ICCJ. Decizia nr. 6896/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 22 septembrie 2003 la Tribunalul Bacău reclamanta T.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC H. SA București și SC H. SA, sucursala S. Bacău, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea suprafeței de teren de 1650 mp situată în Bacău.
în motivarea cererii, reclamanta a susținut că terenul a aparținut bunicului său patern, F.I. și l-a deținut în baza certificatelor de moștenitor nr. 253/1986 și nr. 486/1969, iar în anul 1986 terenul a fost ocupat de A. TCH Bacău. Tatăl său a decedat în anul 1998 și ea este moștenitoarea acestuia.
Prin sentința civilă nr. 562/2003 Tribunalul Bacău a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, constatând că unitatea deținătoare este pârâta SC H. SA București, iar pârâta SC H. SA, sucursala S. Bacău, nu are personalitate juridică.
La termenul din 12 ianuarie 2005 a fost depusă la dosar decizia nr. 1406/2003 emisă de pârâta SC H. SA, prin care notificarea și actele doveditoare au fost trimise spre competentă soluționare A.P.A.P.S., fostul F.P.S., motivându-se că pârâta SC H. SA nu poate restitui în natură terenul solicitat de reclamantă urmând ca aceasta să se conformeze art. 27 al Legii nr. 10/2001 și să adreseze notificarea către A.P.A.P.S.
în raport de acest nou înscris, acțiunea a fost precizată, în sensul solicitării de anulare a acestei decizii, reclamanta solicitând restituirea în natură a terenului.
Prin sentința civilă nr. 1436 din 7 decembrie 2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată, în sensul anulării deciziei nr. 1406/2003 și restituirii în natură a imobilului formulată de reclamanta T.M.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că pe parcursul procesului unitatea deținătoare a imobilului a emis dispoziția nr. 1406 din 27 martie 2003 prin care a respins solicitarea de restituire în natură a imobilului, cu motivarea că s-a privatizat, conform contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 266/1995 și nr. 227/1995, obținând pentru teren certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 0351/1993.
Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor alin. (2) din articolul unic al O.U.G. nr. 10/2003 care prevede că: "în toate cazurile actele depuse sau invocate de persoana îndreptățită după expirarea termenului prevăzut la alin. (1) nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei, întrucât contestatoarea nu a depus înscrisurile doveditoare în temeiul prevăzut de lege".
Prin decizia nr. 177 din 20 martie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe pe care a schimbat-o, în sensul că a admis contestația, a anulat decizia nr. 1406/2005 a SC H. SA, constatând că emiterea deciziei este de competența A.V.A.S.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, deci a calității procesuale active, astfel încât concluzia primei instanțe în sens contrar este greșită.
Instanța a mai reținut că în mod greșit tribunalul a făcut aplicațiunea alin. (2) din articolul unic al O.U.G. nr. 10/2003 deoarece în fața instanței sunt aplicabile regulile Codului de procedură civilă care permit administrarea de probe noi în această fază procesuală, sancțiunea prevăzută de articolul menționat în sensul că actele depuse sau invocate de persoana îndreptățită după expirarea termenului prevăzut de această ordonanță, nu mai pot fi admise pentru soluționarea cauzei, se referă numai la faza administrativă de soluționare a cauzei.
Instanța de apel a mai reținut că potrivit contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni depuse la dosar, rezultă că SC H. SA s-a privatizat, astfel că unitatea care a efectuat privatizarea este în prezent A.V.A.S., deci decizia prin care s-a răspuns notificării trebuia emisă de această agenție, iar nu de pârâtă. Instanța a apreciat că se impune anularea deciziei nr. 1406/2003 întrucât au fost încălcate dispozițiile legale imperative ale art. 29 din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamanta T.M. susținând că soluția instanței de apel este greșită în condițiile în care a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită și că terenul în discuție ce a aparținut autorului său a fost preluat în mod abuziv, așa încât, instanța trebuia să o oblige pe pârâta SC H. SA să i-l restituie în natură.
Recursul este nefondat.
Conform contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni depuse la dosar, rezultă că pârâta SC H. SA s-a privatizat iar unitatea care a efectuat privatizarea este A.V.A.S.
Conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.
în aceste condiții, în mod just a reținut instanța de apel că decizia prin care s-a răspuns notificării trebuia emisă de această agenție iar nu de către pârâtă, care nu avea îndrituirea legală de a emite decizie în temeiul Legii nr. 10/2001.
Susținerile recurentei în sensul că instanța trebuia s-o oblige pe pârâtă să-i restituie în natură terenul în discuție nu poate fi primită, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, SC H. SA nu avea obligația legală de a emite decizie în temeiul Legii nr. 10/2001.
Drept urmare, pentru considerentele expuse și constatând legalitatea deciziei atacate, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și a fost respins în consecință în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7035/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6863/2007. Civil → |
|---|
