ICCJ. Decizia nr. 768/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 4 februarie 1999, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și SC C. SA solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i oblige pe pârâți să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, compus din teren și construcție.
Prin sentința civilă nr. 4548 Judecătoria sectorului 5 București și-a declinat competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului București, sentința fiind menținută ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 248 din 1 februarie 2000 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și a respingerii recursului prin decizia civilă nr. 2138 din 19 iunie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
Soluționând cauza în primă instanță, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 455 din 22 iunie 2001, prin care a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, atât în contradictoriu cu pârâții, cât și cu intervenienții G.R., G.M.C. și M.D.
Ulterior, aceeași instanță a pronunțat sentința civilă nr. 748 din 22 octombrie 2001, prin care a respins ca nefondată cererea de completare a sentinței civile nr. 455 din 22 iunie 2001.
Prin decizia civilă nr. 389 A din 10 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința, a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost completată, a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 41149 din 20 decembrie 1996 și 41102 din 25 noiembrie 1996 încheiate de Primăria Municipiului București cu intervenienții, i-a obligat pe pârâți să-i lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în str. D. nr. 7, sector 5, compus din construcție și teren și a respins cererea de intervenție în interes propriu ca neîntemeiată.
Această hotărâre a fost casată prin decizia nr.5557 din 23 iunie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Rejudecând, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a pronunțat decizia nr. 204 A din 20 aprilie 2006, prin care a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința civilă nr. 455 din 22 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:
Reclamanta a formulat o acțiune în revendicare de drept comun, având ca obiect un imobil preluat abuziv de stat, acțiune care este admisibilă, fiind promovată anterior intrării în vigoare a legii speciale de reparație nr. 10/2001.
Faptul că reclamanta a înțeles să recurgă și la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, pentru valorificarea drepturilor legate de imobilul care a aparținut autorilor săi, nu atrage inadmisibilitatea acțiunii în revendicare.
Nici excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei nu este întemeiată, câtă vreme reclamanta a făcut dovada calității de moștenitoare a autorilor săi, T.I. și A.I.
în ceea ce privește sentința apelată, curtea a constatat că prima instanță s-a rezumat, în considerentele acesteia, la a analiza doar valabilitatea titlului statului, fără să se pronunțe și fără a motiva capetele de cerere prin care reclamanta revendica imobilul ori solicita constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Chiar dacă dezlegarea dată elementului privitor la titlul statului asupra bunului revendicat ar fi fost de natură să inducă și soluția asupra celorlalte capete de cerere, instanța era datoare să-și arate până la capăt argumentele și să se pronunțe asupra respectivelor solicitări.
De asemenea, instanța nu s-a pronunțat nici asupra excepției lipsei calității procesuale a reclamantei și nici asupra cererilor de intervenție formulate în cauză.
în ceea ce privește cadrul procesual, curtea de apel reține că tribunalul a atribuit în mod greșit calitatea de intervenienți unor persoane care au fost chemate în judecată chiar de către reclamantă prin completarea acțiunii introductive, singura căreia i s-a atribuit corect calitatea de intervenientă fiind G.R., deoarece a formulat o cerere de intervenție accesorie, greșit intitulată ca fiind in interes propriu.
Urmare a decesului pârâtului G.M.C., G.R. a dobândit o dublă calitate, devenind astfel și pârâtă, ca succesoare în drepturi a defunctului, alături de C.R.C.
Curtea de apel a considerat că modul în care a procedat prima instanță echivalează cu o necercetare a fondului pricinii, așa încât devin incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele G.R. și C.R.C., criticând-o pentru nelegalitate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentele susțin că primele trei aspecte reținute de instanța de apel au fost deja dezlegate irevocabil prin sentința civilă nr. 748/2001 a Tribunalului București, prin care s-a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 455/2001 a aceleiași instanțe, cu următoarea motivare:
Constatând titlul valabil al statului, tribunalul a respins acțiunea principală, toate celelalte capete de cerere accesorii urmând calea principalului.
Această soluție a intrat în puterea lucrului judecat, ca urmare a neapelării, în conformitate cu dispozițiile art. 2813 C. proc. civ.
Pe de altă parte, curtea de apel a aplicat dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. într-o situație care nu are nimic în comun cu acest text de lege.
în opinia recurentelor, cercetarea fondului nu se reflectă în modul cum sunt calificate părțile sau cum este soluționată o excepție.
în realitate, tribunalul a cercetat fondul cauzei și a constatat valabilitatea titlului statului, urmarea fiind cea naturală, acea de a acorda prioritate titlului valabil și de a respinge cererea.
în fine, recurentele consideră că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 315 C. proc. civ., deoarece înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a casat decizia cu trimitere la curtea de apel, indicând ca în rejudecare să fie avute în vedere, ca apărări de fond, și criticile formulate prin cererile de recurs.
Recurentele solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, în vederea evocării fondului.
Intimata-reclamantă S.E. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și arătând că înalta Curte de Casație și Justiție nu a dispus rejudecarea pe fond a cauzei, ci rejudecarea apelului, iar soluția atacată este legală, deoarece tribunalul nu a analizat fondul cauzei.
Recursul este fondat.
Motivul pentru care înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia Curții de Apel București, secția a III-a civilă, l-a constituit contradicția dintre considerentele deciziei și dispozitivul acesteia în ceea ce privește identificarea sentinței apelate.
Astfel, în dispozitiv se menționase sentința nr. 748 din 22 octombrie 2001, iar în considerente se făcea referire la sentința nr. 455 din 21 iunie 2001, ceea ce în opinia înaltei Curți a echivalat cu o nemotivare asupra apelului cu care instanța fusese învestită.
Cum prin decizia de casare înalta Curte nu a dezlegat alte probleme de drept, nu se poate reține că instanța de trimitere, desființând sentința apelată și trimițând cauza spre rejudecare la tribunal, a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ.
Cu toate acestea, procedând astfel, curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Textul de lege menționat prevede soluția desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare doar pentru două situații: când prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau când judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.
împrejurarea că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de text.
Mai mult, fiind o excepție de ordine publică, a fost reiterată în apel și instanța s-a pronunțat motivat asupra acesteia, cum de altfel s-a pronunțat și asupra calificării calității părților.
Din acest punct de vedere, greșelile de ordin procedural identificate de curtea de apel nu justifică trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
în ceea ce privește pretinsa necercetare a fondului cauzei, înalta Curte constată că nici aceasta nu poate fi reținută.
Prin sentința civilă nr. 455 din 21 iunie 2001, Tribunalul București a respins integral acțiunea reclamantei, soluție care nu impune, din punct de vedere procedural, respingerea fiecărui capăt de cerere în parte.
Este adevărat că în considerentele sentinței, instanța se referă doar la motivele pentru care reține că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil, fără a arăta și de ce nu admite cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de stat cu chiriașii pentru apartamentele care compun construcția revendicată sau cererea de intervenție.
Asupra acestei omisiuni s-a pronunțat însă Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 748 din 22 octombrie 2001, prin care a respins cererea de completare a sentinței nr. 455 din 21 iunie 2001, cu motivarea că, respingând cererea principală având ca obiect revendicarea imobilului, pe considerentul că titlul statului este valabil, toate celelalte capete de cerere accesorii urmează soarta principalului.
Sentința civilă nr. 748 din 22 octombrie 221 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ nu a fost atacată cu apel, devenind definitivă și irevocabilă și intrând astfel în puterea lucrului judecat.
Prin această sentință, tribunalul a oferit părților explicația respingerii integrale a acțiunii, în sensul că dezlegarea dată capătului de cerere principal determină și dezlegarea celorlalte cereri formulate în cauză, pe care tribunalul le-a calificat ca fiind accesorii.
în aceste circumstanțe, nu se poate reține că tribunalul nu a cercetat fondul cauzei, câtă vreme s-a pronunțat asupra acțiunii, respingând-o pe fond și nu pe cale de excepție, pentru considerentele arătate în cele două sentințe.
Desființând sentința apelată și trimițând cauza spre rejudecare la tribunal, curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., pronunțând o hotărâre nelegală.
Având în vedere că, procedând în acest mod, curtea de apel nu a mai analizat criticile vizând fondul cauzei, înalta Curte în baza art. 312 alin. (5) și art. 313 C. proc. civ. a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4228/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 593/2007. Civil → |
|---|
