ICCJ. Decizia nr. 7366/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7366
Dosar nr. 24/98/200.
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa sub nr. 24/98/2005 B.S., M.A., G.A. în calitate de succesor al reclamantei G.C., B.V. şi A.G., au contestat actul nr. 33880 din 18 octombrie 2005 a Primăriei municipiului Slobozia, prin care li s-a respins solicitarea formulată în temeiul Legii nr. 247/2005, de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 991,30 mp expropriat prin Decretul nr. 311/1968, situat în intravilanul municipiului Slobozia ocupat în prezent de blocuri de locuinţe.
Petiţionarii au precizat că terenul ce a aparţinut autorilor lor nu poate fi restituit în natură, aspect stabilit prin sentinţa civilă nr. 417 F din 25 noiembrie 2003 de către Tribunalul Ialomiţa.
Prin cererea completatoare din 16 octombrie 2006, reclamanţii au solicitat obligarea Primăriei Slobozia la emiterea unei dispoziţii, urmare a cererilor din 20 septembrie 2005 privind acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii speciale nr. 247/2005 pentru suprafaţa de 991,40 mp teren, situat în intravilanul municipiului Slobozia.
Prin sentinţa civilă nr. 816 din 3 noiembrie 2006 Tribunalul Ialomiţa a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de Primăria Slobozia, iar pe fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Ialomiţa a concluzionat că excepţia autorităţii lucrului judecat în raport de sentinţa nr. 417/2003 a aceleiaşi instanţe este neîntemeiată, dat fiind că nu se verifică identitatea de obiect între cauza dedusă judecăţii, care vizează anularea actului nr. 34880/2005 şi emiterea unei noi dispoziţii cu aceea soluţionată prin sentinţa nr. 417/2003, care se referea la contestarea dispoziţiei nr. 524/2003 emisă de primar.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că la 20 septembrie 2005, reclamanţii au solicitat Primăriei Slobozia acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv pentru suprafaţa de 991,400 mp, cerere întemeiată pe dispoziţiunile Legii nr. 247/2005.
S-a stabilit totodată că prin sentinţa nr. 417/2003 Tribunalul Ialomiţa a dispus restituirea către reclamanţi a suprafeţei de 1008,60 mp din terenul de 2000 mp, din intravilanul municipiului Slobozia, iar pentru diferenţa de 991,40 mp contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 542/2003 a Primarului a fost respinsă pe considerentul că pentru această suprafaţă de teren reclamanţii au fost despăgubiţi la data exproprierii.
Totodată, tribunalul a avut în vedere faptul că prin Legea nr. 247/2005 nu au fost introduse dispoziţii care să dea posibilitatea celor îndreptăţiţi să depună o nouă notificare cu privire la imobilele asupra cărora entitatea deţinătoare s-a pronunţat prin decizie sau dispoziţie, astfel că cererea reclamanţilor nu este întemeiată.
Prin Decizia nr. 133 A din 1 martie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor pentru aceleaşi considerente avute în vedere de instanţa de fond.
În plus, instanţa de apel a precizat în motivarea deciziei că Legea nr. 247/2005 nu a introdus dispoziţii prin care să se confere posibilitatea celor interesaţi să depună o nouă notificare Cu privire la imobilele asupra restituirii cărora s-au pronunţat deja, atât entitatea deţinătoare cât şi instanţa judecătorească ce a cenzurat actele emise de aceasta şi nici nu a operat o repunere în termenul de formulare a notificărilor pentru cei care eventual au pierdut termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 în varianta iniţială.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cadrul unei ample motivări teoretice legată de incidenţa art. 6 din Legea nr. 213/1998, de incertitudinea legislativă şi jurisprudenţială privitoare la noţiunea de „titlu al statului", în accepţiunea Legii nr. 10/2001, la relaţia dintre dreptul intern şi acela comunitar şi superioritatea acestuia din urmă, precum şi la garantarea constituţională a dreptului de proprietate, recurenţii-reclamanţi arată că anularea dispoziţiei nr. 524 prin sentinţa nr. 417/2003 a Tribunalului Ialomiţa, le deschide calea administrativă la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, aferente suprafeţei de 991,40 mp teren.
În consecinţă, arată recurenţii, nu este vorba în cauză de o nouă notificare ci de obligarea primarului la emiterea unei noi dispoziţii motivate, de acordare a măsurilor reparatorii în conformitate cu sentinţa nr. 417 F din 25 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Recursul este nefondat.
Prin sentinţa nr. 417 F din 25 noiembrie 2003 s-a admis în parte contestaţia reclamanţilor împotriva dispoziţiei nr. 524 din 27 mai 2003 a primarului municipiului Slobozia, prin care s-a respins integral notificarea privind restituirea suprafeţei de 2000 mp teren, din intravilanul municipiului Slobozia. Ca urmare, recurenţilor-reclamanţi li s-a restituit în natură suprafaţa de 1008,60 mp teren, preluată de stat fără titlu, reţinându-se că diferenţa de 991,40 mp ce a fost expropriată este ocupată de blocuri de locuinţe şi că s-au acordat despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe, rămasă definitivă prin respingerea apelului şi recursului declarat de Consiliul Local Slobozia, reclamanţii nu au exercitat nici o cale de atac, astfel că cele statuate de tribunal prin sentinţa pronunţată în privinţa suprafeţei de teren de 991,40 mp beneficiază de autoritatea lucrului judecat.
Prin anularea parţială a dispoziţiei nr. 524 din 27 mai 2003, de respingere a notificării, recurenţii-reclamanţi nu au fost repuşi în drepturile lor referitoare la suprafaţa de 991,40 mp teren, deoarece contestaţia lor a fost admisă în parte, ceea ce înseamnă că parţial măsura respingerii notificării a fost menţinută.
Această concluzie se desprinde şi din considerentele sentinţei în care se precizează că pentru suprafaţa de 991,40 mp expropriată reclamanţii-contestatori au fost despăgubiţi.
Aşa fiind, nu se poate afirma că acţiunea vizând anularea actului nr. 33880 din 8 octombrie 2005 semnifică valorificarea pe cale administrativă a drepturilor lor decurgând din dispoziţiunile sentinţei nr. 417 F/2003 în privinţa suprafeţei de 991,40 mp.
De altfel sub acest aspect, poziţia reclamanţilor a fost inconsecventă, deoarece în apel aceştia au solicitat obligarea primăriei să răspundă notificării printr-o dispoziţie motivată în temeiul art. 21 alin. (4) din lege, prin acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit legii speciale, aferente terenului de 991,40 mp, pentru ca în recurs să conteste caracterul de notificare a cererii adresate primarului la 20 septembrie 2005, înregistrată la nr. 33880, afirmând că reprezintă valorificarea administrativă a măsurilor reparatorii în privinţa terenului de 991,40 mp, al cărui drept le-a fost recunoscut prin sentinţa nr. 417 F/2003 a Tribunalului Ilfov, în conformitate cu dispoziţiunile Legii nr. 247/2005.
Faţă de o atare poziţie inconsecventă a reclamanţilor-recurenţi, corect Tribunalul Ilfov şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, au concluzionat că Legea nr. 247/2005 nu a introdus dispoziţii prin care să se dea posibilitatea celor interesaţi să depună o nouă notificare cu privire la imobilele asupra restituirii cărora s-au pronunţat deja unitatea deţinătoare şi instanţa judecătorească ce a cenzurat actele emise de aceasta şi nici nu a operat o repunere în termenul de formulare a notificărilor, pentru aceia ce eventual l-au pierdut, în raport de dispoziţiunile art. 21 în varianta iniţială a legii.
Faţă de cadrul de reglementare al Legii nr. 247/2005, cererea reclamanţilor nu poate fi calificată ca notificare, ce trebuie soluţionată aşa cum au susţinut în motivarea apelului, nu numai că nu mai sunt în termen dar şi pentru că problema vizând terenul de 991,40 mp a fost definitiv tranşată prin sentinţa nr. 417 F/2003.
Faţă de cele ce preced, criticile de nelegalitate ale deciziei sunt nefondate, motiv pentru care recursul de faţă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii B.S., M.A., G.A., G.C., B.V. şi A.G. împotriva deciziei nr. 133/A din 1 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7337/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7315/2007. Civil → |
|---|
