ICCJ. Decizia nr. 7288/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7288
Dosar nr. 664/42/200.
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 august 2006, la Judecătoria Buzău reclamantul C.G.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Economiei solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 90.000 lei (RON), cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil.
La termenul din 27 septembrie 2006, reclamantul şi-a majorat cuantumul pretenţiilor la suma de 200.000 lei (RON).
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că la data de 21 martie 2001, a formulat un memoriu prin care a solicitat Ministerului Justiţiei ca, potrivit prevederilor legale, să solicite Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să atace cu recurs în anulare sentinţa penală nr. 926 din 23 mai 1996, pronunţată în dosarul penal nr. 9043/1995 al Judecătoriei Buzău.
Prin adresa nr. 11297/1711/p/2001, din 18 iulie 2001, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a comunicat că examinându-se cauza, a constatat că nu sunt motive pentru a fi promovat un recurs în anulare.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ., art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 52 alin. (3) din Constituţia României, art. 54 alin. (1) şi (2) şi art. 56 din Decretul nr. 31/1954.
Prin sentinţa civilă nr. 4581 din 11 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Buzău, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia civilă, sub nr. 2378/2006.
Examinând cererea în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi dispoziţiile legale incidente în soluţionarea cauzei, Tribunalul Buzău, prin sentinţa civilă nr. 57 din 17 ianuarie 2007, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor, a admis excepţia tardivităţii cererii formulată de pârât şi a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamantul C.G.E.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în conformitate cu prevederile art. 506 alin. (2) C. proc. pen., acţiunea poate fi pornită în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârii instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului.
Ori, în cauză, reclamantul invocă un refuz al instituţiei abilitate ce i-a fost comunicat la data de 18 iulie 2001.
Cum acţiunea a fost înregistrată la instanţă la data de 3 august 2006, iar reclamantul nu a făcut dovada existenţei vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a acestui termen mai sus menţionat, tribunalul a constatat tardivitatea formulării cererii.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 212 din 2 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă pentru cauze cu minori şi de familie, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada celor susţinute şi nici nu a reuşit să demonstreze că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, ori s-a adus atingerea drepturilor garantate de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului.
A mai reţinut instanţa de apel, că potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, este necesar existenţa unui remediu, în dreptul intern, numai pentru cererile ce pot fi considerate întemeiate din punct de vedere al convenţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.G.E., reiterând motivele apelului şi susţinând că instanţele au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, au schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
A mai arătat că în cauză nu a fost pronunţată nici o decizie în sensul celor prevăzute de art. 506 alin. (2) C. proc. pen., acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului.
Recursul nu este întemeiat.
Răspunderea statului este strict circumscrisă la cele două ipoteze prevăzute de art. 504 C. proc. pen., respectiv arestarea ca măsură preventivă şi condamnarea definitivă, fiind o răspundere directă cauzată de erorile judiciare săvârşite în procesele penale.
Nu poate fi luată în considerare nici susţinerea potrivit căreia, în cauză ar fi incidente prevederile art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Actele procedurale săvârşite de Ministerul Public prin Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu pot fi incluse în categoria erorilor judiciare.
Pe de altă parte, termenul în care putea fi pronunţată acţiunea este cel prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen., respectiv de 18 luni, de la data rămânerii definitive a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului.
Cu privire la natura acestui termen, instanţele l-au calificat corect ca fiind unul de prescripţie.
Consecinţa acestei naturi juridice este aceea că termenul se supune regimului instituit de Decretul nr. 167/1958, conform căruia dreptul la acţiune în repararea prejudiciului şi prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani [art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958].
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant fiind nefondat va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.G.E. împotriva deciziei nr. 212 din 2 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7286/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7291/2007. Civil → |
|---|
