ICCJ. Decizia nr. 7702/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 17 decembrie 2003 reclamantul R.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta SC F.D.F.E.E.E.M. SA, o contestație împotriva deciziei nr. 415 din 6 noiembrie 2003 emisă de pârâtă.
Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 240 din 24 martie 2005 a admis acțiunea, a desființat decizia nr. 415/2003 și a obligat pârâta să plătească reclamantului 122.400.000 lei despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 204 mp ce face parte din parcela 38/38 pășune în suprafață de 817 mp înscrisă în C.F. 9038 a comunei cadastrale Câmpulung Moldovenesc.
Pârâta a fost totodată obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
în motivarea hotărârii instanța a constatat că s-a respins notificarea reclamantului privind decizia atacată pentru că acesta nu a dovedit cu acte proprietatea asupra terenului revendicat și expropriat în baza Decretului nr. 196/1988, nu s-a constatat identitate din punct de vedere cadastral a terenului revendicat cu cel ocupat de Stația de transformare 110/20KW Câmpulung Moldovenesc.
S-a reținut din probele administrate, că R.G., autorul reclamantului este proprietarul parcelei 38/38 din C.F. 475 Câmpulung Moldovenesc de 1.181 mp, parcelă nou formată, prin divizarea parcelei 38/1 în 38/1 și 38/38, teren dobândit prin cumpărare de la Primăria localității. în acest sens s-a reținut sentința civilă nr. 370 din 8 februarie 1979 a Judecătoriei Câmpulung, sentință în baza căreia s-a și făcut intabularea în C.F.
S-a mai constatat că reclamantul a fost înscris în tabelul anexă la procesul verbal din 16 august 1985 care constată că locuitorii terenului vizat pentru realizarea obiectivului energetic nu sunt de acord cu această transformare a destinației terenului proprietatea lor. în acest tabel reclamantul este trecut cu 213 mp preluați .
S-a constatat din raportul de expertiză întocmit în cauză că suprafața de teren revendicată este în prezent ocupată de pârâtă (204 mp) și face parte din parcelele 38/38 pășune de 817 mp.
Instanța a constatat de asemenea că pentru construirea Stației de transformare 110/20KW Câmpulung Moldovenesc, suprafața de 4420 mp s-a trecut în proprietatea Statului fără consimțământul ocupanților terenului și fără plata despăgubirilor legal datorate către aceștia.
S-a constatat așadar că acțiunea se încadrează în dispozițiile art. 24 pct. 7, art. 18 alin. (1) lit. c) și art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 972 din 16 noiembrie 2005 a admis apelurile contestatorului R.A. și intimatei pârâte a desființat sentința civilă nr. 240/2005 și a trimis cauza spre rejudecare la același Tribunal.
S-a reținut în motivarea hotărârii că dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu aparține Statului, conform art. 37 alin. (4) din Legea energiei nr. 318/2003.
Ca urmare, pentru a da posibilitatea participării la proces a tuturor persoanelor interesate care invocă un drept real asupra terenului, s-a dispus rejudecarea cauzei cu luarea în examinare a identificării și evaluării terenului în stabilirea despăgubirilor.
Tribunalul Suceava reinvestit în urma casării cu trimiterea spre rejudecare, prin sentința civilă nr. 760 din 11 mai 2006 a admis contestația, a desființat decizia nr. 415/2003 și a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 122.400.000 lei vechi (12.240. lei noi) pentru suprafața de 204 mp teren parte din parcela 38/38 pășune înscrise în C.F. 9038 din comuna cadastrală Câmpulung Moldovenesc. A fost totodată obligată pârâta la 23.927 lei cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut în motivare că s-a făcut dovada că în parcela 4947 din C.F. 5937, cu proprietar tabular SC E.M. SA, a fost cuprinsă și suprafața de 204 mp (din parcela 38/38 înscrisă pe numele reclamantului în C.F. 9038).
S-a constatat că parcela în discuție este ocupată în prezent de pârâtă, terenul fiind preluat de la reclamant.
S-a mai constatat că restituirea în natură nu este posibilă și pentru pierderea proprietății în maniera arătată, reclamantul se cuvine, conform art. 1 din Protocolul adițional la CEDO, să fie despăgubit.
S-a constatat așadar că decizia de respingere a cererii de despăgubire este nefondată și ca urmare a fost desființată această decizie.
Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 246 din 17 octombrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de intimații Statul Român prin Ministerul Economiei Publice împotriva sentinței nr. 760/2006.
A fost considerată ca nefondată critica formulată de apelant în sensul că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece terenul aparține pârâtei SC F.D.F.E.E.E.M. SA Bacău, și după modificarea Legii nr. 10/2001 prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu mai este cu putință să se stabilească valoarea despăgubirilor în afara câmpului de acțiune al Comisiei speciale pentru stabilirea despăgubirilor.
S-a reținut că nu există nici o incompatibilitate pentru instanța de judecată să stabilească cuantumul despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005 instanța fiind legal sesizată cu această cerere. în condițiile în care notificarea a fost respinsă iar restituirea în natură nu este posibilă nu se poate reține că instanța de judecată nu are competența de a stabili cuantumul, s-a reținut în considerente. O altă interpretare ar goli de conținut dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Nici critica referitoare la nedovedirea calității de unic moștenitor al reclamantului nu a fost primită deoarece conform actualului conținut al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, (modificat și completat prin Legea nr. 274/2005), chiar dacă reclamantul nu este unic moștenitor al proprietarului intabulat, acestuia îi profită cotele ce reveneau celorlalți eventuali moștenitori legali care nu au formulat notificări.
De altfel, a reținut instanța, pârâta nu a dovedit existența altor pretinși moștenitori.
S-a mai reținut că instanța în mod corect a dispus obligarea celor doi pârâți în solidar la plata cheltuielilor de judecată față de împrejurarea că pârâtul intimat Ministerul Finanțelor, în reprezentarea Statului Român, are aceiași poziție procesuală ca și pârâta Societate Comercială.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român și reclamantul.
Recurentul intimat a criticat soluția curții de apel pentru împrejurarea că aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii sale de constatare a lipsei calității procesuale pasive a Statului Român în prezentul proces.
S-a arătat astfel că a fost identificată pârâta-societate comercială, parte în proces, ca fiind deținătoarea terenului solicitat, aceasta având și calitatea de proprietară a terenului.
S-a solicitat a se constata greșita aplicare a dispozițiilor art. 22 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai criticat împrejurarea că nu s-a impus reclamantului să facă dovada că este unica persoană îndreptățită să primească despăgubiri, neobservându-se sub acest aspect dispozițiile art.4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora de dispozițiile legii beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.
S-au formulat critici la raportul de expertiză cu privire la care nu au putut formula observații, valoarea despăgubirilor urmând a se face la nivelul valorii de piață.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamantul recurent a criticat decizia sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată de 100 lei noi solicitați de acesta în apel.
Analizând decizia atacată sub aspectul criticilor formulate în raport de probele administrate și apărările părților se constată următoarele:
Instanța de fond rejudecând cauza prin sentința nr. 760 din 11 mai 2006 a constatat că proprietarul tabular al terenului revendicat de reclamant este pârâta SC E.M. SA.
Statul Român a fost introdus în această cauză, urmare îndrumărilor din decizia de casare- și nu s-a prezentat la proces.
în apelul declarat de pârâtul apelant Statul Român prima critică se referă la greșita obligare a acestui pârât la despăgubiri deși s-a constatat că proprietarul tabular al terenului revendicat este cunoscut ca fiind pârâta societatea comercială.
Curtea de Apel Suceava în considerentele deciziei nr. 246 din 17 octombrie 2006 a analizat celelalte critici formulate de Ministerul Finanțelor care se refereau la fondul cauzei omițând să se pronunțe și asupra primei critici.
Potrivit art. 295 C. proc. civ. instanța de apel este obligată ("va verifica") în limitele cererii de apel să analizeze și să stabilească dacă instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și a aplicat în mod corespunzător, legea incidentă cauzei.
Potrivit art. 137 C. proc. civ. instanța are obligația să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor de procedură.
Nepronunțându-se asupra primei critici formulate și deși a stabilit în mod corect situația de fapt instanța de apel nu a aplicat dispozițiile legale incidente cauzei și a pronunțat prin aceasta o soluție nelegală și netemeinică cu neobservarea dispozițiilor legale imperative mai sus amintite.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau după caz, unitatea învestită, potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării (una și aceeași persoană în cazul de speță) este obligată ca prin decizie, sau după caz, prin dispoziție motivată să acorde persoanei îndreptățite în compensare bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Ca urmare, această critică din recursul declarat de recurentul Statul Român este întemeiată urmând a fi admisă și în consecință modificată decizia atacată sub aspectul admiterii apelului Statului împotriva sentinței civile nr. 760 din 11 mai 2006 care în consecință se va schimba în parte în sensul că se va respinge contestația împotriva Statului Român ca fiind formulată împotriva unei părți fără calitate procesuală pasivă.
Celelalte critici formulate de această parte devin caduce față de excepția reținută.
în raport de soluționarea recursului formulat de pârâtul Statul Român prin admiterea acestuia cu constatarea că această parte nu are calitatea procesuală în contestația formulată de reclamant, cererea de obligare a Statului Român la plata cheltuielilor de judecată în faza apelului este neîntemeiată.
Constatând așadar că motivul invocat de recurentul reclamant nu este fondat recursul acestuia a fost respins.
La pronunțarea soluției pentru considerentele mai sus expuse, înalta Curte a avut în vedere dispozițiile art. 312 și art. 314 C. proc. civ.
Urmare modificării în sensul arătat a deciziei nr. 246 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava și, respectiv, a schimbării în parte a sentinței civile nr. 760 din 11 mai 2006 a Tribunalului Suceava, celelalte dispoziții ale celor două hotărâri au fost menținute.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7782/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7421/2007. Civil → |
|---|
