ICCJ. Decizia nr. 716/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 716.
Dosar nr. 29541/3/200.
Şedinţa publică din 30 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 15 octombrie 2001, S.D. a cerut Primăriei municipiului Bucureşti, în calitate de moştenitor al defunctei S.A., restituirea în natură, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a terenului în suprafaţă de 195 mp, situat în Bucureşti, expropriat în baza Decretului nr. 205 din 26 iulie 1977.
Prin dispoziţia nr. 4045 din 7 martie 2005, primarul municipiului Bucureşti, a respins cererea de restituire în natură a terenului, reţinând că acesta este afectat de elemente de sistematizare şi a stabilit ca valoare echivalentă a cotei de ½ din imobil, ce se cuvine notificatorului, suma de 108.000.000 lei în limita căreia urmau a fi stabilite măsurile reparatorii, cu obligaţia restituirii despăgubirilor încasate la data exproprierii, actualizate cu indicele de inflaţie.
S-a menţionat că, în limita acestei sume, pentru terenul în legătură cu care s-a formulat notificarea şi care nu poate fi restituit în natură, persoana îndreptăţită, poate opta pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
La 30 august 2005, persoana îndreptăţită a contestat această dispoziţie, solicitând instanţei, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar General, să dispună obligarea pârâtului la acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare valorii reale, „de piaţă" a imobilului expropriat, compus la data preluării, din teren şi construcţie, ulterior demolată, construcţie în legătură cu care nu s-a făcut nici o ofertă de despăgubire.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 542 din 20 aprilie 2006, a admis în parte contestaţia şi cererea de intervenţie în interesul contestatorului, formulată de intervenienta N.D.M. şi anulând în parte dispoziţia, a obligat Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, să emită în favoarea contestatorului dispoziţie cu propunere de acordare a despăgubirilor, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 112,50 mp.
A menţinut totodată, dispoziţia vizând respingerea cererii de restituire în natură a terenului.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că persoana îndreptăţită a făcut dovada faptului că autorii săi au deţinut în proprietate o suprafaţă de 112,5 mp, teren pe care au edificat o construcţie, imobilul în întregul său fiind expropriat prin Decretul nr. 205/1977.
Tot astfel, se mai arată, intimata a fost legal investită doar cu notificarea formulată de S.D., vizând acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, pentru terenul expropriat de la autorii săi, situat în Bucureşti.
Cum terenul ce face obiectul notificării este afectat în întregime de elemente de sistematizare, fiind imposibil de restituit în natură, în raport cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, intimata este obligată să-i propună contestatorului acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, dispoziţia urmând a fi înaintată Comisiei Centrale, care, la rândul său, va stabili cuantumul despăgubirilor, la valoarea de piaţă a terenului, în raport de standardele internaţionale de evaluare.
În esenţă cu aceeaşi motivare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 228 din 11 aprilie 2007, a respins ca nefondate apelurile formulate de intimat, contestator şi intervenientă.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, municipiul Bucureşti prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţine că, în mod greşit s-a stabilit dreptul contestatorului la măsuri reparatorii în echivalent, pentru întreaga suprafaţă de teren ce a făcut obiectul notificării, în condiţiile în care, acesta a făcut dovada proprietăţii doar cu privire la cota de ½ din terenul în suprafaţă de 112,5 mp situat în Bucureşti.
Se invocă, în sprijinul acestei critici, dispoziţiile art. 21.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2004 referitoare la înţelesul sintagmei „acte doveditoare ale dreptului de proprietate" precum şi dispoziţiile cuprinse în Capitolul I pct. 1 lit. e) din acelaşi act normativ, conform cărora sarcina probei proprietăţii şi a deţinerii legale a acesteia, la momentul deposedării abuzive, revine persoanei care se pretinde a fi îndreptăţită.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară republicării, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote părţi ideale, potrivit dreptului comun.
Tot astfel, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de lege (a se vedea Capitolul III) profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
În speţă, în mod corect au reţinut instanţele că S.D., în calitate de moştenitor al autorilor I. şi M.G. şi notificator unic, beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent pentru întreaga suprafaţă de teren ce a aparţinut autorilor săi, în condiţiile în care celălalt moştenitor, N.D.M., nu a înţeles să iniţieze procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de lege.
Cât priveşte dovada calităţii de persoană îndreptăţită, probele administrate atestă fără putinţă de tăgadă că autorii contestatorului şi intervenientului au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. 28514 din 4 septembrie 1935 şi respectiv nr. 7092/1940, calitatea de succesor în drepturi fiind de asemenea atestată prin certificatele de moştenitor, anexate notificării şi depuse la dosar.
În consecinţă, în mod judicios s-a reţinut că S.D., fiind singurul care a formulat notificare în condiţiile legii este îndreptăţit la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă de teren ce a aparţinut autorilor săi, chiar dacă nu este singurul moştenitor.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva deciziei nr. 228 din 11 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7180/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7136/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
