu obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Motivând cererea, reclamanții au arătat că imobilul teren și brutărie a fost preluat în mod abuziv la data de 11 iunie 1948 prin Decretul nr. 119/1948.
Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 745 din 19 iunie 2003 a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtele S C E. SA Prahova, Primăria municipiului Ploiești, A.V.A.S., filiala Prahova, și SIF 4 Muntenia și în consecință, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți.
Apelul declarat de reclamanți a fost admis prin decizia nr. 339 din 11 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.
A schimbat în parte sentința și pe fond a admis în parte contestația, obligând pe intimata pârâtă S C E. SA Prahova să restituie reclamanților, în natură, terenul în suprafață de 751,60 mp situat în Ploiești identificat prin expertiza tehnică topometrică și schița de plan aferentă întocmită de ing. D.M., fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
A fost obligată intimata pârâtă SC E. SA Prahova să plătească reclamanților suma de 13 milioane lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
în contra acestei decizii au declarat recurs reclamanții, pârâta SC E. SA Prahova și pârâta Primăria municipiului Ploiești.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 4737 din 2 iunie 2005, a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârâta S C E. SA Prahova, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.
A respins recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploiești.
Din considerentele deciziei de trimitere, rezultă că înalta Curte, a reținut următoarele:
Imobilul în litigiu, nefiind preluat de stat prin expropriere, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr.10/2001.
Instanța de apel, constatând că terenul aferent construcției (moara), în suprafață de 751,60 mp, este liber și nu a făcut obiectul naționalizării, a dispus restituirea lui în natură, soluția fiind întemeiată pe dispozițiile art. 3,art. 9,art. 10 alin. (1), art. 20 și urm. din Legea nr. 10/2001.
Referitor la brutăria existentă pe teren la momentul preluării, s-a reținut că preluarea s-a făcut cu titlu valabil în raport cu H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fără ca valabilitatea titlului să fie analizată în raport cu art. 8 din Constituția din 1948 și art. 2 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reținut că brutăria existentă pe teren la momentul preluării imobilului de către stat a fost demolată total și a fost stabilit dreptul reclamanților la restituirea terenului liber, în suprafață de 751,60 mp.
Or, instanța de apel, nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate de apelanți prin cererea aflată la filele 56, 57 din dosar, privitoare la construcția aflată pe teren și asupra cererii aflate la fila 63, prin care se solicită să se țină seama de două declarații extrajudiciare (autentificate) aflate la filele 61, 62 sau să se dispună audierea nemijlocită a doi martori.
înalta Curte, a apreciat ca întemeiată și critica recurentei SC E. SA Prahova, în sensul că prin modul în care s-a dispus restituirea în natură a terenului aferent brutăriei, instanța nu s-a pronunțat asupra expertizei topografice, făcând imposibil accesul pârâtei în clădire.
Expertul D.M., în raportul de expertiză judiciară tehnică topografică, aflat la fila 166 din dosarul instanței de fond, a identificat terenul și l-a evaluat la suma de 1.700.309.340 lei.
Instanța de apel a dispus completarea raportului de expertiză, iar din modul în care s-a formulat obiectivul pentru completarea expertizei a rezultat că s-a avut în vedere posibilitatea ca, în ipoteza rămânerii construcției în stăpânirea pârâtei, apelanților să le fie restituită în natură suprafața de teren liberă, care excede suprafeței necesare pentru folosirea construcțiilor.
Obiectivul stabilit de instanță prin încheierea din 6 octombrie 2003 a fost ca "expertul să delimiteze suprafața ocupată de construcții (formația 14), să arate care este suprafața de teren necesară pentru folosirea acestor construcții, iar în final să precizeze care este suprafața de teren liberă și care eventual poate fi restituită în natură apelanților".
Or, expertul nu a determinat suprafața de teren liberă, în sensul obiectivului stabilit de instanță.
A arătat că suprafața de teren ocupată de construcții este de 919,40 mp, că diferența de 751,60 mp este o platformă betonată, necesară pentru folosirea construcțiilor și că în eventualitatea retrocedării în natură, reclamanții doresc să repună acest activ în funcțiune.
Având în vedere opțiunea reclamanților, expertul a stabilit și fluxuri de deservire în interiorul suprafeței de 751,60 mp teren.
Prin urmare, destinația terenului aferent construcției a fost stabilită de expert pentru eventualitatea retrocedării în natură către reclamanți a întregului imobil.
Instanța de apel, fără să dispună ca expertul să răspundă obiectivului stabilit și fără să se pronunțe asupra acestei probe, restituie reclamanților întreaga suprafață de teren necesară folosirii construcției, lăsând construcția în stăpânirea pârâtei.
Instanța de trimitere va avea în vedere probele administrate și va completa probatoriul, pentru stabilirea situației de fapt, în raport cu care se va dispune acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, asigurându-se posibilitatea de folosire a imobilului construit.
Recursul declarat de Primăria municipiului Prahova a fost respins, întrucât hotărârea a fost apelată numai de reclamanți, iar prin decizia atacată a fost obligată să restituie reclamanților suprafața de 751,60 mp teren doar pârâta SC E. SA Prahova.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 226 din 19 septembrie 2006, a admis apelul formulat de reclamanți, a schimbat în tot sentința civilă nr. 745 din 19 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a actului juridic de înstrăinare a imobilului, inclusiv actele făcute în procesul de privatizare și a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1671 mp și a construcțiilor situate în Ploiești, județul Prahova.
Din considerentele deciziei rezultă că în adoptarea acestei soluții, instanța de trimitere a avut în vedere următoarele argumente:
Naționalizarea imobilului în litigiu a fost abuzivă întrucât au fost încălcate prevederile art. 8 din Constituția din 1948 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanții fiind îndreptățiți la restituirea în natură.
Că, în conformitate cu art. 9,art. 10,art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului construcție, respectiv a brutăriei, mai ales că expertul constructor G.N., în expertiza efectuată, după casarea cu trimitere, a precizat că pe terenul în litigiu se află o clădire cu regim de înălțime, parter și etaj cu o suprafață de 909,14 mp.
A mai reținut, că același expert a arătat că părțile nu au fost în măsură să prezinte planul brutăriei naționalizate, dacă aceasta este o construcție nouă pe amplasamentul celei vechi, și că din suprafața totală de 1671 mp, suprafața de 909,40 mp este ocupată de brutărie și postul trafo, iar restul de 751,60 mp este acoperită cu beton asfaltat, astfel încât se impune restituirea în natură a întregului teren.
în ceea ce privește nulitatea actelor juridice de înstrăinare a imobilului, a constatat că statul nu a devenit proprietarul imobilului pentru că nu a avut un titlu valabil, astfel încât actul juridic de înstrăinare a imobilului și de preluare a acestuia în patrimoniul statului sunt lovite de nulitate absolută.
întrucât nulitatea unui act juridic principal atrage și nulitatea actelor juridice subsecvente, și actele întocmite în procesul de privatizare, respectiv contractele de vânzare-cumpărare nr. 495/1995 și nr. 250/1995 sunt nule absolut.
Pe de altă parte, a mai constatat că dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile doar imobilelor preluate cu titlu valabil nu și celor fără titlu, în acest sens fiind și Hotărârea din 1 decembrie 2005 pronunțată de Curtea Europeană în cauza Păduraru împotriva României.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC E. SA Prahova, SIF Muntenia SA, A.V.A.S. și Primăria municipiului Prahova.
Printr-o primă critică de nelegalitate încadrată în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta SC E. SA Prahova, a susținut că instanța de apel a apreciat în mod eronat faptul că în speță sunt aplicabile prevederile art. 9,art. 10 și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în forma sa inițială, fără modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, iar nu prevederile art. 27 (actualmente art. 29) din același act normativ.
Dezvoltând critica de nelegalitate, recurenta a invocat în esență că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român cu titlu valabil, a fost evidențiat în patrimoniul societății comerciale privatizate cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente, fiind aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii în speța dedusă judecății și prin prisma faptului că, reținând că preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil, și deci art. 27 nu ar fi incident, nu a făcut aplicarea art. 45 (fost art. 46) alin. (2) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului către reclamanți nu ar fi posibilă, recurenta fiind de bună-credință la încheierea actelor de privatizare.
în raport de argumentele menționate rezultă că actelor de vânzare-cumpărare acțiuni li se aplică prevederile art. 45 (fostul art. 46) din Legea nr. 10/2001, texte invocate în apărarea sa și neanalizate în considerentele hotărârii atacate.
Lipsa de temei legal a hotărârii pronunțate decurge și în privința nulității actului de înstrăinare și a actelor încheiate în procedura de privatizare a SC E. SA Prahova, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 250/1995 și nr. 495/1995.
Sub acest aspect, recurenta a arătat că, niciodată intimații- reclamanți nu au indicat ce act de înstrăinare a imobilului în litigiu este lovit de nulitate absolută și nici instanța de apel nu a individualizat actul de înstrăinare a cărei nulitate absolută a constatat-o.
Hotărârea instanței de apel este nelegală și pentru că, în speță nu este aplicabil principiul de drept civil resoluto iure dantis, resolvitur ius accipiens, între cele două acte juridice neexistând nici o legătură juridică.
Actul de preluare de către stat a imobilului în litigiu, actul principal a avut ca obiect înstrăinarea imobilului în litigiu.
Actele subsecvente au fost întocmite în procedura de privatizare și au avut ca obiect vânzarea-cumpărare de acțiuni, iar nu de active.
Actul principal a avut ca părți, pe de o parte autorii reclamanților- intimați, iar pe de altă parte Statul Român.
Actele subsecvente au avut ca părți pe de o parte, FPP 4 Muntenia și F.P.S. București, iar pe de altă parte Asociația "Morărit și Panificație- PAS"
Pentru aceste motive, recurenta- pârâtă SC E. SA Prahova, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 745/2003, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Prin recursul declarat S.I.F. Muntenia SA a susținut că cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 250/1995 este neîntemeiată, întrucât contractul a cărui anulare a solicitat-o reclamantul are ca obiect vânzare de acțiuni și nu bunuri imobile.
Recurenta A.V.A.S. a critica decizia pronunțată în apel în temeiul art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate, recurenta a susținut că instanța de apel nu era competentă să soluționeze capătul de cerere din acțiune privind nulitatea actelor întocmite în procesul de privatizare, respectiv contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 495/1995 și nr. 250/1995 întrucât potrivit art. 3 pct. 4 C. com., vânzările și cumpărările de acțiuni ale societăților comerciale sunt fapte obiective de comerț.
De asemenea, s-a reținut greșit incidența art. 46 din Legea nr. 10/2001, deoarece obiectul contractelor de vânzare-cumpărare îl constituie acțiuni și nu active și în mod greșit instanța de apel a dispus constatarea nulității acestor contracte.
Primăria municipiului Ploiești prin primar prin recursul declarat fondat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a susținut că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că imobilul în litigiu este evidențiat în patrimoniul SC E. SA Prahova, astfel încât în mod greșit instanța de apel a dispus obligarea acesteia la restituire, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca introdusă față de o persoană fără calitate procesuală.
Examinând criticile formulate în raport cu aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte, constată că recursurile declarate sunt întemeiate pentru considerentele ce succed.
în conformitate cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
în speță, prin decizia de casare s-a dispus ca instanța de trimitere să completeze probatoriul, pentru stabilirea situației de fapt, în raport cu care se va dispune acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, asigurându-se posibilitatea de folosire a imobilului construit.
Dovezile administrate în cauză sunt insuficiente pentru a stabili o situație de fapt și de drept corectă.
Aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001, este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două elemente: preluarea proprietății cu titlu valabil și faptul evidențierii în patrimoniul unei societăți comerciale privatizare cu respectarea dispozițiilor legale.
în cadrul procesului de privatizare recurenta SC E. SA Prahova, fostă Asociația "Morărit și Panificație" Prahova a încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 250 din 15 iunie 1995, cu Fondul Proprietății Private 4 Muntenia, având ca obiect un număr de 224.607 acțiuni cu o valoare nominală a 25.000 lei fiecare, în sumă totală de 5.615.175.000 lei, reprezentând 30% din capitalul social SC E. SA Prahova.
Proprietatea asupra acțiunilor vândute se va transmite la data depunerii certificatelor de proprietate FPP 4 Muntenia.
La data de 31 august 1995 între Fondul Proprietății de Stat, în calitate de vânzător și A.M.P. Prahova în calitate de cumpătător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.495, prin care vânzătorul vinde un nr. de 557.329 acțiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare, în sumă totală de 13.933.225.000 lei reprezentând 70% din capitalul social al SC E. SA Prahova.
Din adresa Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, înregistrată sub nr. 48092 din 31 iulie 2006 (f.223 dosar 11005/2005 al Curții de Apel Ploiești) rezultă că la data de 30 aprilie 2001, când recurenta SC E. SA Prahova a fost notificată de reclamanții-intimați, reiese că A.P.A.P.S. (fost F.P.S.) era acționar la această societate.
Reclamanții au solicitat nulitatea actelor juridice efectuate în procesul de privatizare, deoarece ca efect al acestora imobilul s-a transmis în patrimoniul recurentei SC E. SA Prahova. Acest capăt de cerere are ca temei de drept prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii.
în considerentele hotărârii sale, instanța de apel, a reținut fără nici o altă motivare, că actul principal de preluare a imobilului atrage și nulitatea actelor juridice subsecvente.
Hotărârea nu cuprinde considerentele privind cauza ilicită, reaua-credință și încălcările dispozițiilor legale în materia privatizării.
Sub acest aspect, instanța de apel, avea obligația să examineze regimul juridic al actelor efectuate în cadrul procesului de privatizare, dacă sunt supuse regimului comun sau după caz regimului juridic stabilit prin dispozițiile legii speciale, dacă obiectul acestora îl constituie activele imobiliare ale societății, chiar și pentru ipoteza în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil.
Era imperios necesar să se stabilească dacă recurenta pârâtă A.P.A.P.S., era acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul și dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute de această recurentă este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
De asemenea, dacă imobilul face parte din patrimoniul recurentei pârâte SC E. SA Prahova, urmare privatizării prin vânzare-cumpărare de acțiuni și nu de active.
Este nefondată critica recurentei A.V.A.S. privind necompetența instanței de apel de a soluționa capătul de cerere privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în procesul de privatizare.
Capătul de cerere din acțiunea reclamanților având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare are ca temei de drept prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii.
în speță însă, acest capăt de cerere are caracter accesoriu, soluționarea lui depinzând esențial și nemijlocit de rezolvarea cererii prin care reclamanții au solicitat restituirea imobilului.
Instanța de trimitere, va analiza și celelalte critici invocate, referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și art. 46 din Legea nr. 10/2001 (în vigoare la data introducerii acțiunii), cât și critica lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte Primăria municipiului Ploiești.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6810/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6571/2007. Civil → |
|---|
