ICCJ. Decizia nr. 708/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 708
Dosar nr. 419/121/2007
Şedinţa publică din 5 februarie 2008
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, la 22 ianuarie 2007, reclamanta T.Z. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Tecuci pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 4451 din 15 decembrie 2006 şi să-1 oblige pe pârât la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin emiterea deciziei.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamanta a moştenit de la fostul proprietar, tatăl său, imobilul situat în Tecuci. Acest imobil a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950. Reclamanta a contestat măsura preluării imobilului, în baza Legii nr. 112/1995, şi prin hotărâre judecătorească i s-au acordat măsuri reparatorii sub formă de echivalent, în cuantumul maxim permis de această lege.
După apariţia Legii nr. 10/2001, reclamanta a formulat notificare prin care a solicitat acordarea de despăgubiri însă, după parcurgerea unui proces în care a fost recunoscut irevocabil dreptul de proprietate al reclamantei şi primarul a fost obligat la plata de despăgubiri, notificarea a fost respinsă pe motiv că în aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 a mai fost emisă o decizie anterioară prin care notificarea a fost respinsă.
Prin sentinţa civilă nr. 660 din 23 martie 2007 Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a admis în parte contestaţia şi a constatat nulitatea dispoziţiei nr. 4451 din 15 decembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Galaţi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1063 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Galaţi, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 896 din 23 decembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi s-a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri băneşti în valoare de 264.919, 25 lei. Această decizie produce efecte obligatorii pentru părţi şi nu este nevoie să fie urmată de emiterea unei noi dispoziţii a primarului care să o confirme.
Reclamanta nu a dovedit care este prejudiciul suferit prin emiterea dispoziţiei a cărei anulare s-a cerut.
Apelul declarat de Primăria municipiului Tecuci a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 258 A din 28 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat, după preluarea motivării judecătorului de primă instanţă, că dispoziţia nr. 803/2003 prin care a fost soluţionată notificarea prin care reclamanta a cerut restituirea imobilului sub formă de despăgubiri băneşti, a fost supusă controlului judecătoresc, astfel încât după soluţionarea irevocabilă a contestaţiei primarul avea obligaţia respectării hotărârii şi nu a emiterii unei noi dispoziţii.
Pentru înaintarea documentaţiei către Comisia Naţională de Stabilire a Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, nu este necesară emiterea unei noi dispoziţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Instanţa a încălcat prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. deoarece motivarea hotărârii este vagă, lipsită de acurateţe sub aspectul clarificării raporturilor juridice dintre părţi şi nu a făcut altceva decât să treacă în revistă motivele din cererea introductivă.
În mod eronat s-a reţinut că Primăria ar fi emis două dispoziţii cu privire la cererea de restituire a imobilului în litigiu. Dispoziţia nr. 4451 din 15 decembrie 2006 a avut ca obiect doar înaintarea documentaţiei la Comisia centrală de stabilire a despăgubirilor, în conformitate du prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005.
Primăria Tecuci nu mai este abilitată să plătească despăgubirile băneşti însă contestatoarea, prin apărător, a insistat în recuperarea lor de la primărie deşi iniţial, în dosarul nr. 477/C/2005 al Curţii de Apel Galaţi a fost de acord cu înaintarea documentaţiei la Comisia centrală.
S-a invocat eronat art. 23 din Legea nr. 10/2001, care cuprinde alte dispoziţii decât cele la care face referire instanţa în schimb nu s-a făcut aplicarea OUG nr. 81/2007 care modifică şi completează Legea nr. 247/2005.
În dovedirea recursului, în condiţiile art. 305 C. proc. civ., au fost depuse hotărâri judecătoreşti şi OUG nr. 81/2007.
Deşi recurenta şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., dezvoltarea criticilor formulate a permis încadrarea acestora numai în motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în raport de care a fost analizată hotărârea atacată fiind reţinute următoarele:
Prin hotărâre judecătorească irevocabilă, Decizia civilă nr. 896 A din 23 decembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că măsurile reparatorii la care este îndreptăţită T.Z., pentru imobilul ce a aparţinut în proprietate tatălui său, preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, constau în despăgubiri băneşti.
Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Aşadar, măsurile reparatorii ce pot fi dispuse în sistemul Legii nr. 10/2001, constau în restituirea în natură, restituirea prin echivalent prin compensare cu alte bunuri sau servicii ori despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor legii speciale.
De vreme ce prin hotărâre judecătorească, pronunţată în urma controlului judecătoresc exercitat asupra actului prin care a fost soluţionată notificarea formulată de persoana îndreptăţită, s-a stabilit că măsurile reparatorii la care este îndreptăţită reclamanta sunt despăgubiri băneşti, primăria căreia hotărârea îi este opozabilă, fiind parte în acel litigiu, nu poate, sub pretextul că face aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, să emită o nouă dispoziţie prin care să propună restituirea prin echivalent sub formă de „titluri de despăgubiri".
Stabilind că primăria trebuia să se conformeze hotărârii judecătoreşti, instanţele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, niciun text neprevăzând posibilitatea emiterii unei dispoziţii prin care să se cenzureze hotărârea judecătorească.
Pe de altă parte, aplicarea OUG nr. 81/2007 nu ar duce la o altă soluţie, pentru că prin acest act normativ nu s-a prevăzut că rămân lipsite de efect hotărârile judecătoreşti prin care s-au stabilit măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti. Conform art. 3 lit. a) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi şi care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea" şi/sau, după caz, în funcţie de opţiunea titularului ori a titularilor înscrişi în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele şi condiţiile prevăzute în prezenta lege. Titlurile de despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanţie sau transferate în orice alt mod, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepţia dobândirii acestora ca efect al succesiunii. Actele de înstrăinare a titlurilor de despăgubire, cu excepţia transmiterii ca urmare a succesiunii, sunt lovite de nulitate absolută. Titlurile de despăgubire nu sunt titluri de participare ale altor organisme de plasament colectiv (AOPC) şi nu intră sub incidenţa Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, şi a reglementărilor emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în aplicarea acesteia. În schimb, lit. h) stabileşte că titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranşe, pe parcursul a doi ani, calculaţi cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurenţa sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depăşeşte această sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o singură tranşă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei dar până în 500.000 lei se vor plăti astfel: prima tranşă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua tranşă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferenţa între cuantumul total al despăgubirilor în numerar şi suma de 250.000 lei. Suma de până la 500.000 lei urmează a se acorda pentru fiecare dosar de despăgubire, cu menţiunea ca în ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deşi identic, a fost disjuns, pretenţiile de restituire fiind soluţionate de entităţi diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire.
Aşadar, faţă de existenţa hotărârii irevocabile, plata către reclamantă trebuie să constea în sume de bani, titlurile de despăgubire neputând fi propuse în executarea hotărârii judecătoreşti.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este întemeiat, legea materială incidenţă în cauză fiind aplicată corect.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la nemotivarea deciziei date în apel deoarece din întregul hotărârii rezultă că s-a răspuns argumentelor invocate prin apel. Faptul că hotărârea nu are considerente ample nu înseamnă că este superficială, astfel încât cerinţa privitoare la motivare, impusă de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a fost îndeplinită. Ca atare, nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este întemeiată.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Tecuci împotriva deciziei civile nr. 258 A din 28 iunie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7119/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7075/2007. Civil → |
|---|
