ICCJ. Decizia nr. 7533/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7533
Dosar nr. 1720/39/200.
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 7042/2000, reclamanţii D.Ş.A., D.I.Z., D.G., D.R.M.B. şi M.I., în contradictoriu cu pârâţii SC L. SA Botoşani, Consiliul Municipal Botoşani şi A.I., au solicitat să se dispună restituirea în natură a imobilului, compus din casă şi teren, situat în Botoşani, înscrierea în evidenţele cadastrale a drepturilor lor de proprietate cu privire la imobil, precum şi plata de despăgubiri pentru partea din imobil care s-a demolat.
Au mai solicitat reclamanţii şi constatarea nulităţii contractului de închiriere nr. 50495/1986, pentru ca, ulterior, să renunţe la acest capăt de cerere de chemare în judecată a pârâtei A.I.
La termenul din 15 octombrie 1999, reclamanţii şi-au modificat acţiunea în sensul obligării pârâţilor, inclusiv a Statului Român, a cărui introducere în cauză au solicitat-o, la plata de despăgubiri, dat fiind că imobilul construcţie nu mai există.
După apariţia Legii nr. 10/2001, la 25 aprilie 2001, reclamanţii au cerut suspendarea cauzei în vederea efectuării de demersuri administrative pentru obţinerea de măsuri reparatorii pe calea acestei legi.
Ca urmare a notificării adresate Primăriei municipiului Botoşani, este emisă Decizia nr. 4089 din 30 mai 2002.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat contestaţie, solicitând obligarea primarului municipiului Botoşani a dispune restituirea prin echivalent a imobilelor pretinse prin acţiune, sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare; de asemenea au mai pretins obligarea primarului municipiului Botoşani la plata de daune morale pentru modul abuziv de soluţionare a cererii lor.
Prin sentinţa civilă nr. 218 din 8 mai 2003, Tribunalul Botoşani a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice să emită pe numele acestora titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita sumei de 4.574.667.316 lei şi să le plătească 5.109.500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin ordinul de rechiziţie nr. 94 din 30 noiembrie 1948 imobilul a fost preluat de autorităţile locale fără a mai fi restituit şi că, în cele din urmă a trecut în administrarea R.A. Botoşani, în prezent SC L. SA Botoşani, iar în anul 1984 construcţiile au fost demolate şi pe teren s-au construit blocuri de locuinţe.
Valoarea actualizată a construcţiilor şi terenului este de 4.574.667.316 lei, iar reclamanţii au solicitat să fie despăgubiţi prin titluri de valoare nominală.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii şi Statul Român.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia civilă nr. 2345 din 22 septembrie 2004, a respins ca nefondate apelurile, reţinând că valoarea imobilului a fost corect stabilită printr-o expertiză tehnică cu aplicarea dispoziţiilor obligatorii prevăzute de legea specială [art. 10 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 10/2001], iar reclamanţilor li s-au acordat titluri de valoare nominală şi nu despăgubiri băneşti.
În contra acestei decizii au declarat recurs reclamanţii şi D.G.F.P. Botoşani.
Prin Decizia nr. 9275 din 15 noiembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de reclamanţi, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
A respins ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. Botoşani.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, următoarele:
Deşi la dosar au fost depuse înscrisuri din care rezultă că valoarea terenului se stabileşte prin mecanisme diferite de cel utilizate de expert, precum şi faptul că valoarea unitară de pornire este net diferită de cea utilizată în expertiza administrată la instanţa de fond, instanţa de apel a respins proba cu o nouă expertiză fără a motiva această măsură.
De asemenea, era necesar ca instanţa să se pronunţe cu privire la raportul de evaluare privind aplicarea Legii nr. 10/2001, avizul favorabil al Ministerului Finanţelor Publice privind emiterea dispoziţiei de acordare de măsuri reparatorii în limita sumei de 9.088.013.090 lei şi, mai ales, cu privire la dispoziţia nr. 8115 din 4 iunie 2004, emisă de primarul municipiului Botoşani, prin care se stabilesc măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în cuantumul sus menţionat, cuantum ce diferă cu mult de cel stabilit prin sentinţa nr. 218 din 8 mai 2003, respectiv 4.574.667.316 lei.
Referitor la recursul declarat de D.G.F.P., a reţinut că susţinerile privind nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 nu pot fi primite.
În rejudecare, instanţa de trimitere a dispus efectuarea unei expertize tehnice în construcţii şi a unei expertize topometrice.
Reclamanţii au depus la dosar, mai multe înscrisuri, precum şi o expertiză extrajudiciară pentru evaluarea bunurilor în litigiu.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 71 din 9 martie 2007, a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 218 din 8 mai 2003 a Tribunalului Botoşani şi în consecinţă:
A constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 2.178.325,84 lei RON.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat să plătească reclamanţilor suma de 3.000 lei RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:
La termenul din 26 ianuarie 2007, reclamantul D.Ş.A. a precizat că dispoziţia nr. 8115 din 4 iunie 2004 a Primăriei municipiului Botoşani, se referă la un alt imobil decât cel ce face obiectul prezentei cauze, situat în imediata vecinătate a imobilului pentru care se solicită despăgubiri, reclamanţii înţelegând astfel să ofere un termen de comparaţie, pentru a justifica pretenţiile lor.
În ceea ce priveşte expertiza extrajudiciară efectuată la cererea reclamanţilor, s-a reţinut că nu poate fi avută în vedere, fiind încălcate dispoziţiile art. 201-214 C. proc. civ., urmând a fi înlăturată.
Referitor la raportul de expertiză topometrică, a reţinut că reclamanţii nu au formulat obiecţiuni ci observaţii, neimpunându-se efectuarea unei contraexpertize, astfel că suprafaţa de teren preluată de la autorul reclamanţilor este de 6000 mp (fila 96).
Faţă de modul în care este ocupat terenul, respectiv construcţii, căi de acces, şi alte spaţii de utilitate publică, a dispus acordarea sumei de 1.825.200 lei (6000 mp x 90 Euro/mp).
Cu privire la imobilele, construcţii, instanţa de apel a reţinut că expertiza a fost contestată de către reclamanţi, dar raportul de expertiză extrajudiciară nu poate fi avut în vedere pentru considerentele expuse mai sus.
Obiecţiunile legate de actele normative avute în vedere cu ocazia întocmirii expertizei nu pot avea relevanţă întrucât aceste acte sunt în vigoare şi sunt obligatorii la întocmirea unor lucrări de expertiză, astfel încât reclamanţii sunt îndreptăţiţi, atât pentru terenul în suprafaţă de 2000 mp cât şi pentru construcţiile edificate pe acest teren preluate de la autorii reclamanţilor şi demolate, la suma totală de 2.178.325,84 lei RON.
În contra acestei decizii şi a tuturor încheierilor premergătoare cât şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 15 mai 2007 strecurate în considerentele deciziei nr. 71 din 9 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, au declarat recurs reclamanţii, invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând critica de nelegalitate reclamanţii au susţinut următoarele:
- în considerentele sale instanţa de apel nu a statuat în nici un fel asupra precizării expertului C., referitoare la existenţa unei porţiuni de teren restituibilă în natură;
- susţinerile instanţei că nu poate avea în vedere expertiza depusă de expertul A., întrucât acest raport a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 201-214 C. proc. civ., nu au acoperire nici faptică nici logică deoarece, expertiza s-a efectuat extrajudiciar, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 201-214 C. proc. civ.. Imobilul în discuţie fiind demolat anterior notificării actualului litigiu nu mai necesită lucrări la faţa locului, iar baza documentară a tuturor expertizelor a constituit-o înscrisurile depuse ca probă în dosar, fiind respectat şi principiul contradictorialităţii, prin faptul că expertiza A. a fost depusă în trei exemplare.
Au mai arătat reclamanţii-recurenţi că instanţa ar fi trebuit să comunice acel mijloc de probă realizat extrajudiciar intimaţilor, sau cel puţin să pună în discuţia părţilor utilitatea comunicării probei, în contextul în care mijlocul de probă realizat extrajudiciar a fost socotit inacceptabil, coroborat cu faptul că au respins categoric lucrarea efectuată de expert ing. G.
În sinteză, recurenţii au susţinut că prin gradul impropriu de administrare a probatoriului, au încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., stabilind o despăgubire sensibil inferioară celei legal cuvenite, în mod special sub aspectul desdăunării pentru construcţii.
În ceea ce priveşte critica încheierii din data de 15 mai 2007, recurenţii au invocat faptul că deşi în considerentele deciziei s-a ortografiat corect numele reclamanţilor în dispozitivul încheierii se introduce o altă ortografiere, diferită de cea din considerente şi eronată.
Recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei nr. 71 din 9 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, este nefondat pentru considerentele ce succed.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În ceea ce priveşte starea de fapt, instanţa de trimitere are obligaţia să ia în cercetare probele pentru a lămuri anumite împrejurări indicate în Decizia instanţei supreme.
Prin Decizia de casare, s-a indicat instanţei de trimitere să se pronunţe asupra înscrisurilor depuse la dosar şi asupra probei cu o nouă expertiză tehnică solicitată de reclamanţi.
De asemenea, era necesar ca instanţa să se pronunţe cu privire la raportul de evaluare privind aplicarea Legii nr. 10/2001, avizul favorabil al Ministerului Finanţelor Publice privind emiterea dispoziţiei de acordare de măsuri reparatorii în limita sumei de 9.088.013.090 lei şi, mai ales cu privire la dispoziţia nr. 8115 din 4 iunie 2004, emisă de primarul municipiului Botoşani.
Conform îndrumărilor date, instanţa de trimitere a admis cererile formulate de reclamanţii-recurenţi privind administrarea probei cu expertiza tehnică-judiciară, dispunând efectuarea unei expertize tehnice în construcţii şi a unei expertize topometrice.
În ceea ce priveşte dispoziţia nr. 8115 din 4 iunie 2004, emisă de primarul municipiului Botoşani, la termenul din 26 ianuarie 2007, reclamantul D.Ş.A. a precizat că, respectiva dispoziţie se referă la un alt imobil decât cel ce face obiectul prezentei cauze, situat în imediata vecinătate a imobilului pentru care solicită despăgubiri, înţelegând astfel să ofere un termen de comparaţie, pentru a justifica pretenţiile lor.
Este adevărat că, în motivarea Legii nr. 10/2001, proba cu expertiză extrajudiciară este admisibilă, cum corect au susţinut recurenţii-reclamanţi, însă instanţa de trimitere s-a conformat indicaţiilor instanţei supreme.
În speţă, instanţa de apel, în mod corect şi-a fundamentat soluţia pe expertizele dispuse în cauză, înlăturând obiecţiunile reclamanţilor pe care le-a calificat observaţii, întrucât actele normative avute în vedere la stabilirea măsurilor reparatorii sunt în vigoare, fiind obligatorii pentru expert.
Pe de altă parte, din raportul de expertiză tehnică, cât şi din suplimentul la acest raport, întocmit de expert G.C. rezultă că, în lipsa unui proces-verbal de evaluare a imobilului demolat, au fost avute în vedere prevederile Decretului-lege nr. 93/1977 privind uzura imobilului şi respectiv ale Decretului-lege nr. 256/1984, cât şi normele A.
În ceea ce priveşte terenul preluat de la autorul reclamanţilor-recurenţi instanţa de apel a stabilit în mod corect că suprafaţa în litigiu este de 6.000 mp, aceasta formând şi obiectul notificării.
Pentru această suprafaţă ce nu poate fi restituită în natură, expertul a stabilit că, pe piaţa terenurilor din municipiul Botoşani, valoarea unui mp de teren este situată între 70 şi 90 Euro.
Or, instanţa de apel, pentru cei 6.000 mp, a luat în consideraţie valoarea maximă de 90 Euro/mp
În aceste condiţii critica recurenţilor referitoare la metodologie folosită de experţi ca nerespectând cerinţele legii este nefondată.
Este întemeiată critica recurenţilor referitoare la menţiunile de familie înscrise în dispozitivul încheierii din 15 mai 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Va modifica, în parte, încheierea în sensul că numele reclamanţilor se va scrie „D.K." în loc de „D.C." cum greşit s-a trecut.
Faţă de considerentele expuse, va respinge nefondat recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 71 din 9 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, şi va admite recursul aceloraşi reclamanţi împotriva încheierii din 15 mai 2007 al Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de D.Ş.A., M.I., D.K.I., D.G. şi D.R.M.B. împotriva deciziei nr. 71 din 9 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.
Admite recursul declarat de D.Ş.A., în nume propriu şi ca mandatar al celorlalţi reclamanţi împotriva încheierii din 15 mai 2007 dată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.
Modifică parţial încheierea de mai sus, în sensul că numele reclamanţilor se va scrie D.K. în locul numelui D.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7386/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7370/2007. Civil → |
|---|
