ICCJ. Decizia nr. 7801/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7801
Dosar nr. 3303/83/2007
Şedinţa publică din 8 decembrie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1309/D din 29 noiembrie 2007, Tribunalul Satu-Mare a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria comunei Apa, jud. Satu-Mare şi, în consecinţă a respins acţiunea reclamantului S.I.G. faţă de pârâta Primăria comunei Apa, jud. Satu-Mare.
A fost admisă excepţia tardivităţii acţiunii reclamantului şi, în consecinţă a fost respinsă ca tardiv introdusă acţiunea reclamantului împotriva pârâţilor Primarul comunei Apa şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor privind restituirea în natură în condiţiile Legii nr. 10/2001 a imobilului înscris în C.F. nr. 5 19 Apa, sub nr. top 124128.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere următoarele considerente:
Ca urmare a analizei cu prioritate a excepţiilor procesuale invocate, instanţa a reţinut:
În ceea ce priveşte legitimarea procesuală pasivă a pârâtelor Primăria comunei Apa şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, chestiunea prejudicială apreciată de către instanţă ca fiind prealabilă rezolvării excepţiei de tardivitate, instanţa a avut în vedere că referitor la Primăria comunei Apa pe de o parte din perspectiva dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată, aceasta nu are abilitatea legală de a sta în proces în prezenta cauză, iar pe de altă parte, prin prisma dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, entitatea juridică investită cu emiterea dispoziţiei prin care se soluţionează solicitările de acordare a beneficiului măsurilor reparatorii instituite prin acest act normativ este primarul unităţii administrativ teritoriale care deţine imobilul revendicat, în speţă Primarul comunei Apa.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată şi la art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a Primăriei comunei Apa, jud. Satu-Mare şi a respins acţiunea reclamantului faţă de această pârâtă.
Referitor la legitimarea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, instanţa a reţinut că, atâta vreme cât preluarea abuzivă invocată în cauză şi înscrierea în evidenţele de carte funciară a dreptului de proprietate astfel dobândit s-a realizat faţă de titularul Statul Român, iar că potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, coroborat cu hotărârile de guvern ulterioare care au reglementat structura organizatorică a fostului Minister al Finanţelor Publice, abilitarea legală în reprezentarea Statului Român în astfel de procese revine în prezent Ministerului Economiei şi Finanţelor, astfel că excepţia invocată s-a reţinut ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii promovării cererii reclamantului, sub aspectul stării de fapt s-au reţinut următoarele:
Iniţial reclamantul a formulat notificare, soluţionată prin dispoziţia nr. 11/2005 emisă de Primarul comunei Apa.
Împotriva acestei dispoziţii s-a formulat contestaţie la Tribunalul Satu-Mare pentru că s-a respins cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului şi s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent la nivelul sumei de 2.220.000.000 lei/ROL.
În cursul judecării cauzei, Primarul comunei Apa a emis o nouă dispoziţie, respectiv dispoziţia nr. 15 din 31 mai 2005 pentru modificarea dispoziţiei nr. 11/2005 prin care a respins cererea de restituire în natură formulată de celelalte persoane fizice, altele decât reclamantul din prezenta cauză, pentru considerentul că acestea nu au vocaţie succesorală după antecesorul proprietar tabular al imobilului în litigiu, menţinând însă dispoziţia de respingere a cererii de restituire în natură formulată de reclamantul S.I.G.
Prin sentinţa civilă nr. 223/D din 6 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Satu-Mare a fost respinsă ca fiind lipsită de obiect acţiunea reclamantului privind anularea dispoziţiei nr. 11/2005, emisă de Primarul comunei Apa, hotărâre intrată în puterea lucrului judecat ca urmare a neexercitării căilor de atac de către părţile din acel proces.
Faţă de această stare de fapt, instanţa a reţinut că, pe de o parte, prin dispoziţia nr. 15/2005 a Primarului comunei Apa s-a menţinut dispoziţia de respingere a restituirii în natură către S.I.G. a imobilului în cauză, iar pe de altă parte că, independent de data emiterii dispoziţiei nr. 15 din 31 mai 2005 şi de data comunicării acesteia reclamantului la 6 iunie 2005, acesta a luat cunoştinţă despre dispoziţia respectivă.
În consecinţă, instanţa a apreciat că de la această dată (6 iunie 2005) a început să curgă pentru reclamant termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, înăuntrul căruia avea posibilitatea să conteste această soluţie de respingere a cererii sale privind restituirea în natură a imobilului Şcoala generală din comuna Apa, jud. Satu-Mare.
Împrejurarea că ulterior emiterii dispoziţiei nr. 15/2005 şi a împlinirii termenului legal de 30 de zile de la data comunicării s-a adoptat un act normativ modificator al Legii nr. 10/2001, prin care s-a extins domeniul de aplicare pentru imobilele ce pot fi restituite în natură foştilor proprietari, nu reprezintă în opinia instanţei o repunere în termenul de opţiune cu privire la modalitatea măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor îndreptăţite şi nici o repunere în termenul de contestare a dispoziţiilor emise până la acea dată, în lipsa unor prevederi exprese în acest sens din partea legiuitorului.
În consecinţă, prin prisma raţionamentului judiciar de mai sus, instanţa a admis ca întemeiată excepţia tardivităţii, reţinând totodată că depunerea de către reclamant ulterior soluţionării definitive a notificării sale prin dispoziţia nr. 15/2005 a unor precizări privind notificarea iniţială, coroborat cu principiile juridice tempus regit actum şi rebus sic stantibus, edictate în vederea asigurării securităţii raporturilor juridice impun interpretarea de mai sus, fiind inadmisibilă o revenire a tuturor persoanelor beneficiare ale dispoziţiilor Legii nr. 102001, cu ocazia fiecărei modificări ulterioare a actului normativ în cauză, astfel că, pe baza excepţiei invocate a fost respinsă acţiunea reclamantului.
Prin apelul declarat de reclamant s-a solicitat în principal admiterea acestuia şi retrimiterea cauzei spre rejudecare prin respingerea excepţiei de tardivitate şi în subsidiar repunerea în termen şi admiterea acţiunii.
Prin motivele de apel s-a invocat că, instanţa de fond a apreciat greşit dreptul reclamantului de a solicita restituirea în natură ca prescris prin apariţia modificărilor la Legea nr. 10/2001, care a modificat implicit temeiul juridic al dreptului său şi că greşit s-a apreciat că acesta nu are ca efect repunerea reclamantului în termenul de a ataca dispoziţia entităţii deţinătoare, fiind o cale de împiedicare a accesului la justiţie.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 96A din 15 mai 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantului S.I.G. împotriva sentinţei nr. 1309/D din 29 noiembrie 2007 a Tribunalului Satu-Mare în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Primarul comunei Apa, Primăria comunei Apa şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Instanţa de apel a reţinut că, prin dispoziţia nr. 11 din 22 martie 2005 emisă de Primarul comunei Apa s-au respins cererile de restituire în natură a imobilului-teren şi construcţie, situat în localitatea Apa nr. 21, formulate de S.I.G., S.I.E., S.I.G. şi S.I.Z. cu motivarea că în clădire funcţionează Şcoala Generală „Vasile Lucaciu", stabilindu-se despăgubiri în cuantum de 2.220.000.000 lei. La data de 31 mai 2005 această dispoziţie s-a modificat de către emitent în sensul că cererea de restituire în natură formulată de S.I.G. s-a respins ca urmare a faptului că în imobil îşi desfăşoară activitatea o unitate bugetară de învăţământ, iar notificările formulate de S.I.G., S.I.Z. şi S.I.E. s-au respins pentru că aceştia nu au vocaţie succesorală.
Dispoziţia a fost contestată de apelant, solicitându-se numai să se constate că este singurul îndreptăţit la acordarea măsurilor reparatorii, acţiunea fiind însă respinsă prin sentinţa civilă nr.223 din 6 iunie 2005 ca lipsită de obiect, întrucât prin modificarea adusă dispoziţiei situaţia litigioasă s-a rezolvat.
Nu s-a contestat faptul că atât dispoziţia nr. 11/2005, cât şi sentinţa indicată anterior s-au pronunţat până la modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, însă, dispoziţia prin care s-au acordat numai despăgubiri, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 putea fi contestată pentru nerestituirea în natură a imobilului în termen de 30 de zile, termen ce nu a fost prelungit prin modificările ulterioare.
S-a reţinut că Legea nr. 247/2005 a adus modificări Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilele ce pot fi restituite în natură, dar acest aspect nu are legătură cu termenele instituite prin Legea nr. 10/2001 şi de care apelantul nu a uzat decât parţial, astfel că dispoziţia prin care s-au acordat despăgubiri a devenit irevocabilă, aspect corect reţinut de instanţa de fond.
Legiuitorul a stabilit termene şi proceduri pe care cei în drept puteau să le urmeze, ori, prin această cale nu s-a adus atingere liberului acces la justiţie, instituit de art. 6 al Convenţiei europene a drepturilor omului, ci dimpotrivă, pentru a asigura o stabilitate a raporturilor juridice, a finaliza procedurile referitoare la imobilele preluate abuziv de Statul Român, aceste dispoziţii legale erau necesare, criticile fiind nefondate, situaţie în care nu se impune o repunere în termen, conform art. 103 C. proc. civ.
Este de necontestat că, la data acordării efective a despăgubirilor, dacă se va constata că imobilul poate fi restituit în natură, conform Legii nr. 247/2005 Comisia Centrală va putea proceda astfel împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.I.G.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul reiterează în esenţă motivele din apel, susţinând că prin hotărârea recurată greşit s-a reţinut că dreptul său de a solicita restituirea în natură a imobilului „s-a prescris". Mai arată că acţiunea sa a fost soluţionată pe excepţia tardivităţii, deoarece acţiunea a fost formulată după expirarea termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Susţine recurentul că, prin apariţia modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 a fost modificat implicit temeiul juridic al dreptului său şi greşit s-a apreciat că acesta nu ar avea ca efect repunerea în termenul de atacare a dispoziţiei entităţii deţinătoare, mod în care i s-a restricţionat accesul injustiţie.
Examinând recursul prin prisma criticii întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 10/2001, această instanţă îl reţine ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin notificarea nr. 235/2002 soluţionată prin dispoziţia nr. 11/2005 emisă de Primarul comunei Apa, s-a respins cererea reclamantului privind restituirea în natură a imobilului teren şi construcţie, situate în localitatea Apa nr. 21 şi s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 2.220.000.000 lei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, faţă de care să fie acordate celelalte măsuri reparatorii.
Dispoziţia a fost contestată şi pe parcursul procesului Primarul comunei Apa a emis o nouă dispoziţie nr.15 din 31 mai 2005 de modificare a dispoziţiei nr. 11/2005, prin care a respins cererile de restituire în natură formulate de celelalte persoane fizice, altele decât reclamantul din cauză, cu motivarea că nu au vocaţie succesorală după proprietarul tabular al imobilului în litigiu şi a fost menţinută dispoziţie privind respingerea cererii de restituire în natură formulată de reclamant.
Prin sentinţa civilă nr. 223/D din 6 iunie 2005, Tribunalul Satu-Mare a respins acţiunea reclamantului privind anularea dispoziţiei nr. 11/2005 emisă de Primarul comunei Apa, ca lipsită de obiect.
Această hotărâre, ca urmare a neexercitării căilor de atac de către părţile din proces a intrat în puterea lucrului judecat.
Independent de data emiterii dispoziţiei nr. 15 din 31 mai 2005 şi de data comunicării ei reclamantului din cauza de faţă, acesta a luat cunoştinţă de conţinutul deciziei, fără niciun dubiu la data de 6 iunie 2005.
La data de 24 iulie 2007, reclamantul S.I.G. în contradictoriu cu pârâţii Primarul comunei Apa, Primăria comunei Apa şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor a solicitat instanţei să constate că el, în calitate de succesor legal al defunctului S.I.G. senior este îndreptăţit la restituirea în natură în condiţiile Legii nr. 10/2001 a imobilului situat în comune Apa (în prezent Şcoala generală din comuna Apa), imobil înscris în C.F. nr. 519 Apa, sub nr.top 124-128.
Reclamantul a susţinut că, deşi prin notificarea nr. 235/2002 a solicitat restituirea în natură a acestui imobil, ulterior prin Decizia nr. 15/2005, emisă de Primarul comunei Apa a fost respinsă această cerere de restituire, fără a se ţine cont că şi-a precizat notificarea în raport de prevederile Legii nr. 247/2005, precizare ce nu a fost soluţionată nici până în prezent.
Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu toate modificările ulterioare ,În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură".
Sub un prim aspect, faţă de cele arătate mai sus, instanţa a respectat acest text de lege, soluţionând cererea reclamantului în sensul respingerii restituirii în natură şi stabilirii măsurilor reparatorii în echivalent.
Potrivit art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
De asemenea, în alin. (3) din acelaşi text se arată că ,,Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Faţă de textele de mai sus, corect instanţa de apel a soluţionat cauza, păstrând sentinţa instanţei de fond. De fapt, nu s-a constatat niciodată că atât dispoziţia nr. 11/2005, cât şi sentinţa precizată s-au pronunţat anterior modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.247/2005, însă, dispoziţia prin care în baza Legii nr. 10/2001 s-au acordat numai despăgubiri, potrivit art. 26 alin. (3) din această lege putea fi contestată pentru nerestituirea în natură a imobilului numai în termen de 30 de zile de la data comunicării, ţinând cont că acest termen nu a fost prelungit prin modificările aduse de Legea nr. 247/2005 şi nerespectat de recurent.
Trebuie reţinut că, prin Legea nr. 247/2005 s-au adus modificări la Legea nr. 10/2001 cu privire la imobilele care pot fi restituite în natură, aspect ce nu are legătură cu termenele instituite de Legea nr. 10/2001 şi care nu au fost respectate de recurent decât parţial. Dispoziţia prin care recurentului-reclamant i s-au acordat despăgubiri a devenit irevocabilă, ceea ce înseamnă că numai poate fi modificată.
Notificarea reclamantului a fost soluţionată anterior modificării legii, dată la care singura modalitate de rezolvare era acordarea de despăgubiri şi nu de restituire în natură a imobilului.
Dacă s-ar fi procedat altfel, organele investite cu cererea reclamantului ar fi încălcat dispoziţiile legale de la acel moment.
Legiuitorul a stabilit termene şi proceduri pe care cei în drept puteau să le urmeze, astfel că nu s-a adus atingere liberului acces la justiţie instituit de art. 6 al Convenţiei europene a drepturilor omului, ci, dimpotrivă, pentru a asigura o stabilitate a raporturilor juridice a finalizat procedurile vizând imobilele preluate abuziv de Statul Român.
Recurentul susţine că, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 este îndreptăţit să formuleze o nouă cerere, respectiv în cauza de faţă precizarea la notificare", pentru a i se restitui în natură imobilul solicitat iniţial, ignorând termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Aşa cum am arătat, cererea sa a fost soluţionată irevocabil.
Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ. ,,Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
(2) În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării."
Faţă de dispoziţiile textului enunţat, se reţine că recurentul nu s-a aflat într-o situaţie care să-1 îndreptăţească la o repunere în termen şi nici nu a respectat termenul impus de lege pentru o astfel de cerere.
Modificările intervenite prin Legea nr. 247/2005 nu vizează instituirea unor noi termene de care părţile interesate să uzeze pentru restituirea în natură a imobilelor, în condiţiile în care acestea au urmat procedurile stabilite prin Legea nr. 10/2001.
Faptul că ulterior emiterii dispoziţiei nr. 15/2005 şi împlinirii termenului legal de 30 de zile de la data comunicării a fost adoptat un act normativ modificator al Legii nr. 10/2001, prin care s-a extins domeniul de aplicare pentru imobilele ce pot fi restituite în natură foştilor proprietari, nu reprezintă în opinia instanţei o repunere în termenul de opţiune cu privire la modalitatea măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor îndreptăţite şi nici o repunerea în termenul de contestare a dispoziţiilor emise până la acea dată în lipsa unor prevederi exprese în acest sens din partea legiuitorului.
Depunerea de către reclamant ulterior soluţionării definitive a notificării sale a unor precizări" privind notificarea iniţială, se reţine ca fiind inadmisibilă, având în vedere că este de neconceput o revenire a tuturor persoanelor beneficiare de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu ocazia fiecărei modificări ulterioare a actului normativ respectiv.
Instanţa de apel corect a reţinut şi faptul că, la momentul acordării efective a despăgubirilor stabilite în favoarea recurentului, dacă se va constata că imobilul în litigiu poate fi restituit în natură, potrivit Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală va putea dispune această restituire.
În concluzie, soluţia pronunţată prin hotărârea recurată este în afara criticilor formulate de recurent, reţinându-se corect că recurentul nu a respectat termenul legal de 30 de zile pentru a formula contestaţie împotriva unei decizii emise în baza Legii nr. 10/2001.
Faţă de toate aceste considerente, urmează ca recursul declarat de reclamant să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.I.G. împotriva deciziei nr. 96 din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7805/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7650/2007. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
