ICCJ. Decizia nr. 7766/2007. Civil
| Comentarii |
|
La 9 martie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului București să dispună restrângerea exercitării de către pârâtul I.F.G. a dreptului la liberă circulație în Spania pentru o perioadă de până la 3 ani.
Motivând cererea, reclamanta a susținut că pârâtul a fost returnat din Spania la 28 decembrie 2006 în baza acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005.
Cererea astfel motivată a fost respinsă prin sentința nr. 451 din 23 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, cu motivarea, că returnarea pârâtului din Spania în baza acordului de readmisie încheiat cu această țară, este disproporțională în raport cu scopul urmărit și încalcă dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât, instanța de fond, a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței nr. 451 din 23 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că în materia liberei circulații a persoanelor, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat, art. 25 din Constituția României,art. 18 din Tratatul CE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Excepțiile de la această regulă se regăsesc atât în cuprinsul legii interne, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare, art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Norma comunitară cuprinde trei situații de excepții a restrângerii dreptului al liberă circulație, respectiv, pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică.
Norma internă, prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație, dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face vreo distincție dacă acesta prezintă sau nu pericol public pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
Față de o astfel de împrejurare, curtea a reținut, că norma aplicabilă în speță este cea comunitară în acord cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, întrucât simpla nerespectare a condițiilor de ședere prevăzute de legea spaniolă, nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru a se putea admite acțiunea.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susținut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006, prin aceea că simpla returnare a unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la libera circulație.
S-a susținut că prevederile invocate sunt în deplină concordanță cu cele prevăzute în art. 25 din Constituția României,art. 2 paragraful 1, 2 și 3 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Recursul nu este fondat.
Din redarea conținutului deciziei atacate și a dezvoltării recursului criticile recurentei exced considerentelor care au determinat soluția adoptată de curte.
Astfel, curtea de apel, a făcut o analiză amplă, bine argumentată, a dispozițiilor din dreptul intern comparativ cu dreptul comunitar în materie și a statuat că simpla returnare nu este suficientă prin ea însăși pentru a se lua măsura limitării exercitării dreptului la liberă circulație, în timp ce recurenta, după arătarea conținutului unor texte legale s-a limitat la a susține că faptul returnării constituie temei suficient pentru luarea măsurii.
Asemenea susținere nu poate fi primită.
Pentru corecta aplicare a legii, este esențial a se stabili faptele care au determinat returnarea persoanei în baza acordului de readmisie și dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar precum și existența unui raport de proporționalitate între faptele săvârșite și măsura propusă.
Aceasta întrucât, textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, exclude simplul fapt al returnării ca unic și suficient temei pentru luarea măsurii prevăzută, folosind sintagma "instanța poate....".
Posibilitatea legală prevăzută impune judecătorului național să cerceteze faptele fără ca prin aceasta să cenzureze în vreun fel măsura returnării.
în consecință, neexistând corelație între considerentele deciziei atacate și motivele de recurs, cel din urmă a fost respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7738/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7751/2007. Civil → |
|---|
