ICCJ. Decizia nr. 6810/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1582 din 23 noiembrie 2006, Tribunalul Dolj a respins acțiunea formulată de reclamanta N.M.E., în contradictoriu cu primarul comunei Dioști, județul Dolj.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 19/2006 Primăria comunei Dioști a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în favoarea reclamantei N.M.E., pentru imobilul situat în satul Radomir.
Această dispoziție a fost contestată de reclamantă, care a susținut că terenul este liber și există posibilitatea restituirii lui în natură, însă înscrisurile depuse la dosar nu sunt elocvente. De aceea, "instanța a supus discuției proba cu expertiză" în vederea stabilirii dacă imobilele mai există și pot fi restituite în natură, însă reclamanta s-a opus administrării acestei probe.
S-a mai reținut că, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei revine persoanei care face o propunere în fața judecății. Articolul 129 C. proc. civ. instituie obligația judecătorului de a da dovadă de rol activ, însă atunci când reclamantul nu este solidar cu efortul de a proba, rămâne singurul sancționat în caz de eșec, deoarece dacă nu administrează probe care să convingă instanța, cu toată eventuala colaborare și în pofida rolului activ al instanței, el pierde procesul.
S-a mai reținut, că înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă dovedesc o stare de fapt existentă la momentul preluării bunului de către stat și nu la momentul formulării notificării.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 409 din 2 aprilie 2007, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, reținând că în cadrul procedurii administrative sarcina probei deținerii proprietății incumbă persoanei care pretinde dreptul, potrivit principiului actori incumbit probatio, iar art. 23 din Legea nr. 10/2001 enumeră între actele doveditoare ce trebuie anexate notificării și pe acelea care descriu construcția demolată.
Față de aceste prevederi, revenea reclamantei sarcina de a proba susținerile sale privitoare la situația actuală a imobilului.
Instanța, în baza art. 129 alin. (5) teza finală C. proc. civ., poate ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, însă, în speță, reclamanta a refuzat să achite onorariul stabilit pentru expert, motiv pentru care proba nu a putut fi administrată.
S-a mai reținut că, prin notificarea adresată pârâtului, reclamanta a solicitat măsuri reparatorii în echivalent pentru casa cu numărul 247, arătând că imobilul este deținut de SC A. SA Leu și nu de Primăria comunei Dioști. De aceea, notificarea trebuia adresată SC A. SA Leu. De altfel, procesul-verbal de negociere din 16 aprilie 2004 prin care i-au fost oferite măsuri reparatorii pentru casa de locuit și anexe a fost semnat de aceasta.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care, fără să invoce vreun motiv de recurs, în esență, a susținut că pârâtul nu a informat instanțele de ce nu este liber terenul proprietatea autorului său E.M. pentru a-i fi restituit pe vechiul amplasament, iar instanța de apel, nefăcând distincția între casă și teren, nu a sesizat eroarea făcută de prima instanță, acceptând ca terenul în suprafață de 2,45 ha din jurul casei să fie luat de o altă persoană.
Mai susține recurenta, că dispoziția nr. 19/2006 este emisă târziu, pentru că procesul-verbal de negociere fiind semnat în anul 2004 tot atunci trebuia emisă și dispoziția, însă, deși se cunoștea faptul demolării construcției, D.G.F.P. a dat aviz negativ. în dispoziție nu este menționată suma negociată, nu se arată de ce nu este posibilă restituirea terenului în suprafață de 2,45 ha pe vechiul amplasament și se reține eronat că notificarea privea numai imobilul casă + anexe, deși, în realitate, prin notificarea nr. 1777/N/2001 din 17 aprilie 2001 a fost solicitat și terenul aferent.
S-a mai arătat, că în mod inexplicabil prin dispoziția contestată s-a soluționat notificarea nr. 1502, deși notificarea formulată de aceasta are nr. 1777/2001. De aceea, dispoziția a fost emisă pe baza unei notificări inexistente, fapt nesesizat de instanțe.
Nu au fost aplicate corect prevederile Legii nr. 10/2001, pentru că tribunalul nu a cerut pârâtului să prezinte documentele în baza cărora persoane străine dețin terenul proprietatea lui E.M., iar instanța de apel a reținut greșit că notificarea trebuia adresată unității deținătoare.
Pentru că SC A. SA Leu era în lichidare, s-a adresat cu notificare Primăriei comunei Dioști. A trimis notificarea nr. 2347/N/2001 și la SC A. SA Leu, însă această notificare a rămas fără efect.
Recurenta a mai susținut că în mod greșit a reținut instanța de apel că există concordanță între negocierea consemnată în actul încheiat de părți la data de 16 aprilie 2004 și dispoziția contestată, deși în această dispoziție nu este menționată suma de 320.000.000 lei.
Recursul că este fondat.
Decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 7,art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 și fără să fie deplin stabilită situația de fapt la care, potrivit art. 314 C. proc. civ., înalta Curte să poată aplica aceste prevederi.
Articolul 25 din Legea nr. 10/2001 obligă unitatea notificată să se pronunțe asupra cererii formulate în condițiile Legii nr. 10/2001, iar, potrivit textului menționat, entitatea obligată să soluționeze notificarea trebuie să se pronunțe cu privire la toate imobilele indicate în cerere.
Prin dispoziția nr. 19/2006, a fost soluționată notificarea nr. 1502/2001 și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii numai pentru casă + anexe, fără ca dispoziția contestată să cuprindă vreo mențiune cu privire la terenul aferent construcțiilor. Deși prin acțiune s-a solicitat restituirea în natură a construcțiilor și a terenului aferent, prima instanță nu a cerut pârâtului să depună la dosar notificarea nr. 1502/2001, indicată în dispoziția atacată, pentru a se verifica dacă reclamanta a solicitat măsuri reparatorii numai pentru construcție, așa cum s-a reținut în dispoziție, ori și pentru teren.
La instanța de apel a fost depusă notificarea adresată Primăriei Dioști, înregistrată la nr. 1777/N/2001, prin care recurenta-reclamantă a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru casa nr. 247, demolată, pentru construcțiile anexe nedemolate și pentru suprafața de teren pe care s-au ridicat construcții noi, precum și restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, bunuri care au constituit casa M.E. și curtea sa.
Instanța de apel reține că dispoziția atacată este legală, pentru că reclamanta a solicitat, prin notificare, măsuri reparatorii prin echivalent pentru casă, însă, deși notificarea depusă la dosar are alt număr de înregistrare și privește construcțiile și terenul aferent, nu a cerut intimatului să depună notificarea nr. 1502/2001, soluționată prin dispoziția contestată.
Or, față de conținutul notificării nr. 1777/2001 depusă la dosar de apelanta-reclamantă, trebuia să se stabilească dacă la primărie au fost înregistrate două notificări formulate de reclamantă, cu conținuturi diferite, ori dispoziția atacată privește o notificare care nu aparține recurentei, așa cum susține aceasta.
Articolul 7 din Legea nr. 10/2001 prevede că, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, iar art. 26 din lege prevede că se acordă măsuri reparatorii în echivalent numai dacă restituirea în natură nu este posibilă.
De aceea, în raport de conținutul notificării nr. 1777/N/2001, de faptul că prin dispoziția contestată nu s-au acordat măsuri reparatorii pentru teren și de cererea reclamantei de a-i fi restituite imobilele în natură, tribunalul trebuia să stabilească unde este amplasat terenul care face obiectul pricinii, cine deține imobilul, dacă este ocupat de construcții noi și dacă pe teren au fost făcute alte amenajări.
Pentru stabilirea acestor împrejurări trebuia să se ceară pârâtului să depună înscrisuri care să ateste demolarea construcțiilor vechi, edificarea unor construcții noi, autorizate, și regimul juridic al terenului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Dacă nu se puteau stabili toate aceste împrejurări cu înscrisuri, față de prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se putea ordona efectuarea unei expertize tehnice.
Față de art. 295 alin. (2) C. proc. civ. și de precizările din declarația de apel, că prin memoriul depus la dosar s-a cerut ca instanța să solicite primarului comunei Dioști să prezinte înscrisuri și că, în baza art. 129 C. proc. civ., probele puteau fi ordonate și din oficiu, aceste împrejurări, nestabilite de prima instanță, puteau fi stabilite de instanța de apel.
Pentru considerentele expuse, a fost admis recursul declarat de reclamantă, a fost casată decizia atacată și, față de art. 314 C. proc. civ. care prevede că înalta Curte hotărăște asupra fondului numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, a fost trimisă cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.
Cu ocazia rejudecării se vor administra probele necesare pentru stabilirea deplină a împrejurărilor de fapt, în sensul celor arătate mai sus, și se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6859/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6804/2007. Civil → |
|---|
