ICCJ. Decizia nr. 7036/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7036
Dosar nr. 7188/42/200.
Şedinţa publică din 25 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 1052/2006, contestatorii C.E.G., C.C., A.C.L., G.L. şi P.C. au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 107 emisă de primarul municipiului Ploieşti la data de 11 ianuarie 2006, solicitând instanţei obligarea acestuia să le restituie în natură imobilele situate în Ploieşti, judeţul Prahova.
În motivarea cererii, contestatorii au arătat că imobilul situat în Ploieşti, a fost proprietatea numitului G.C.P., după decesul căruia, în urma actului de partaj din anul 1928, a revenit fratelui său D.C.P., acesta din urmă având ca moştenitori pe P.D., P.C., P.S. şi P.E., în calitate de copii.
P.D. a decedat şi ca moştenitoare a acestuia a rămas A.C.L., iar defuncta B.E., fostă P., a avut ca moştenitoare pe B.M., căsătorită C., decedată şi ea, cei doi moştenitori ai săi fiind contestatorii C.E.G. şi C.C..
Imobilul în litigiu, compus din clădire şi teren în suprafaţă de 482 mp, a fost expropriat prin Decretul nr. 233/1962, trecând astfel, în mod abuziv în proprietatea statului.
În baza Legii nr. 10/2001, contestatorii au notificat Primăriei municipiului Ploieşti, restituirea imobilului, cererea fiind respinsă pentru restituirea în natură, însă s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri, fără să se arate care sunt acestea.
În ceea ce priveşte imobilul situat în Ploieşti, contestatorii au arătat că a fost proprietatea lui T.C.P., iar după decesul său în urma actului de partaj din mai 1928 şi a testamentului înregistrat la nr. 785/1941 a revenit fratelui său P.C.D., fiind, de asemenea, preluat abuziv de către stat.
În cauză au fost introduşi moştenitorii defuncţilor G.S. şi P.C., respectiv G.L., P.M.S. şi I.V.
Prin sentinţa civilă nr. 1040 din 21 septembrie 2006, Tribunalul Prahova a respins, ca neîntemeiată, contestaţia, reţinând următoarele:
Contestatorii, în calitate de moştenitori ai foştilor proprietari ai imobilelor ce au fost preluate abuziv de către stat, au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilelor.
Cererea acestora a fost respinsă cu motivarea că terenul solicitat este afectat de utilitate publică, fiind ocupat de Halele Centrale Ploieşti şi amenajările aferente, situaţie faţă de care, Primăria municipiului Ploieşti a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora, în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren, în speţă terenul fiind ocupat de construcţie având destinaţia de sediu ale Poliţiei Pieţii, iar o parte este ocupat de chioşcuri, se stabilesc măsuri reparatorii în echivalent.
În ceea ce priveşte pretenţia contestatorilor de a li se achita contravaloarea imobilului, a fost înlăturată ca nefondată, deoarece potrivit art. 16, TITLUL VII, din Legea nr. 247/2005, verificarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor reprezintă atribuţia Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, care va transmite dosarul, cu întreaga documentaţie anexată la notificare, evaluatorului sau societăţii de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.
Prin Decizia nr. 39 din 26 ianuarie 2007, Curtea de Apel Ploieşti a constatat nulitatea apelului declarat de apelantele P.M.S. şi I.V. şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorii C.E.G., C.C., G.L. şi A.C.L., reţinând următoarele:
Apelantele P.M.S. şi I.V. nu au semnat cererea de apel, deşi au fost citaţi cu menţiunea de a se prezenta în instanţă în acest scop, astfel că, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia lipsa semnăturii de pe cererea de apel se sancţionează cu nulitatea, instanţa de apel a admis excepţia invocată din oficiu şi a constatat nulitatea apelului declarat de contestatoarele P.M.S. şi I.V.
În ceea ce priveşte apelul declarat contestatorii C.E.G., C.C., G.L. şi A.C.L., a fost respins, ca nefondat, instanţa apreciind că nu poate fi vorba de încălcarea principiului aflării adevărului şi a rolului activ al instanţei, în soluţionarea cauzei în primă instanţă, întrucât prima instanţă a analizat legalitatea dispoziţiei nr. 107/2006 a Primăriei municipiului Ploieşti, iar existenţa unor eventuale erori strecurate în considerentele hotărârii pot fi îndreptate pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
Şi motivarea apelanţilor în sensul că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că scopul pentru care a fost expropriat imobilul nu s-a realizat, a fost respinsă ca nefondată, instanţa de apel constatând, în raport de probatoriul administrat în cauză, incidenţa dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestor dispoziţii legale, măsurile reparatorii se vor stabili în echivalent atunci când lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, iar construcţiile expropriate au fost integral demolate, aşa cum este cazul în speţă, terenul în litigiu aparţinând domeniului public al municipiului Ploieşti şi este afectat aproape în totalitate de amenajări aferente Halelor Centrale Ploieşti şi parţial din alei de acces la intrările în Blocul H Ploieşti.
Faţă de aceste considerente, s-a concluzionat că, reţinând că imobilul în litigiu nu este restituibil în natură, prima instanţă, în raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, a constatat că propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001, este legală.
În ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite foştilor proprietari, s-a apreciat că aceasta revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în condiţiile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii C.E.G., C.C., A.C.L., G.L., P.M.S. şi I.V.
În şedinţa publică din 21 iunie, instanţa văzând că recursul declarat de toţi reclamanţii este semnat de o singură persoană, a dispus citarea recurenţilor-reclamanţi cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru a preciza cui aparţine semnătura şi dacă recurenţii care nu au semnat cererea înţeleg să o semneze.
De asemenea s-a invocat, din oficiu, nulitatea recursului declarat de P.M. şi I.V., faţă de împrejurarea că instanţa de apel a constatat nulitatea apelului acestora potrivit dispoziţiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., iar criticile formulate în recurs vizează aspecte de fond.
În şedinţa publică din 25 octombrie 2007, reclamanţii prezenţi au precizat că cererea de recurs a fost semnată de A.C. şi C.E., iar recurenţii C.C. şi G.L. au semnat cererea de recurs şi au declarat că şi-o însuşesc.
Reclamantele P.M.S. şi I.V., deşi legal citate cu menţiunea de a se prezenta în instanţă şi a semna cererea de recurs, filele 22 şi 23 dosar recurs, nu s-au prezentat, astfel că instanţa din oficiu a invocat nulitatea recursului declarat de acestea, pentru nesemnarea cererii de recurs, excepţie întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, printre alte menţiuni şi semnătura recurentului.
Deşi această neregularitate procedurală a vizat mai mulţi recurenţi, iar instanţa a dispus acordarea unui termen pentru ca aceştia să se prezinte în instanţă şi să semneze cererea de recurs, reclamantele P.M.S. şi I.V. nu s-au prezentat şi nu au semnat cererea de recurs, astfel că recursul declarat de acestea este sancţionat cu nulitatea potrivit art. 302 1 alin. (1) C. proc. civ., urmând a se dispune asupra acestuia în consecinţă.
Prin recursul lor, reclamanţii C.E.G., C.C., A.C. şi G.L., au criticat Decizia pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, încadrarea criticilor formulate în acest motiv de recurs fiind făcută de către instanţa în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanţii au arătat că au solicitat obligarea Primăriei municipiului Ploieşti la restituirea în echivalent bănesc a imobilelor situate în Ploieşti.
Prin Decizia recurată, în mod nelegal s-a reţinut că nu se poate analiza legalitatea şi temeinicia cuantumului şi tipul despăgubirilor oferite, deşi în art. 4 al dispoziţiei contestate se prevede expres că aceasta poate fi contestată în termen de 30 de zile, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Instanţele de fond şi apel nu au observat că prevederile capitolului V din Legea nr. 10/2001, nu au fost modificate şi nici abrogate, nici expres şi nici tacit, prin apariţia Legii nr. 247/2005, astfel că aceste dispoziţii legale sunt în vigoare.
Aceste prevederi reglementează acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti şi deci, există temei legal pentru acordarea acestora.
De asemenea, se arată că nu s-a ţinut seama nici de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 247/2005, conform cărora dacă restituirea în natură nu este posibilă se va propune acordarea de despăgubiri băneşti „în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită".
Se mai arată că instanţele de fond şi apel nu au observat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora măsurile reparatorii prin echivalent vor fi acordate doar cu acordul persoanei îndreptăţite, iar în lipsa acestui acord litigiul se soluţionează de instanţa de judecată competentă.
Examinând Decizia în limita motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţele de fond şi apel au constatat legal că imobilele situate în Municipiul Ploieşti, proprietatea autorilor reclamanţilor, preluate de stat în mod abuziv, nu pot fi restituite în natură în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât terenul este ocupat în totalitate de amenajări aferente Halelor Centrale Ploieşti şi, parţial, de alei de acces la intrările în Blocul H Ploieşti, situaţie, de altfel, necontestată de recurenţi.
Critica formulată în recurs de către reclamanţi vizează faptul că, în mod nelegal, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, instanţele de fond şi apel nu au admis contestaţia reclamanţilor şi nu au dispus obligarea Primăriei municipiului Ploieşti la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele în litigiu, sub formă de despăgubiri băneşti.
Această critică este nefondată, deoarece Decizia contestată, nr. 107 din 11 ianuarie 2006 a Primăriei municipiului Ploieşti, a fost emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 prin care s-a modificat şi completat Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului, sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită".
În speţă, notificarea reclamanţilor a fost soluţionată după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar aceştia nu au solicitat acordarea măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii.
În această situaţie, acordarea de despăgubiri către persoanele îndreptăţite pentru imobilele preluate abuziv de către stat, prin expropriere, se face în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor, Legea nr. 247/2005, Titlul VII, art. 16 alin. (2), potrivit cărora „notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nesoluţionate în sensul arătat la alin. 1 al aceluiaşi text de lege până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, … conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor".
Aşa fiind, legal au constatat instanţele de fond şi apel că, nefiind posibilă restituirea în natură a imobilelor către reclamanţi, unitatea notificată nu poate decât să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001, în condiţiile TITLULUI VII, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, verificarea şi stabilirea cuantumului final al acestora revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanţii C.E.G., C.C., A.C. şi G.L.
De asemenea, potrivit art. 3041 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., instanţa va constata nul recursul declarat de reclamantele P.M.S. şi I.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţi C.E.G., C.C., A.C. şi G.L. împotriva deciziei nr. 39 din 26 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Constată nul recursul declarat de reclamanţii P.M.S. şi I.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7027/2007. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7071/2007. Civil → |
|---|
