ICCJ. Decizia nr. 7134/2007. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7134
Dosar nr. 109/45/2007
Şedinţa publică din 29 octombrie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9440 din 8 septembrie 2006, Judecătoria Iaşi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii R.Z.M. şi R.Z.G. în contradictoriu cu M.P.
A fost obligat pârâtul să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1,92 ha teren, situat în satul Valea Satului, comuna Grajduri, judeţul Iaşi, identificat prin raportul de expertiză, întocmit de expertul M.S., care face parte integrantă din hotărâre.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamanţilor suma de 1379,15 lei cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea producţiei de porumb şi grâu de pe suprafaţa de 1,92 ha şi suma de 1013 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 322 din 19 februarie 2007 a Tribunalului Iaşi s-a admis recursul declarat de pârâtul M.P. împotriva sentinţei civile nr. 9440 din 8 septembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă ce a fost modificată în tot.
A fost respinsă acţiunea în revendicare formulată de reclamanţii R.Z.M. şi R.Z.G. în contradictoriu cu pârâtul M.P.
Au fost obligaţi reclamanţii să plătească recurentului suma de 650 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut că, una dintre condiţiile necesare pentru exercitarea acţiunii în revendicare o reprezintă calitatea reclamantului de proprietar unic şi exclusiv al terenului revendicat, acţiunea fiind concepută de legiuitor ca un mijloc de apărare a unui drept exclusiv şi determinat.
S-a avut în vedere că recurentul este coindivizar, alături de R.Z.M. şi R.Z.G., părţile aflându-se în stare de indiviziune, situaţie în care niciuna nu poate revendica de la ceilalţi coindivizari cota sa ideală de proprietate, deoarece drepturile asupra imobilului revendicat sunt nedeterminate.
Urmare a respingerii acţiunii înregistrate pe rolul Judecătoriei Iaşi, precum şi a cererii reconvenţionale în dosarul având ca obiect partajarea averii succesorale aparţinând lui M.M., prin sentinţa civilă nr. 11811 din 13 decembrie 2004, R.Z.M., R.Z.G. şi recurentul se află în stare de indiviziune. Pe cale de consecinţă, acţiunea în revendicare s-a reţinut a fi inadmisibilă.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi sub nr. 109/45/2007, R.Z.M. şi R.Z.G. au solicitat revizuirea deciziei nr. 322 din 19 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Iaşi, invocând art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Au susţinut revizuenţii că, prin sentinţa civilă nr. 11811 din 13 decembrie 2004 a Judecătoriei Iaşi, irevocabilă, s-a respins acţiunea de partaj succesoral formulată de către cei doi revizuenţi, precum şi cererea reconvenţională prin care s-a solicitat reducţiunea testamentului şi s-a reţinut că sunt unici moştenitori testamentari.
În baza acestei hotărâri a fost promovată acţiunea în revendicare, admisă de către instanţa de fond şi respinsă în recurs.
În aceste condiţii, susţin revizuenţii că cele două hotărâri, cea prin care s-a constatat calitatea lor de moştenitori testamentari şi cea prin care s-a respins acţiunea în revendicare, sunt potrivnice, deoarece pe de o parte se consfinţeşte calitatea de moştenitori testamentari, iar pe de altă parte, prin Decizia tribunalului se infirmă această calitate.
Prin Decizia nr. 187 din 23 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenţii R.Z.M., R.Z.G. în contradictoriu cu M.P., revizuenţii fiind obligaţi la 1000 RON cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că scopul urmărit prin revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este acela de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, în situaţiile în care instanţele au dat soluţii contrare, în dosare diferite, dar care au acelaşi obiect, cauză şi părţi.
În privinţa speţei, instanţa a constatat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de acest text.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 11811 din 13 decembrie 2004 a Judecătoriei Iaşi, rămasă irevocabilă, s-a respins acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâtul M.P. pentru partajarea averii succesorale rămasă de pe urma defunctului M.M.
Nu s-a reţinut că revizuenţii sunt unicii moştenitori ai defunctului M.M., ceea ce intră în puterea lucrului judecat fiind dispozitivul hotărârii şi nu considerentele acesteia.
Tot prin considerentele sentinţei menţionate s-a precizat că reclamanţii în calitate de moştenitori testamentari, legatari universali, pot solicita punerea în posesie de la moştenitorii rezervatari sau să formuleze acţiune în justiţie, întemeiată pe art. 889 şi art. 891 C. civ., care reglementează acţiunile pe care le are la îndemână legatarul universal.
R.Z.M. şi R.Z.G. au formulat acţiune în revendicare, ce a fost respinsă în urma admiterii apelului, prin Decizia civilă nr. 322 din 19 februarie 2007 a Tribunalului Iaşi.
S-a concluzionat că, cele două hotărâri nu sunt potrivnice pentru a fi posibilă admiterea revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care litigiile s-au purtat între aceleaşi părţi, dar acţiunile nu au avut acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, chiar dacă există legătură între ele.
Împotriva deciziei nr. 187 din 25 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, revizuenţii au declarat recurs, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii se susţine că, sentinţa civilă nr. 11811 din 13 decembrie 2004 a Judecătoriei Iaşi este potrivnică deciziei civile nr. 322 din 19 februarie 2006 a Tribunalului Iaşi, deoarece pe de o parte se consfinţeşte calitatea recurenţilor revizuenţi de moştenitori testamentari, iar prin ultima decizie pronunţată de tribunal este contrazisă această calitate.
De asemenea, se susţine că în mod greşit prin hotărârea recurată s-a reţinut că cele două hotărâri nu sunt potrivnice, în condiţiile în care litigiile s-au purtat între aceleaşi părţi, s-a consfinţit calitatea de moştenitori testamentari, existând o strânsă legătură între ele.
Recursul este nefondat.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în cauze diferite, dar care au acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
În asemenea situaţii, executarea hotărârilor este imposibilă, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală creată de existenţa hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.
Prin urmare, printre condiţiile de exercitare a revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este şi cea referitoare la faptul că hotărârile potrivnice trebuie să fie pronunţate cu privire la acelaşi litigiu, adică să existe tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză.
Prin hotărârea recurată, corect s-a reţinut că cele două hotărâri invocate de recurent nu sunt potrivnice, deoarece prin ele s-au soluţionat litigii ce au legătură între ele, dar nu s-a încălcat autoritatea lucrului judecat.
Prin sentinţa nr. 11811 din 13 decembrie 2004, pronunţată de Judecătoria Iaşi s-a soluţionat o acţiune de partaj succesoral, iar prin Decizia nr. 322 din 19 februarie 2007a Tribunalului Iaşi, o acţiune în revendicare, ceea ce înseamnă că nu este identitate de obiect şi nici de cauză, în condiţiile în care litigiile s-au purtat între aceleaşi părţi.
Prin urmare, reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Curtea de Apel Iaşi corect a respins cererea de revizuire, hotărârea recurată fiind în afara criticii întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Soluţionând cererea de revizuire, instanţa investită a făcut o corectă aplicare a art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel că, faţă de considerentele expuse, urmează ca recursul să fie respins.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Intimatul M.P. a solicitat obligarea recurenţilor revizuenţi la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător. Fiind dovedită culpa procesuală a recurenţilor, urmează să fie obligaţi la plata cheltuielilor de judecată solicitate de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenţii R.Z.M. şi R.Z.G. împotriva deciziei nr. 187 din 25 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Obligă recurenţii revizuenţi să plătească intimatului M.P. 2000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2007.
a
| ← ICCJ. Decizia nr. 7136/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7135/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
