ICCJ. Decizia nr. 7315/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7315
Dosar nr. 1122/64/200.
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 292/S din 22 septembrie 2006,Tribunalul Braşov a respins contestaţia formulată de contestatorii S.M. şi S.V.Ş., prin mandatar S.M., în contradictoriu cu municipiul Braşov.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că la data de 20 februarie 1976 s-a încheiat contractul prin care P.C.F. a vândut contestatorilor apartamentul nr.1 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. 21684 Braşov, sub nr.top. 8859/2/1/1/4/1, compus din patru camere şi dependinţe, cu cota de 50% din părţile de uz comun: podul, pivniţa, casa scărilor, faţadele, învelitoarea, accesul în curte, branşamentele de apă, gaz şi canal.
În cuprinsul actului există clauza că terenul aferent apartamentului care a făcut obiectul vânzării, respectiv cota de 50% din suprafaţa de 374,436 mp, trece în proprietatea statului, în condiţiile Legii nr. 58/1974, iar prin încheierea de C.F. nr. 748/1976 a fostului notariat de Stat judeţean Braşov s-a dispus înscrierea în evidenţele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate al contestatorilor asupra apartamentului nr. 1 din imobil, specificându-se că terenul aferent apartamentului este în proprietatea statului.
Prin Decretul Consiliului de Stat din data de 25 iulie 1987 s-a dispus exproprierea construcţiei ce a constituit proprietatea contestatorilor, iar prin procesul verbal încheiat la data de 20 septembrie 1987 de către Comitetul executiv al Consiliului popular al judeţului Braşov s-a procedat la evaluarea imobilului, stabilindu-se că are o valoare de 81.944 lei.
Construcţia a fost radiată din cartea funciară la data de 23 decembrie 1991, ca urmare a demolării.
A mai reţinut tribunalul că, în baza Legii nr. 10/2001, contestatorii au înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare, prin care au cerut să fie reevaluate despăgubirile ce li se cuvin pentru construcţie şi să li se restituie în natură terenul aferent, iar prin dispoziţia nr. 2962 din 1 iunie 2005 intimatul a respins cererea de restituire în natură a terenului, cu motivarea că, fiind trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974, nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Pentru construcţia cumpărată de contestatori, acestora le-au fost oferite măsuri reparatorii prin echivalent, constând în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile tranzacţionate pe piaţa de capital.
Tribunalul a reţinut că dispoziţia emisă de intimat este criticată cu privire la modul de soluţionare a cererii vizând restituirea terenului şi a modului de stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii.
Cu privire la teren, s-a reţinut că art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 stipulează că sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, iar art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 statuează că „de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite".
Or, contestatorii nu au avut niciodată drept de proprietate asupra terenului aferent apartamentului nr. 1. Aceştia au dobândit dreptul de proprietate numai cu privire la construcţie. Terenul trecând în proprietatea statului din patrimoniul fostului proprietar P.C.F., numai acesta sau moştenitorii săi pot cere restituirea lui.
În privinţa despăgubirilor se reţine că, potrivit principiilor ce guvernează regimul juridic al nulităţii, legalitatea dispoziţiilor unui act juridic se analizează prin raportare la prevederile legale în vigoare la data emiterii lui. Articolul 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data pronunţării dispoziţiei contestate, prevedea că măsurile reparatorii în echivalent se stabileau prin scăderea valorii actualizată a despăgubirilor primite pentru construcţia demolată din valoarea corespunzătoare a imobilului care nu mai poate fi restituit în natură, iar măsurile reparatorii prin echivalent erau cele acordate prin dispoziţia contestată.
Faţă de prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (art. 16 şi urm.), cuantumul măsurilor reparatorii va fi determinat în cadrul procedurii speciale prevăzute de această lege.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 8/Ap din 22 ianuarie 2007, a admis apelul declarat de contestatori şi a schimbat în tot sentinţa tribunalului, în sensul că a anulat dispoziţia nr. 2962 din 1 iunie 2005 şi a obligat intimatul municipiul Braşov, prin primar, să emită o nouă dispoziţie prin care să restituie contestatorilor, în natură, în cotă de 50%, terenul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 21684 Braşov, nr.top. 8859/2/1/1/4/I, în suprafaţă de 374,436 mp şi să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcţie, demolat, conform capitolului 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Instanţa de apel a reţinut că, în speţă, construcţia fiind demolată în urma exproprierii, este discutabilă încadrarea terenului în art. 36 din Legea nr. 18/2991, iar raţionamentul primei instanţe că terenul se cuvine fostului proprietar pentru că nu a fost niciodată în proprietatea contestatorilor este greşit.
Preluarea imobilului în mod gratuit în proprietatea statului „nu semnifică aptitudinea fostului proprietar, care l-a înstrăinat, în a i se reconstitui dreptul de proprietate". În cazul în care construcţia există, terenul revine actualului proprietar al construcţiei, conform art. 36 din Legea nr. 18/1991, legiuitorul considerând că în sistemul Legii nr. 58/1974 fostul proprietar se desesiza de întreg imobilul. Faptul că imobilul construcţie a fost expropriat şi demolat nu poate conduce la altă concluzie, terenul trebuind să revină fostului proprietar al construcţiei, pentru identitate de raţiune.
În prezenta cauză, fostul proprietar nu are aptitudinea de a fi considerat persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru că, în declaraţia autentificată de Biroul Notarului Public C.M., sub nr. 2099 din 30 noiembrie 2005, arată că a primit de la contestatori şi preţul pentru terenul aferent construcţiei, trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, iar situaţia actuală, prin rămânerea terenului în proprietatea statului, nu este conformă spiritului legii şi scopului urmărit prin adoptarea ei. Preluarea abuzivă este reliefată de faptul că, deşi contestatorii au plătit preţul şi pentru teren, imobilul a trecut în proprietatea statului în mod gratuit şi poate fi încadrat în dispoziţiile art. 2 lit. h) sau i) din Legea nr. 10/2001.
Deşi Legile nr. 10/2001 şi nr. 18/1991 nu prevăd ce se întâmplă cu terenurile preluate de stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 în condiţiile în care construcţia nu mai există, în privinţa persoanei îndreptăţite, o altă soluţie decât cea deja arătată nu poate exista, pentru că „a spune că nu se poate soluţiona situaţia terenului pentru că legea nu o prevede, ar însemna o denegare de dreptate conform art. 3 C. civ.".
Cu privire la construcţie, s-a reţinut că în timpul procesului a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 care se aplică situaţiei tranzitorii create.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Braşov, prin primar, care, invocând art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a susţinut că sentinţa tribunalului este legală, deoarece din materialul probator administrat în cauză rezultă că asupra terenului aferent apartamentului nr.1 din imobilul situat în Braşov, contestatorii nu au avut niciodată vreun drept de proprietate. De aceea, faţă de prevederile Legii nr. 10/2001, contestatorii nu au calitate de persoane îndreptăţite, pentru teren având această calitate doar fostul proprietar P.C.F. sau moştenitorii acestuia.
De altfel, la Primăria municipiului Braşov a fost înregistrată notificarea nr. 1963 din 10 august 2001 prin care P.C. şi P.F.C. au cerut să li se restituie terenul în suprafaţa de 374,436 mp, cerere soluţionată prin dispoziţia nr. 2337/2006, contestată de notificatori. Contestaţia formulată de P.C.F. şi P.C. a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 518 din 11 decembrie 2006 a Tribunalului Bihor, iar instanţa a obligat Municipiul Braşov, prin primar, să le restituie în natură suprafaţa de 374,436 mp teren.
S-a mai arătat, că declaraţia autentificată dată de P.C.F. nu a fost prezentată nici comisiei, nici instanţelor de judecată, iar în privinţa despăgubirilor s-a reţinut corect că prin Legea nr. 247/2005 s-a reglementat procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
La instanţa de recurs, au formulat cerere de intervenţie în interesul recurentului, P.C.F. şi P.C., care au solicitat să se admită recursul declarat de pârât, deoarece intimaţii S.V. şi S.M. nu au fost proprietari ai terenului care face obiectul pricinii.
Intervenienţii au susţinut că, în calitate de foşti proprietari ai terenului, au solicitat restituirea lui şi, prin sentinţa civilă nr. 518/S din 11 decembrie 2006 a Tribunalului Braşov, cererea le-a fost admisă.
Cererea de intervenţie a fost încuviinţată în principiu prin încheierea dată la termenul din 21 iunie 2007.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi cererea de intervenţie accesorie, se constată că sunt întemeiate.
În prezenta cauză, intimaţii-contestatori au formulat cerere pentru restituirea cotei de 50% din terenul aferent imobilului situat în Braşov, şi pentru reevaluarea despăgubirilor stabilite pentru construcţie, însă, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1205 din 20 februarie 1976, contestatorii au dobândit, prin cumpărare, numai apartamentul nr. 1 din imobil, terenul aferent apartamentului fiind trecut în proprietatea statului în condiţiile Legii nr. 58/1974.
Articolul 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 prevedea că, în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri ce se stabilea conform dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 şi nu în mod gratuit, cum greşit s-a reţinut prin Decizia atacată.
Potrivit textului citat, în baza contractului de vânzare, cumpărătorul dobândea numai dreptul de proprietate asupra construcţiei. Preluarea de către stat a terenului aferent construcţiei se realiza din patrimoniul vânzătorului, căruia i se plăteau despăgubiri calculate conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, iar pentru ca dobânditorul construcţiei să-şi poată exercita atributele ce decurg din dreptul de proprietate asupra construcţiei, primea din partea statului, în folosinţă, terenul necesar, atribuirea făcându-se numai pe durata existenţei construcţiei. De aceea, cumpărătorii construcţiei, cum este cazul intimaţilor contestatori au calitate de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, numai pentru construcţie, nu şi pentru terenul aferent, deoarece terenul nu a fost preluat din patrimoniul acestora.
Calitate de persoane îndreptăţite la restituirea în natură, în condiţiile Legii nr. 10/2001, au numai foştii proprietari, din patrimoniul cărora s-a realizat preluarea, sau moştenitorii acestora.
Legea nr. 10/2001 priveşte restituirea către foştii proprietari a imobilelor preluate abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, fără să cuprindă dispoziţii privind constituirea dreptului de proprietate în beneficiul unor persoane care, la momentul preluării, nu aveau calitatea de proprietari ai imobilului, cum este cazul intimaţilor.
Constituirea dreptului de proprietate este reglementată de Legea nr. 18/1991, iar pentru dobânditorii construcţiilor această lege dispune, în art. 36 alin. (3). „Terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor".
Imposibilitatea constituirii dreptului de proprietate asupra terenului, în condiţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, ca efect al demolării construcţiei, nu conferă fostului proprietar al construcţiei dreptul la restituirea terenului pe care nu l-a deţinut în proprietate anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi pe care, indiferent de preţul care a fost plătit, nu l-a dobândit prin contract.
De altfel, tot Legea nr. 18/1991 prevede, în art. 23 alin. (21), că întinderea suprafeţelor de teren aferente, în cazul înstrăinării construcţiilor, este cea convenită de părţi la data înstrăinării, iar în declaraţia dată de P.C.F., acesta a precizat "mă oblig ca în momentul în care voi redobândi terenul de 374,436 mp să cedez familiei S.V.Ş. şi S.M. cota de ½ parte din acesta".
Din conţinutul acestei declaraţii rezultă că fostul proprietar al terenului care, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, are calitate de persoană îndreptăţită a formulat cerere pentru restituirea terenului.
Recurenta a depus la dosar dispoziţia nr. 2337/2006 emisă în beneficiul notificatorilor P.C. şi P.C.F., precum şi sentinţa civilă nr. 518/S din 11 decembrie 2006, prin care Tribunalul Braşov, anulând această dispoziţie, a obligat Primăria municipiului Braşov prin primar să dispună restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 374,436 mp situat în str. G., iar P.C.F. şi P.C. au formulat cerere de intervenţie în interesul recurentului.
Prin urmare, faţă de prevederile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi de înscrisurile depuse la dosar, greşit prin Decizia atacată s-a reţinut că intimaţii contestatori au calitate de persoane îndreptăţite la restituirea în natură a cotei de 50% din suprafaţa de 374,436 mp teren, aferentă apartamentului dobândit de aceştia prin cumpărare.
Recurentul a invocat şi prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în acest text.
Pentru considerentele expuse, conform art. 312, art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât, precum şi cererea de intervenţie în interesul pârâtului, va fi casată în parte Decizia atacată şi se va respinge cererea contestatorului pentru restituirea în natură a cotei de 50% din terenul în suprafaţă de 374,436 mp.
Restul dispoziţiilor deciziei se vor menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Municipiul Braşov prin primar împotriva deciziei civile nr. 8 Ap din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Braşov, precum şi cererea de intervenţie în interesul recurentului formulată de intervenienţii P.C.F. şi P.C.
Casează în parte Decizia atacată şi respinge cererea privind restituirea în natură a cotei de 50% din terenul situat în Braşov, înscris în CE nr. 21684 Braşov, nr. top. 8859/2/1/1/4/1, în suprafaţă de 374,436 mp
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7366/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7293/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
