ICCJ. Decizia nr. 571/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 2008 din 23 mai 2005 contestatorul T.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Municipiul București prin Primarul General și Primăria municipiului București, anularea dispoziției nr. 4025/2005 și obligarea intimaților la soluționarea notificării, prin stabilirea despăgubirilor bănești pentru apartamentul nr. 1 din str. M.R.
în motivarea contestației s-a arătat că prin dispoziția menționată i s-a respins în mod greșit notificarea cu motivarea că nu a depus actele doveditoare ale calității de proprietar, întrucât a făcut a asemenea dovadă, depunând și contract de vânzare -cumpărare a apartamentului în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 1161 din 21 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă s-a admis contestația, s-a anulat dispoziția nr. 4025/2005 și a fost obligată intimata să stabilească despăgubirile cuvenite contestatorului pentru ap. nr. 1, situat în str. M.R.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin actele depuse la dosar, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 20328/1938, certificatele de moștenitor nr. 841/1975 și 1074/1990, sentința civilă nr. 16673/1997 pronunțată de Judecătoria sectorului 2, hotărârea nr. 1762/1998, contestatorul a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi T.S. și T.V. asupra imobilului din str. D., precum și a calității sale de moștenitor al acestora.
întrucât ap. nr. 1 din imobil a fost vândut chiriașilor C. în baza Legii nr. 112/1995, contractul de vânzare-cumpărare nr. 637/1996 nefiind desființat, s-a reținut că măsurile reparatorii cuvenite nu pot fi acordate decât prin echivalent.
Intimatul Municipiul București a declarat apel împotriva sentinței pronunțate în cauză, invocând nelegalitatea acesteia, în sensul că față de dispozițiile art. 21 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 actele depuse și avute în vedere de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu puteau constitui decât un început de dovadă a dreptului de proprietate și că instanța de fond trebuia să aibă în vedere la pronunțarea hotărârii numai înscrisurile depuse la dosarul ce a stat la baza emiterii dispozițiilor contestate.
Prin decizia civilă nr. 99 din 28 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
în motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, că actul anexat de contestator la notificare, respectiv dispoziția nr. 1314/1998 emisă de Primarul General al municipiului București în aplicarea sentinței civile nr. 16713/1997 a Judecătoriei sectorului 2, care cuprinde mențiunea de restituire în proprietate către intimatul-contestator a imobilului din care face parte și ap. în litigiu, făcea dovada dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită a contestatorului.
S-a apreciat că nu poate fi primită nici cealaltă critică a apelantului, deoarece, în cazul aprecierii ca insuficientă a documentației anexată notificării, unitatea investită cu soluționarea acesteia trebuia să ceară notificatorului completarea actelor doveditoare, iar pe de altă parte administrarea de probe noi în procedura juridică a contestației constituie garanția asigurării liberului acces la justiție în garanția apărării pe această cale a drepturilor recunoscute de lege.
Municipiul București, reprezentat de Primarul General, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanțele au analizat în mod greșit probatoriul administrat în cauză și au interpretat eronat dispozițiile art. 21 pct. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, deoarece înscrisurile avute în vedere de instanță nu fac dovada dreptului de proprietate și nu suplinesc necesitatea probării dreptului, inclusiv în ceea ce privește întinderea acestuia și a raporturilor dintre autorii reclamanților referitor la proprietarului imobilului și determinarea precisă a acestui imobil.
Se mai susține că obligația de a depune actele doveditoare ale proprietății și cele care atestă calitatea de moștenitor revine, potrivit art. 22 din Normele metodologice, notificatorului, iar acestea trebuie depuse ca anexă la notificare odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, termen prelungit ulterior prin O.U.G. nr. 109/2001, O.U.G. nr. 145/2001, O.U.G. nr. 184/2002, O.U.G. nr. 10/2003.
Recursul este nefondat.
Scopul și rațiunea Legii nr. 10/2001 este acela de a se acorda măsurii reparatorii foștilor proprietari, sau moștenitorilor acestora, ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referință.
Esențial și primordial într-o cauză întemeiată pe dispozițiile acestei legi este dovedirea, în persoana reclamantului, a calității de persoană îndreptățită.
Prin persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se înțelege persoana din patrimoniul căreia s-a preluat imobilul, sau moștenitorii săi, calitatea de proprietar al bunului preluat fiind deci intrisecă.
Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanei îndreptățite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma "acte doveditoare " făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 explicitează sintagma "acte doveditoare" prin indicarea mai multor categorii de acte cu această valoare probatorie, indicarea acestora nefiind exhaustivă, părțile putându-se folosi de orice alte înscrisuri, conform art. 22 pct. 1 lit. g) din aceste norme.
Actele depuse în cauza de față, atât în faza administrativă cât și în faza judiciară, enumerate și cercetate de instanțele anteriore atestă calitatea de persoană îndreptățită a intimatului contestator, aceste acte dovedind atât dreptul de proprietate al autorilor contestatorului asupra imobilului în litigiu, cât și calitatea de moștenitor a contestatorului.
Nu poate fi primită susținerea recurentului privind necesitatea reținerii, în exclusivitate, a actelor anexate notificării.
Termenul prevăzut de art. 22, actualmente 23 din Legea nr. 10/2001 este unul de recomandare, cu consecința că actele doveditoare pot fi depuse și în faza judiciară a soluționării notificării.
De menționat că, potrivit dispozițiilor art. 23.1 alin. (4) din Normele metodologice entitatea notificată avea obligația să solicite în scris, notificatorului completarea probatoriului, în cazul în care aprecia că acesta este neîndestulător, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Față de toate considerentele expuse, înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Referitor la cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariul de avocat, înalta Curte a reținut că aceasta nu a fost dovedită deoarece, chitanța depusă în acest în acest sens-f. 13, prezintă modificări la menționarea datei și a sumei achitate, existând neconcordanțe între suma înscrisă în cifre și cea înscrisă în litere, astfel că nu poate fi luată în considerare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 582/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 393/2007. Civil → |
|---|
