ICCJ. Decizia nr. 7370/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7370
Dosar nr. 256/116/200.
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2118 din 11 octombrie 2006 Tribunalul Călăraşi a admis acţiunea formulată de reclamanta P.L. în contradictoriu cu Primăria municipiului Călăraşi şi primarul acestuia, dispunând anularea dispoziţiei nr. 2095 din 12 iulie 2006 emis de primarul municipiului Călăraşi şi restituirea în natură a terenului de 100 mp situat în municipiul Călăraşi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în urma notificării nr. 703/2001 formulată de reclamanta Primăria Călăraşi a dispus restituirea suprafeţei de 300 mp iar prin dispoziţia nr. 2095 din 25 iulie 2006 a acordat măsuri reparatorii prin echivalent aferente suprafeţei de 100 mp teren din acela revendicat de reclamantă, de 400 mp situat în Călăraşi.
Primăria a motivat refuzul restituirii în natură a terenului revendicat prin aceea că terenul este afectat de utilităţi publice, fiind destinat accesului la un imobil din apropiere şi construirii unei parcări, iar subteran este străbătut de conducte de canalizare.
Aceste susţineri ale intimatei nu au fost însă probate, iar schiţa depusă în instanţă la termenul din 26 octombrie 2006 nu este revelatoare, deoarece nu individualizează terenul în litigiu.
De asemenea tribunalul nu a acordat eficienţă declaraţiei reclamantei, prin care îşi exprimă acordul ca pentru 100 mp teren să primească despăgubiri, deoarece o atare declaraţie nu are natura unei renunţări la dreptul pretins în accepţiunea art. 247 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, prin Decizia nr. 41 A din 16 februarie 2007 a respins ca nefondat apelul Primăriei municipiului Călăraşi împotriva sentinţei nr. 2118 din 11 octombrie 2006 a Tribunalului Călăraşi.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a concluzionat că acordul reclamantei de a primi despăgubiri pentru suprafaţa de 100 mp teren intravilan, deci aceea totală de 400 mp revendicată, nu are relevanţă, deoarece în conformitate cu art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor preluate în perioada de referinţă a legii este regula în materia măsurilor reparatorii, iar acelea prin echivalent pot fi dispuse numai pe cale de excepţie, atunci când restituirea în natură nu este posibilă.
Aşa fiind, declaraţia contestatoarei nu are valoarea renunţării la un drept, de vreme ce legea condiţionează acordarea despăgubirilor nu de acordul persoanei îndreptăţite ci de imposibilitatea restituirii în natură.
Curtea a înlăturat, nefiind probate susţinerile pârâtei privind afectaţiunea utilităţii publice a terenului de 100 mp precum şi acelea privind lipsa de fundament juridic a solicitărilor de restituire a acestui teren, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a donaţiei, pe considerentul că intenţia de liberalitate a reclamantei lipseşte cu desăvârşire.
Împotriva deciziei a declarat recurs Primăria municipiului Călăraşi.
În motivarea recursului, neîncadrat în drept, recurenta susţine că declaraţia contestatoarei de renunţare la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 100 mp, semnifică un act de liberalitate în sensul art. 813 C. civ., ale cărui efecte trebuiau înlăturate numai pe calea unei acţiuni în anulare.
Instanţa de fond şi apoi cea de apel, dispunând restituirea în natură a terenului de 100 mp nu a stabilit cu certitudine amplasamentul şi afectaţiunea acestuia unei utilităţi publice, accesul la blocul de locuinţe, reţele de canalizări şi parcare, înfrângând astfel dispoziţiunile art. 11 din Legea nr. 10/2001 cu referire la Legea nr. 247/2005.
Recursul este întemeiat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează:
Din suprafaţa de 400 mp teren, preluat de stat prin Decretul de expropriere nr. 197/1987 reclamantei-contestatoare P.L. i-a fost restituită în natură suprafaţa de 300 mp iar pentru suprafaţa de 100 mp, primarul municipiului Călăraşi i-a acordat prin dispoziţia nr. 2095 din 12 iulie 2006 măsuri reparatorii.
Este adevărat că printr-o declaraţie autentică, P.L. a consimţit la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, aferente suprafeţei de 100 mp teren, dar, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârile precedente pronunţate în cauză, o atare declaraţie nu semnifică renunţarea la un drept în sensul art. 247 C. proc. civ. şi nici nu poate fi încadrată într-un act de liberalitate pentru a cărei desfiinţare este necesară pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de anulare, aşa cum susţine recurenta.
În contextul în care art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 10/2001 instituie ca regulă acordarea măsurilor reparatorii în natură, iar ca excepţie acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent şi numai atunci când există o imposibilitate obiectivă de restituire a imobilului în natură, este evident că manifestarea de voinţă a persoanei îndreptăţite este subordonată acestei condiţii legale.
Aşa fiind, declaraţia autentică a contestatoarei intimate este lipsită de semnificaţie în soluţionarea cauzei, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârile pronunţate şi aceasta cu atât mai mult cu cât în mod curent entităţile deţinătoare nu solicită atari declaraţii atunci când există o imposibilitate obiectivă de restituire în natură a imobilului.
În cauză însă, instanţele de fond şi apel nu au verificat apărările pârâtei-recurente legate de imposibilitatea restituirii în natură a terenului de 100 mp, dat fiind afectaţiunea acestuia utilităţii publice, luând în consideraţie doar înscrisurile prezentate de reclamantă din al căror conţinut nu rezultă amplasamentul terenului revendicat faţă de amplasamentul terenului expropriat prin Decretul nr. 197/1987. De asemenea instanţele nu au verificat pe calea unei expertize topo dacă terenul de 100 mp revendicat, coincide cu planul de situaţie prezentat de primăria municipiului şi dacă terenul este afectat în totalitate de amenajarea verticală a blocului, 30 decembrie, de reţele de canalizare şi de o parcare. O atare verificare se impune cu atât mai mult cu cât din raportul comisiei constituită în temeiul Legii nr. 10/2001 (poz. 29 dosar fond) rezultă că terenul revendicat este inclus în domeniul public al municipiului Călăraşi, potrivit HG nr. 349 din 27 decembrie 2001.
Expertul topo va stabili exactitatea acestor afirmaţii din raportul comisiei şi va evidenţia dacă suprafaţa de teren în litigiu este utilă pentru normala folosinţă a blocului şi a celorlalte construcţii pentru care s-a procedat la exproprierea imobilului proprietatea contestatoarei.
Lămurirea acestor aspecte sunt esenţiale pentru corecta soluţionare a cauzei, în viziunea art. 10 alin. (3) coroborat cu art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 deoarece trebuie să se facă cuvenita distincţie între teren liber şi teren liber ce poate fi restituit în natură, ştiut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber, este subordonată afectaţiunii sale.
Faţă de cele expuse, legalitatea soluţionării cauzei este afectată, cu conotaţii în fondul acesteia şi se impune în temeiul art. 313 C. proc. civ. casarea deciziei nr. 41 din 16 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul pârâtei Primăria municipiului Călăraşi împotriva deciziei nr. 41/A din 16 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7533/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7337/2007. Civil → |
|---|
