ICCJ. Decizia nr. 6936/2007. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6936
Dosar nr.7148/62/2007
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 547 din 3 decembrie 2007 Tribunalul Braşov a respins acţiunea formulată de reclamanţii V.A.M., V.D., V.G.D., V.L., V.V. în contradictoriu cu pârâţii P.A., P.R., N.S. şi Municipiul Braşov prin Primar.
Prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu, compus din construcţie şi teren, situat în Braşov, constituie proprietatea tabulară actuală a Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950, iar prin sentinţa civilă nr. 386 din 17 octombrie 2003 a Tribunalului Braşov a fost admisă în parte acţiunea formulată de V.V., autorul reclamanţilor, decedat 5 octombrie 2006, în contradictoriu cu SC Rial SRL, N.S. şi P.R. şi s-a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, iar actele translative de proprietate prin care pârâţii N.S. şi P.R. au dobândit drepturile asupra celor două apartamente cumpărate în bata Legii 112/1995 sunt valabile, neexistând cauze de nulitate în privinţa acestora.
În raport de cele arătate, instanţa a mai reţinut că există un conflict de titluri pe care l-a soluţionat în temeiul legislaţiei civile române, în contextul creat prin intrarea în vigoare a Legii 10/2001, ce reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv. In acest cadru, s-a reţinut că autorul reclamanţilor a formulat notificare, deci a parcurs procedura specială prevăzută de Legea 10/2001 şi a contestat, ulterior, Decizia emisă de unitatea deţinătoare. De asemenea, a recurs şi la posibilitatea legală de a solicita constatarea nulităţii contractelor de vânzare cumpărare încheiate de foştii chiriaşi în baza Legii 112/1995, cererea întemeiată pe art. 46 din Legea 10/2001 fiind respinsă.
Cum valabilitatea titlurilor pârâţilor a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nu s-a putut reţine susţinerea reclamanţilor potrivit căreia titlurile pârâţilor ar fi mai puţin caracterizate. A adopta un raţionament contrar ar însemna a nega finalitatea legii speciale, nr. 10/2001, care vizează conservarea drepturilor legal dobândite de terţi.
Reclamanţii au invocat ca temei de drept al cererii şi prevederile art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care prevede că orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege.
În cadrul acestei abordări au fost avute în vedere nu doar dispoziţiile alin. (1) art. 1 din Primul Protocol, ci şi cele ale art. 2, potrivit cu care dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general.
Astfel, prin edictarea Legii 10/2001, legiuitorul a urmărit nu doar restituirea proprietăţilor preluate abuziv, ci şi reglementarea definitivă a situaţiei juridice a acestei categorii de imobile, inclusiv prin limitarea în timp a posibilităţii de revendicare şi de atacare a actelor translative de proprietate încheiat între Stat şi terţe persoane, cu consecinţe deosebit de importante asupra stabilităţii siguranţei circuitului civil, deoarece o interpretare contrară ar conduce la perpetuarea situaţiei incerte a acestor imobile, de natură a influenţa în mod negativ însăşi evoluţia raporturilor juridice de proprietate.
În speţă, sunt îndeplinite condiţiile de legalitate, proporţionalitate, previzibilitate şi caracter legitim ale ingerinţei Statului în exercitarea dreptului de proprietate, iar reclamanţilor li s-au acordat, pe calea prevăzută de Legea 10/2001, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, compensaţiile echitabile cuvenite celor cărora nu li se pot restitui în natură imobilele ce fac obiectul acestui act normativ.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii şi pârâţii P.R., P.A. şi N.S.
În dezvoltarea criticilor, reclamanţii au arătat că instanţa a ignorat faptul că şi-au păstrat calitatea de proprietari ai imobilului, împrejurare care ar fi trebuit să conducă la compararea titlului lor cu cel al pârâţilor. De asemenea, greşit s-a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat derivată din sentinţa civilă a nr. 6223/2000 a Judecătoriei Braşov şi s-a aplicat, tot greşit, art. 1 din Primul Protocol.
Apelul pârâţilor s-a referit la faptul că în mod greşit s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, faţă de sentinţa nr. 386/2003 a Tribunalului Braşov, pe considerentul că nu există identitate de părţi.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 28 R din 6 martie 2008 a respins ambele apeluri.
Referitor la apelul reclamanţilor s-a reţinut că prima instanţă a motivat pe larg de ce nu se poate proceda la compararea titlurilor, prin raportare la dispoziţiile Legii 10/2001 care, pe lângă principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv recunoaşte şi regula conservării drepturilor legal de către terţi asupra acestor imobile.
Nici cea de-a doua critică nu a fost reţinută, întrucât prima instanţă a dat valoare doar prezumţiei de lucru judecat ce rezultă din sentinţa nr. 386/2003 a Tribunalului Braşov.
Dispoziţiile alin. (1) al art. 1 din Primul Protocol au fost analizate prin raportare al dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, care recunosc dreptul statelor de a adopta reglementările pe care le consideră necesare pentru a proteja folosinţa bunurilor proprietatea cetăţenilor lor.
Cât priveşte apelul pârâţilor, prin care aceştia tind la respingerea acţiunii reclamanţilor sub protecţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 386/2003 a Tribunalului Braşov, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1201 C. civ., lipsind identitatea părţilor.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii şi pârâţii P.R. şi P.A.
În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii au solicitat casarea deciziei atacate şi admiterea acţiunii în revendicare prin comparare de titluri întrucât instanţa de apel a reţinut limitarea în timp, prin edictarea Legii 10/2001, a posibilităţii de revendicare a imobilului. Trebuia analizată privarea reclamanţilor de bunul lor, realizată prin vânzarea acestuia către un terţ de bună credinţă şi prin absenţa despăgubirilor, contrară art. 1 din Primul Protocol.
Pârâţii şi-au întemeiat recursul tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a deciziei atacate şi admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat prin raportare a sentinţa civilă nr. 386/2003 a Tribunalului Braşov.
Recursurile nu sunt fondate.
Instanţa a analizat posibilitatea comparării titlurilor de proprietate în funcţie de cadrul legal existent la data sesizării, respectiv de dispoziţiile legii speciale nr. 10/2001.
Astfel, din interpretarea prevederilor art. 46 al acestei legi, care au instituit o măsură de protecţie a foştilor chiriaşi cumpărători de bună credinţă ai imobilelor, rezultă că actul de vânzare cumpărare încheiat cu statul este valabil, deci dreptul exclusiv de proprietate aparţine cumpărătorului şi, pe cale de consecinţă, într-o eventuală acţiune în revendicare, nu se mai poate opera cu soluţia clasică a comparării titlurilor de proprietate.
În speţă, imobilul revendicat a fost dobândit iniţial de reclamanţi, prin convenţie, apoi de către stat în baza Decretului nr. 92/1950 şi, în final, de către pârâţi, în calitate de chiriaşi, în temeiul Legii 112/1995 şi a contractelor de vânzare cumpărare cu statul şi consolidate prin sentinţa civilă nr. 386/2003 a Tribunalului Braşov, care a recunoscut valabilitatea lor.
Dovada proprietăţii imobiliare prin titluri este absolută, dacă dreptul a fost dobândit în mod originar (uzucapiunea, legea) şi relativă atunci când provine în mod derivat, prin convenţie.
Compararea titlurilor vizează numai ipoteza în care părţile produc titluri derivate, care emană de la autori diferiţi şi care nu au nici o legătură între ele.
În succesiunea lor, titlurile prezentate de părţi în speţă sunt într-o strânsă legătură, bazată mai întâi pe existenţa unui autor comun care a transmis derivat, prin convenţie, proprietatea, iar apoi pe intervenţia legii, care, originar, a dispus preluarea bunului în proprietatea statului şi prin convenţie, înstrăinarea către chiriaşi. Absenţa unor autori diferiţi şi prezenţa titlurilor originare invocate de pârâţi, face imposibilă compararea titlurilor. Acest aspect a fost avut în vedere şi de legiuitor, care prin dispoziţiile art. 46 al Legii 10/2001 a instituit măsura de protecţie a chiriaşilor, iar situaţia nu se va putea clarifica decât prin schimbarea cadrului legal.
În considerentele deciziei atacate s-a reţinut şi că reclamanţii au parcurs procedura specială instituită de Legea 10/2001 pentru obţinerea măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobilul în litigiu. De asemenea, au solicitat şi constatarea nulităţii contractelor de vânzare cumpărare încheiate de foştii chiriaşi, conform art. 46 din Legea 10/2001.
Prin acţiunea de faţă reclamanţii revendică acelaşi imobil , pe calea dreptului comun, prin compararea titlurilor de proprietate.
Potrivit principiului electa una via non datur recursus ad alteram partea care are cel puţin două căi de realizare a unui drept pretins trebuie să opteze pentru exercitarea uneia dintre ele. Raţiunea acestui principiu este aceea de a preîntâmpina obţinerea unei duble reparaţii. Or reclamanţii, după ce au obţinut măsurile reparatorii edictate de Legea 10/2001, prin hotărâre irevocabilă, prin acţiunea de faţă tind să obţină şi restituirea în natură a imobilului în urma comparării titlurilor de proprietate.
Nu se poate reţine nici critica inserată în motivarea recursului formulat de către pârâţi.
Autoritatea de lucru judecat, din punct de vedere procesual, îndeplineşte două funcţii, una de excepţie şi alta de prezumţie. Ceea ce s-a reţinut în cauză şi în mod corect, este funcţia de prezumţie a autorităţii de lucru judecat, în sensul că ceea ce s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi contrazis de o altă hotărâre, teză exprimată prin adagiul res judicata pro veritate habetur. Identitatea ce se cere a exista între cele două judecăţi este aceea a chestiunii litigioase, care se impune a primi aceeaşi soluţie în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei.
În speţă, nu se poate reţine funcţia de excepţie a autorităţii de lucru judecat întrucât nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi instituită de prevederile art. 1201 C. civ.
Faţă de aceste considerente recursurile se privesc ca nefondate şi se vor respinge în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii V.A.M., V.D., V.G.D., V.L., V.V. şi de pârâţii P.A. şi P.R. împotriva deciziei nr. 28 R din 6 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7028/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6908/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
