ICCJ. Decizia nr. 7786/2007. Civil
| Comentarii |
|
Direcția Generală de Pașapoarte a cerut la data de 29 noiembrie 2006 restrângerea exercitării pe timp de până la 3 ani a dreptului pârâtului F.F. la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, cu motivarea că acesta a fost returnat din Franța la data de 30 iulie 2006 în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
Instanța sesizată, Tribunalul Bihor, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 150 din 7 februarie 2007, prin care a respins ca nefondată cererea de mai sus.
Apelul declarat de către Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 293 din 13 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.
în esență, instanțele au reținut că Direcția Generală de Pașapoarte nu a făcut dovada că pârâtul a săvârșit una din faptele care justifică limitarea dreptului, anume încălcarea ordinii publice, securității publice sau sănătății publice ale statului din care a fost returnat.
Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii sale.
Dezvoltând în fapt recursul, Direcția Generală de Pașapoarte a susținut că autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci numai de a lua act de această măsură, care constituie condiție suficientă pentru a se dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, așa cum este reglementată prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, act normativ aflat în concordanță cu dispozițiile art. 25 din Constituția României.
Recursul nu este fondat.
Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislației naționale care o reglementează [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] numai în concordanță deplină cu legislația comunitară.
Or, potrivit art. 27 alin. (1) și (2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motiv de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Așadar, contrar susținerilor recurentei, simpla returnare a cetățeanului român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu constituie temei suficient pentru luarea măsurii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Dimpotrivă, recurenta avea obligația rezultată din prevederile art. 1169 C. civ. și din prevederile mai sus arătatei norme comunitare de a face dovada că măsura cerută este consecința unor fapte imputabile pârâtului, de natură să-i califice conduita ca fiind o amenințare în sensul normei comunitare.
Drept urmare, recursul a fost respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7790/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7780/2007. Civil → |
|---|
