ICCJ. Decizia nr. 7462/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția civilă, la 18 octombrie 2002, ca efect al declinării competenței prin sentința civilă nr. 1788 din 10 octombrie 2002 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, reclamanta P.S.A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Comunei Murgești și Primăria Comunei Murgești pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la restituirea în natură a casei nr. 6 aflată în comuna Murgești, sat Murgești, județ Buzău precum și la plata sumei de 231.400.000 lei.
în motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că în anul 1952, din cauza terorii comuniste, tatăl reclamantei, preot în sat, a fost nevoit să se ascundă și să părăsească gospodăria. Primăria a folosit casa ca sediu pentru centru de colectare a laptelui și apoi ca grădiniță de copii.
în anul 1962, tatăl reclamantei a încheiat cu președintele CAP "Victoria Socialismului" un act intitulat antecontract de donație, însă acest act a fost încheiat sub presiunea organelor locale.
Prin sentința civilă nr. 200 din 7 aprilie 2004 Tribunalul Buzău, secția civilă, a admis contestația și a dispus remiterea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind despăgubiri bănești pentru imobilele preluate de la R.P. spre competentă soluționare Prefecturii Buzău.
A fost respinsă ca prematur formulată contestația vizând soluționarea notificării pentru imobilele preluate de la reclamantă și tatăl acesteia, V.S.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că referitor la defunctul V.S. reclamanta a formulat în termen legal notificare în baza Legii nr. 10/2001, însă aceasta nu a fost încă soluționată de Primăria Murgești. Faptul că reclamanta stăpânește imobilul și i s-a indicat să promoveze acțiune în justiție, nu complinește obligația unității căreia i s-a adresat notificarea de a se pronunța prin dispoziție motivată.
în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 competența instanței judecătorești este de a soluționa contestațiile împotriva deciziilor sau dispozițiilor emise. întrucât dispoziția nu a fost încă emisă, contestația este prematură.
Cât privește notificarea prin care s-a solicitat restituirea prin echivalent bănesc a imobilelor ce au aparținut bunicului reclamantei, aceasta a fost soluționată de primar, care nu avea competență față de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 1819 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Sentința a fost schimbată în parte în sensul că pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1.500.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale hotărârii.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că, în condițiile în care restituirea în natură a imobilului construcție nu mai era posibilă, deoarece acesta nu mai exista la data notificării, pârâta avea obligația de a remite notificarea Prefecturii Buzău în vederea acordării de despăgubiri bănești. Prima instanță a dispus în mod corect anularea dispoziției nr. 1 din 16 octombrie 2003 și trimiterea notificării către Prefectura Buzău, pentru competentă soluționare.
în mod corect prima instanță a respins ca prematură contestația formulată împotriva modului în care a fost soluționată notificarea privind restituirea imobilelor care au aparținut defunctului V.S., pentru că pârâta nu a soluționat notificarea formulată de reclamantă.
Reclamanta a depus la dosarul primei instanțe chitanța prin care face dovada plății onorariului de avocat în cuantum de 1.500.000 lei. Reclamanta nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de transport, biletele de tren pentru datele de 3 februarie 2004 și 15 martie 2004 necorespunzând termenelor de judecată în fața instanței.
împotriva hotărârii date în apel a declarat recurs apelanta reclamantă critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte.
Gospodăria V.S. a fost dată în folosință, nu cedată statului printr-un antecontract de vânzare-cumpărare, așa cum se afirmă în sentință. Nici tribunalul și nici curtea de apel nu s-au pronunțat asupra acestui abuz.
Din 4 august 1993 recurenta locuiește în casa ce a aparținut lui V.S., dar în continuare aceasta se află înregistrată la Primăria Murgești.
Recurenta a cerut cu titlu de cheltuieli de judecată 1.500.000 lei, onorariu de avocat, 300.000 lei notificări și 1.076.000 lei cheltuieli de transport. Dacă ar fi cunoscut dosarul, instanța de apel ar fi constatat că reclamanta a fost prezentă la toate termenele de judecată, iar cele două bilete de transport CFR au avut rolul să arate valorile acestor deplasări și, implicit, suma totală cerută cu titlu de cheltuieli de transport.
Trebuia amendat primarul pentru că nu a respectat dispozițiile legale și anume trimiterea notificărilor Prefecturii Buzău.
La termenul din 14 martie 2006, în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 instanța a suspendat judecata recursului în vederea soluționării notificării pe cale administrativă.
Pricina a fost repusă pe rol la solicitarea recurentei care a făcut dovada că prin Dispoziția nr. 20 din 30 martie 2006 Primarul comunei Murgești a restituit în natură imobilul casă de locuit și terenul aferent în suprafață de 2145 mp situat în comuna Murgești, județ Buzău.
în raport de înscrisul nou depus în etapa recursului, înalta Curte a apreciat că motivul de recurs vizând nelegalitatea soluției privitoare la restituirea în natură a casei nr. 6 aflată în comuna Murgești, sat Murgești, județ Buzău a rămas fără obiect.
Cât privește critica având ca obiect neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate înaintea primei instanțe, instanța de recurs a apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Obligarea părții care cade în pretenții la plata cheltuielilor de judecată este condiționată de dovedirea acestor cheltuieli. Asemenea oricărui prejudiciu a cărui reparare se solicită, și în cazul sumelor solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată trebuie să fie dovedit cu certitudine cuantumul acestora precum și efectuarea lor.
Instanța de apel nu putea să prezume, doar din faptul că la dosar au fost depuse tichete de tren pentru date la care nu fuseseră fixate termene de judecată, că pentru fiecare termen reclamanta s-a deplasat la sediul instanței în acest mod.
Pe de altă parte, nu s-a probat cuantumul notificărilor transmise, însă, și în situația în care s-ar fi făcut această dovadă, suma plătită rămânea în sarcina reclamantei, de vreme ce în temeiul unor dispoziții legale a avut obligația de a depune notificările. în lipsa acestor notificări, pârâta nu avea obligația restituirii benevole.
Instanța de recurs nu se poate pronunța decât în limitele criticii formulate prin motivele de recurs în termenul impus de art. 303 alin. (1) C. proc. civ. Așadar, împrejurarea că în momentul dezbaterilor finale recurenta a solicitat și restituirea unui teren, nu obligă instanța la analiza legalității hotărârii sub acest aspect, deoarece nu au fost formulate critici cu privire la teren.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7569/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6988/2007. Civil → |
|---|
