ICCJ. Decizia nr. 6898/2007. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6898
Dosar nr. 1385/64/2007
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. 1190/2004, reclamanţii F.E. şi F.D. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Braşov prin Primar şi SC R. SRL, au solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate caracterul abuziv al preluării de către Statul Român, în baza Decretului nr. 223/1974, a cotei de 10/24 din dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 22024 Braşov, nr. top 6212/1, nr. top 6213/1/1/2/2/a şi obligarea pârâtului Statul Român la plata către reclamanţi a despăgubirii pentru cota de proprietate abuziv preluată, la valoarea reală actuală de 514.458.000 lei, din care să fie scăzută valoarea actualizată a despăgubirii primite, respectiv 54.052.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 3294 din 1 aprilie 2004, Judecătoria Braşov a admis excepţia lipsei de interes a reclamanţilor pentru primul capăt al cererii de chemare în judecată, pe care l-a respins în consecinţă şi de asemenea, a respins ca inadmisibil petitul doi al aceleiaşi cereri.
Prin Decizia civilă nr. 842 din 8 septembrie 2004, pronunţată în dosarul civil nr. 2263/2004, Curtea de Apel Braşov a respins apelul declarat de reclamanţi.
Prin Decizia civilă nr. 189 din 15 martie 2006, Curtea de Apel Braşov a admis recursul declarat de reclamanţi a casat hotărârea recurată, a admis apelul împotriva sentinţei, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Braşov.
Judecătoria Braşov, a pronunţat sentinţa civilă nr. 5744 din 20 iunie 2007, prin care a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Braşov, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, competenţa de soluţionare a cererii, în primă instanţă, revine tribunalului.
La rândul său, Tribunalul Braşov, prin Decizia civilă nr. 424 din 24 septembrie 2007, a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Braşov şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, trimiţând cauza Curţii de Apel Braşov pentru emiterea regulatorului de competenţă, reţinând, în esenţă, că temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie dispoziţiile art. 480, art. 481 C. civ. şi ale Legii nr. 213/1998, astfel că, în funcţie de valoarea obiectului, competenţa de soluţionare a cererii aparţine judecătoriei.
Sesizată fiind cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Braşov a pronunţat sentinţa civilă nr. 16/F din 14 noiembrie 2007, potrivit căreia a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
Pentru a soluţiona astfel regulatorul de competenţă, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată are ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului, corespunzător cotei de 10/24 părţi din imobil şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea respectivei cote de proprietate.
În drept, fundamentarea pretenţiilor s-a făcut cu referire la dispoziţiile art. 480, art. 481 C. civ. şi ale Legii nr. 213/1998.
Faţă de aceste elemente, s-a constatat că determinarea competenţei materiale se realizează în funcţie de dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. şi de valoarea obiectului cererii, întrucât prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care stabilesc competenţa tribunalului au caracter de excepţie şi sunt fără aplicabilitate la speţă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Cota de 10/24 din imobil a intrat în proprietatea statului în mod abuziv, în baza Decretului nr. 223/1974, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu mai sunt admisibile acţiuni în revendicare formulate pe calea dreptului comun, putând fi solicitate doar măsuri reparatorii în condiţiile legii speciale.
În acest sens, au fost invocate dispoziţiile HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1, adiţional la Convenţie (care dau dreptul statului de a reglementa folosinţa bunurilor în acord cu interesul general), precum şi dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, care dau posibilitatea entităţii învestite cu soluţionarea notificării să aprecieze asupra nevalabilităţii preluării, fără să fie necesară parcurgerea unei alte proceduri, care ar implica preexistenţa unei hotărâri definitive şi irevocabile (pronunţate în temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998).
Or, prin acţiunea introductivă, reclamanta încearcă să obţină contravaloarea cotei de 10/24 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, fără a respecta dispoziţiile legii speciale, ceea ce face demersul său inadmisibil.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata SC R. SRL Braşov a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că în formularea criticilor au fost avute în vedere aspecte de fond şi nu aspecte ţinând de soluţionarea conflictului de competenţă.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Sentinţa ce face obiectul recursului a fost pronunţată în soluţionarea unui conflict de competenţă, instanţa motivând pentru ce considerente, raportate la obiectul cererii şi la temeiul juridic al pretenţiilor, competenţa de prima instanţă aparţine judecătoriei.
Exercitând calea de atac a recursului, pârâtul nu formulează critici împotriva acestei soluţii, de determinare a competenţei, şi a argumentelor ce au stat la baza ei.
Dimpotrivă, aspectele care se constituie în motive de recurs, vizează inadmisibilitatea demersului judiciar al reclamanţilor, întrucât aceştia ar fi ales calea dreptului comun, deşi le erau aplicabile dispoziţiile legii speciale.
Cum asemenea aspecte nu pot constitui obiect de critică, în condiţiile în care, în soluţionarea regulatorului de competenţă, ele nu au făcut (şi nici nu puteau face) obiect de analiză, rezultă că recursul nu este îndreptat efectiv împotriva soluţiei şi a considerentelor care au stat la baza adoptării acesteia.
Consecinţa, sub aspect procedural, constă în imposibilitatea încadrării criticilor în motivele de recurs expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Deşi recurentul indică drept temei al căii de atac exercitate, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocarea acestui temei juridic este pur formală, în condiţiile în care conţinutul criticilor nu are legătură cu soluţia pronunţată, ci vizează aspecte de fond ale judecăţii pricinii.
În consecinţă, văzând că pretinsele motive de nelegalitate nu sunt îndreptate împotriva soluţiei care a stabilit, pe calea regulatorului de competenţă, instanţa care urmează să soluţioneze cererea de chemare în judecată, se va constata imposibilitatea analizării criticilor din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Aceasta înseamnă, sub aspect procesual, că, partea neindicând motivele de recurs în limitele prevăzute de lege, sancţiunea care intervine este aceea a nulităţii, în condiţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, se va constata nulitatea recursului declarat cu nerespectarea cerinţelor procedurale menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor prin D.G.F.P. Braşov împotriva sentinţei civile nr. 16/F din 14 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6900/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6818/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
