ICCJ. Decizia nr. 7117/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7117
Dosar nr. 48975/3/200.
Şedinţa publică din 29 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 23 decembrie 2005, la Tribunalul Bucureşti, reclamantul G.T. a chemat în judecată pe pârâţii P.N., P.N.V., B.E., C.P., P.M., L.G. şi L.E., precum şi municipiul Bucureşti prin primarul general, solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată, să fie obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 900 mp şi patru corpuri de clădire.
În cuprinsul acţiunii, reclamantul a arătat că este unicul moştenitor al fostei sale mătuşi L.E., care a avut în proprietate imobilul de la adresa menţionată, imobil preluat de stat prin naţionalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950.
În anul 1997, se arată în continuarea acţiunii, şase apartamente au fost vândute chiriaşilor, reclamantul solicitând să fie comparat titlul său de proprietate cu titlurile de proprietate ale pârâţilor.
Reclamantul şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 480, art. 483 şi urm. C. civ.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 432 din 31 martie 2006, a respins ca inadmisibilă acţiunea şi revendicarea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, după adoptarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1981, reclamantul era obligat să urmeze procedura reglementată prin această lege şi ca atare nu mai are deschisă calea protejării dreptului său prin acţiunea în revendicare de drept comun, în temeiul Codului civil.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a, prin Decizia civilă nr. 48A din 23 ianuarie 2007, a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi a trimis cauza, aceluiaşi tribunal, pentru rejudecare.
În considerentele deciziei, curtea de apel a motivat că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul revendicat de reclamant nu mai era deţinut de una din persoanele juridice la care se referă art. 20 din această lege, întrucât fusese, anterior, înstrăinat chiriaşilor (pârâţi în proces) aşa încât nu se poate nega dreptul fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia la revendicarea bunului preluat de stat, pe calea acţiunii în justiţie.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâţii L.G., L.E. şi P.M.
Pârâţii L.G. şi L.E., prin recursul declarat, au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece nu poate fi admisă o acţiune în revendicare pe dreptul comun, câtă vreme reclamantul nu deţine un titlu de proprietate constând într-o dispoziţie a Primăriei Municipiului Bucureşti sau într-o hotărâre judecătorească.
Pârâtul P.M. şi-a întemeiat recursul tot pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că acţiunea formulată de reclamant este inadmisibilă, deoarece o parte a imobilului aflat în litigiu a fost vândută chiriaşilor cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, iar, pe de altă parte, terenul aferent clădirilor şi unul din apartamente nu au fost înstrăinate, aflându-se în proprietatea municipiului Bucureşti, motiv pentru care fostul proprietar sau moştenitorii acestuia trebuia să respecte procedura reglementată prin Legea nr. 10/2001.
Recursurile declarate nu sunt întemeiate.
Constituţia României, prin art. 21, garantează oricărei persoane accesul liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, drept care nu poate fi îngrădit prin nici o lege.
Dreptul fundamental al accesului liber la justiţie este reglementat şi prin art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Reclamantul G.T. s-a adresat justiţiei, în prezentul dosar, revendicându-şi dreptul de proprietate cu privire la un imobil (teren şi construcţie) şi întemeindu-şi acţiune pe dispoziţiile Codului civil care reglementează proprietatea.
Instanţa de judecată fiind învestită cu o acţiune în revendicare are datoria să se pronunţe în limitele învestirii. În aceeaşi măsură, instanţa este datoare să se pronunţe şi asupra apărărilor formulate de părţi cu privire la dispoziţiile de drept material din Legea nr. 10/2001, care constituie o lege specială de reparaţie, menită să reglementeze regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Constatând că prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel a aplicat corect legea desfiinţând hotărârea primei instanţe şi trimiţând cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Decizia instanţei de apel fiind dată cu aplicarea corectă a legii, urmează să fie respinse recursurile exercitate în cauză.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii P.M., L.G. şi L.E. împotriva deciziei nr. 48/A din 23 ianuarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă recurenţii-pârâţi să plătească intimatului-reclamant 2.500 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7071/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7122/2007. Civil → |
|---|
