ICCJ. Decizia nr. 7789/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7789
Dosar nr. 7883/111/2007
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 6 decembrie 2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a chemat în judecată pe pârâta R.I., solicitând restrângerea dreptului acesteia la liberă circulaţie în toate statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii, întemeiate pe art. 38, art. 39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, reclamanta a susţinut că, la 6 septembrie 2006, pârâta a fost returnată din Olanda conform Acordului de readmisie încheiat de România cu acea ţară.
Tribunalul Bihor, secţia civilă, prin sentinţa nr. 175 din 12 februarie 2007, a respins cererea pe considerentul că în speţă nu s-a făcut dovada că pârâta ar fi avut un comportament necorespunzător în Olanda, astfel că, potrivit normelor comunitare, nu se impune restrângerea dreptului său la liberă circulaţie.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reţinând că:
- de la 1 ianuarie 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, restrângerea libertăţii de circulaţie a cetăţenilor români, deveniţi cetăţeni ai uniunii menţionate, nu se mai poate face decât cu respectarea normelor comunitare în domeniu, respectiv Directiva nr. 38/2004 şi Regulamentul nr. 1612/1968.
- în speţă nu s-a dovedit că prezenţa pârâtei în Olanda constituie o ameninţare serioasă şi suficientă la adresa intereselor fundamentale ale societăţii, aşa cum prevăd normele comunitare precizate pentru restrângerea dreptului cetăţenilor Uniunii Europene la liberă circulaţie.
Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, admiterea cererii şi restrângerea dreptului pârâtei la liberă circulaţie în Olanda, pe o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurenta a susţinut că soluţia pronunţată în cauză ar fi contrară art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.
Această critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată deoarece:
- de la 1 ianuarie 2007, consecutiv aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români beneficiază de dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre în condiţiile prevăzute de Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.
- potrivit art. 6 alin. (1) şi art. 27 din menţionata directivă, cetăţenii Uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul unui alt stat membru pe o perioadă de cel mult 3 luni fără nicio formalitate, iar restrângerea acestui drept se poate face numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, fiind totodată necesar ca măsurile restrictive luate în primele două cazuri să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză;
- or, în speţă nu s-a făcut dovada existenţei vreuneia din împrejurările prevăzute de normele comunitare pentru restrângerea dreptului pârâtei la liberă circulaţie în Olanda.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte, împotriva deciziei nr. 183 din 8 mai 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 753/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7796/2007. Civil → |
---|