ICCJ. Decizia nr. 7286/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7286
Dosar nr. 406/32/200.
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 989 din 21 noiembrie 2006, Tribunalul Neamţ a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarele I.L. şi A.E. împotriva deciziei nr. 2303 din 9 decembrie 2005 emisă de primarul municipiului Piatra Neamţ.
Prima instanţă a reţinut că o cerere de reconstituire care nu a fost înregistrată pe rolul unui executor judecătoresc competent nu întruneşte condiţiile formei valabile a unei notificări şi nu investeşte legal persoana juridică deţinătoare a imobilului.
S-a mai reţinut că notificarea înregistrată la executorul judecătoresc N.T. sub nr. 144 din 7 septembrie 2005, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin care s-a modificat şi completat Legea nr. 10/2001, nu face dovada deplină a respectării termenului de 6 luni prevăzut de Legea nr. 10/2001, intrată în vigoare la 14 februarie 2002, prelungit la 1 an prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001, termen care s-a împlinit la 14 februarie 2002, notificarea în speţă fiind formulată, deci, tardiv.
Termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere.
Contestatoarele au declarat apel împotriva acestei sentinţe.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 115/2007 din 28 martie 2007, a respins ca nefondat apelul, reţinând că noua notificare formulată la data de 7 septembrie 2005 este tardivă şi în mod corect a fost respinsă pe această excepţie de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii, contestatoarele au formulat recurs, arătând că în mod greşit s-a reţinut că notificarea formulată în anul 2001 nu a îndeplinit cerinţele impuse de lege, acestea invocând dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Au mai arătat că, în mod greşit, instanţele nu au avut în vedere prevederile art. 23, art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi nu au reţinut că intimata nu a comunicat Decizia sa privind notificarea depusă, pentru a complini lipsurile existente, în cadrul termenelor stabilite de lege.
Contestatoarele au arătat că, la apariţia Legii nr. 247/2005 au reluat procedura de solicitare a restituirii imobilului, iar notificarea nr. 144 din 7 septembrie 2005 reprezintă completarea celei formulate la 2 noiembrie 2001.
Recursul va fi admis pentru cele ce urmează:
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, ca şi cea de fond, este reală susţinerea contestatoarelor cu privire la faptul că notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc N.T. la 7 septembrie 2005 este reiterarea celei trimise de acestea prin poştă la data de 2 noiembrie 2001.
Acest fapt se constată cu uşurinţă din lecturarea celor două înscrisuri, întrucât cuprind aceleaşi elemente esenţiale cu privire la datele de identificare a persoanelor îndreptăţite, ale imobilului a cărui restituire se cere, precum şi actele doveditoare ce le însoţeau.
În consecinţă, este greşită constatarea făcută de instanţa de apel privind faptul că cea de a doua notificare a fost formulată tardiv şi respinsă ca atare.
Tot greşit s-a reţinut şi faptul că notificarea formulată la 28 octombrie 2001 şi trimisă prin poştă la 2 noiembrie 2001, prin scrisoare recomandată, nu este, de fapt, o notificare în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, deoarece nu a fost formulată prin intermediul executorului judecătoresc.
Înalta Curte constată că cererea de restituire a unui imobil, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, expediată prin poştă, iar nu prin intermediul unui executor judecătoresc, este asimilată notificării, în cazul în care este însoţită de actele necesare, cu condiţia ca din cuprinsul ei şi actele anexate să rezulte elementele de identificare ale persoanei îndreptăţite, datele de identificare ale imobilului a cărui restituire se cere, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Cum cererea iniţială adresată direct Primăriei cuprinde absolut toate elementele de identificare şi are înscrisurile doveditoare anexate, în cazul în speţă se poate face asimilarea cu notificarea.
Neîndeplinirea cerinţei formale de a trimite notificarea prin intermediul unui executor judecătoresc nu este sancţionată de lege.
Este cu totul excesiv şi de un formalism extrem teza potrivit căreia notificarea expediată prin poştă ar fi nulă, ceea ce practic ar avea drept consecinţă pierderea de către persoana îndreptăţită a posibilităţii de a mai acţiona în termen pentru a-şi valorifica vocaţia conferită de Legea nr. 10/2001.
Faţă de cele mai sus exprimate, se impune admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de I.L. şi A.E. împotriva deciziei nr. 115/2007 din 28 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 989/c din 21 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia civilă, şi trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Neamţ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7316/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7288/2007. Civil → |
|---|
