ICCJ. Decizia nr. 7569/2007. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 385 din 22 martie 2006, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A.Y. și A.G.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primarul general și, în consecință, l-a obligat pe pârât la soluționarea notificării înregistrate sub nr. 4602 din 4 octombrie 2001, formulată de reclamante; totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata de daune cominatorii.
în motivarea sentinței s-a reținut că pârâta nu s-a pronunțat asupra notificării având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul situat în București, în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea 10/2001, termen care a expirat în cauză.
Prin decizia civilă nr. 165A din 15 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței, cu următoarea motivare:
Atât în vechea reglementare, cât și în cea actuală (art. 25 din Legea nr. 10/2001) termenul de 60 de zile prevăzut pentru soluționarea notificării nu este unul de recomandare, ci obligă entitatea notificată să soluționeze cererea, legea neprevăzând posibilitatea prelungirii acestuia condiționat de depunerea unor acte.
în mod corect tribunalul a considerat că în cauză termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 23, actualmente art. 25 din Legea nr. 10/2001 nu a fost respectat în mod culpabil de către pârât.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și reluând, de fapt, criticile formulate în apel.
Astfel, recurentul susține că termenul de 60 de zile nu a început să curgă, deoarece reclamantele nu au făcut dovada că au depus la dosarul administrativ toate actele doveditoare prevăzute în mod expres de lege.
Aceasta, deoarece calculul termenului poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001; prevederea este reluată și după modificarea adusă prin Legea nr. 247/2005, în sensul că notificarea se soluționează după depunerea tuturor actelor doveditoare.
Cum în speță reclamantele nu s-au conformat, obligarea pârâtului la emiterea dispoziției motivate este prematură.
Intimatele nu au depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat.
Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 25 alin. (1) după modificarea prin Legea nr. 247/2005, prevede în termeni imperativi că, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
Cum după depunerea notificării și înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantele nu au fost înștiințate de pârât în legătură cu necesitatea completării dosarului, nu le este imputabil acestora că nu s-au conformat și nici nu li se putea pretinde să depună la dosar o declarație în sensul că nu mai au de depus alte înscrisuri doveditoare.
De asemenea, câtă vreme reclamantele susțin că, odată cu notificarea, au atașat și actele pe care le consideră doveditoare, entitatea sesizată trebuie să se pronunțe asupra notificării, neputând să amâne acest răspuns peste termenul prevăzut de lege, cu motivarea că actele nu sunt complete sau nu îmbracă forma prevăzută de lege, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat de îndeplinire a unei obligații legale.
Reclamantele sunt cele care, solicitând soluționarea notificării pe baza actelor depuse la dosar, își asumă riscul ca, în ipoteza în care aceste acte sunt incomplete sau neconforme cu cerințele legii, soluția să nu le fie favorabilă.
Reținându-se că pârâtul refuză în mod nejustificat să soluționeze notificarea, deși termenul prevăzut de lege în acest scop a fost depășit, în mod legal a fost admisă cererea reclamantelor, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a menținut decizia atacată și a respins recursul ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 7421/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7462/2007. Civil → |
---|