ICCJ. Decizia nr. 7805/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7805
Dosar nr. 4593/105/2007
Şedinţa publică din 8 decembrie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ. constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 4593/105 din 19 iulie 2007 la Tribunalul Prahova, contestatorul M.N.M. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii Primăria Municipiului Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti anularea dispoziţiei nr. 1139 din 11 februarie 2005, emisă de Primarul municipiului Ploieşti şi obligarea intimaţilor să-i restituie în natură imobilul situat în Ploieşti, iar în caz de imposibilitate să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea contestaţiei se arată că prin notificarea nr. 135 din 13 februarie 2002, contestatorul a solicitat în calitate de moştenitor legal al autorilor săi intimaţilor restituirea în natură a imobilului situat în Ploieşti, preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 92/1950.
Contestatorul a precizat că a depus toate actele doveditoare, cu excepţia contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, Primarul Municipiului Ploieşti prin dispoziţia nr. 1139 din 11 februarie 2005 i-a respins notificarea, cu motivarea că nu a prezentat acte doveditoare în susţinerea acesteia.
A mai arătata că din conţinutul adresei nr. 220449 din 23 ianuarie 2004 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti rezultă calitatea de proprietar al autorului său privind imobilul, că imobilul a cărui retrocedare o solicită a aparţinut anterior fraţilor F., acţionari la SC S. S.A.R., terenul fiind dobândit în anul 1938 în proprietatea acestei societăţi comerciale pe care 1-a deţinut până la naţionalizare şi preluare prin Decretul nr. 92/1950.
Prin sentinţa nr. 1399 din 7 noiembrie 2007, Tribunalul Prahova a respins contestaţia formulată de contestatorul M.N.M., reţinând în esenţă că, prin dispoziţia nr. 1139 din 11 februarie 2005, emisă de Primarul Municipiului Ploieşti a fost respinsă notificarea contestatorului, prin care a solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent privind imobilul situat în Ploieşti, deoarece nu a prezentat acte cu care să facă dovada că autorii săi care i-au cedat drepturile succesorale au fost proprietarii imobilului în litigiu.
În acest sens, s-a avut în vedere că, deşi contestatorul a depus adresa nr. 220449 din 23 ianuarie 2004, emisă de Administraţia Patrimoniului din cadrul Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, din conţinutul căreia rezultă că imobilul situat în Ploieşti, a fost înscris în evidenţele fiscale pe numele lui F.I. în perioada 1942-1950, când a fost expropriat, conform adresei nr. 304438 din 15 iulie 2004 a Primăriei municipiului Ploieşti, rubrica privind numele proprietarului din Registrul fiscal a fost completată declarativ, neputându-se susţine că această menţiune corespunde realităţii, în condiţiile în care contestatorul nu a depus un act de proprietate pentru a-şi dovedi susţinerile.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 119 din 17 aprilie 2008 a respins apelul contestatorului M.N.M. împotriva sentinţei nr. 1399 din 7 noiembrie 2007 a Tribunalului Prahova în contradictoriu cu intimaţii.
Instanţa de apel a reţinut că prin notificarea formulată de contestator în calitate de moştenitor legal al fraţilor F., acţionari ai SC S. SAR, a solicitat restituirea în natură sau în echivalent a terenului, proprietate a societăţii precizate anterior, situat în Ploieşti.
Deşi în conţinutul notificării s-a arătat că terenul a fost proprietatea acestei societăţi până la data naţionalizării şi a fost preluat de la societate în baza Decretului nr. 92/1950, în contestaţia prin care s-a solicitat anularea dispoziţiei nr. 1139/2005 emisă de Primăria municipiului Ploieşti prin care s-a respins notificarea, contestatorul nu a mai susţinut aceleaşi puncte de vedere, ci a arătat că terenul a aparţinut în realitate autorului său, defunctul F. şi că în mod greşit a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950, poziţia 6828 de la SC S. SAR ai cărei asociaţi erau fraţii F.
Raportat la noile aspecte, s-a stabilit că instanţa de fond corect a reţinut că nu au fost prezentate de către contestator acte cu care să facă dovada că autorii săi au fost proprietarii imobilului ce face obiectul cererii de restituire.
În acest sens, s-a arătat că nu s-a prezentat niciun act de proprietate asupra obiectului litigios, fiind invocată numai adresa nr. 220449/2004 a Primăriei Municipiului Ploieşti, în care se arată că imobilul situat în str. M. nr. 1 a figurat impus în evidenţele fiscale pe numele F.T., în perioada 1942-1950, dată la care a fost expropriat, fiind ataşată şi o copie de pe matricola manuală. Potrivit copiei fişei matricole fiscale, imobilul situat la adresa indicată mai sus, a figurat la numele lui F.T., nume care a fost radiat, înscriindu-se societatea S. şi menţiunea existenţei unui act înregistrat sub nr. 9805, care atesta existenţa unei operaţiuni ce nu a putut fi identificată, menţiunile fiind ilizibile.
S-a reţinut cu certitudine că la data preluării, imobilul figura în proprietatea societăţii S. şi nu în proprietatea persoanelor fizice, aşa cum rezultă chiar din decretul de preluare, care la poziţia nr.s6828 are înscrisă societatea S., aspect necontestat de reclamant.
De altfel, în adresa Primăriei Municipiului Ploieşti nr. 30443 8/2004 se precizează că la vechea adresă poştală din Ploieşti, figura înscris ca proprietar F.T., în schimb imobilul situat în str. M. nr. 1 (numerotarea actuală încă din anul 1950), acesta nu figurează înscris la rubrica proprietar.
S-a concluzionat că, pentru imobilul din str. M. nr. 1 solicitat prin notificare şi contestaţie, autorii contestatorului nu au figurat niciodată ca proprietari, aceştia figurând la o anumită dată ca proprietari ai imobilului, situat în str. M. nr. 2 (fostă M. nr. 5), dar chiar înainte de preluarea abuzivă a fost înscrisă ca proprietară SC S. S.A.R.
Cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, s-a reţinut că, în speţă, contestatorul a invocat faptul că autorii săi au fost acţionari ai acestei societăţi, fără să dovedească acest lucru prin depunerea actelor necesare. în aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora sunt îndreptăţiţi în condiţiile acestei legi la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, asociaţi ai persoanelor juridice care deţineau imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.
Astfel, potrivit înscrisului eliberat de Camera de Industrie şi Comerţ Bucureşti din 11 decembrie 1936 rezultă că autorul contestatorului era asociat al întreprinderii fraţii F., care avea sediul în Bucureşti, şi nu la adresa indicată de contestator.
Deşi contestatorul a invocat acest înscris în dovedirea faptului că autorii săi ar fi fost acţionarii SC S. SAR, din conţinutul său rezultă contrariul şi contestatorul nu a depus un alt înscris doveditor care să evidenţieze că autorul său ar fi fost acţionar al societăţii de la care s-a preluat în mod abuziv imobilul litigios.
Instanţa de apel constatând că imobilul în litigiu a fost preluat de la SC S. SAR la poziţia 6828 în baza Decretului nr. 92/1950 şi în raport de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus măsura preluării abuzive şi disp. Art. 1169 C. civ., potrivit cărora „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească", s-a reţinut că nu a fost dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel încât nu se poate reţine calitatea contestatorului de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs contestatorul M.N.M., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticii sale, învederează că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, pentru că a fost dovedită calitatea de persoană îndreptăţită de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 şi că a dovedit că autorii săi au figurat pe rol ca proprietari pentru imobilul din Ploieşti str. M. nr. 1, conform adresei nr. 220449/2004, emisă de Administraţia Patrimoniului din cadrul Consiliului Local Municipal Ploieşti, I.F., fiind înscris în evidenţele fiscale în perioada 1942-1950.
Recurentul mai susţine că, din copia certificatelor de înregistrare la Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti rezultă că întreprinderea fraţii F. îşi avea sediul în Bucureşti, şi figura ca societate anonimă pe acţiuni.
În anul 1936 această întreprindere şi-a schimbat denumirea în S. SAR şi la 4 mai 1949 s-a decis dizolvarea şi punerea în stare de lichidare a întregii societăţi.
Pentru că imobilul din str. M. nr. 1 s-a aflat în patrimoniul autorului contestatorului până în anul 1950, iar societatea S. SAR era în lichidare în anul 1949, naţionalizarea s-a făcut pe numele societăţii şi nu de la adevăratul proprietar, preluarea fiind abuzivă.
Referitor la calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, contestatorul-recurent invocă actul de notorietate întocmit în Franţa ca urmare a decesului fraţilor F., moştenitori fiind E.V. şi contestatorul, prima prin contract de cesiune, cesionând contestatorului dreptul său succesoral asupra proprietăţilor din România.
Examinând recursul prin prisma criticilor ce pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa îl consideră ca nefondat pentru considerentele de mai jos:
Aşa cum corect s-a reţinut din hotărârea recurată, prin notificarea adresată intimaţilor, contestatorul M.N.M., în calitate de moştenitor legal al fraţilor F., acţionari ai SC S. SAR a solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent privind terenul situat în Ploieşti, str. M. nr.l, proprietatea societăţii menţionate mai sus.
Iniţial, prin notificare, contestatorul a arătat că terenul a fost proprietatea SC S. SAR până la data naţionalizării şi preluat în baza Decretului nr. 92/1950 de la această societate.
Prin contestaţia adresată instanţei, contestatorul a susţinut că în realitate terenul a aparţinut autorului său, defunctul F. şi că în mod greşit a fost preluat în mod abuziv în baza Decretului nr. 92/1950 de la SC S. SAR, unde defunctul şi fratele său erau asociaţi.
Contestatorul nu a făcut nicio dovadă din care să rezulte că autorii săi au fost proprietarii imobilului. S-a invocat numai adresa nr. 220449/2004 emisă de Primăria municipiului Ploieşti, din care rezultă că imobilul situat în fostă M. nr. 1 figura impus în evidenţele fiscale în perioada anilor 1942-1950 pe numele F.T.
La dosar s-a depus o copie a fişei matricole fiscale, unde este evidenţiat imobilul situat în Ploieşti, str. M. nr. 5, fiind evidenţiat pe numele F.T., dar pe care s-a operat o rectificare prin radiere şi înscrierea societăţii S.
Faţă de aceste înscrisuri, corect s-a reţinut că la data preluării imobilului situat în Ploieşti, str. M. nr. 5, acesta figura în proprietatea Societăţii S. şi nu a vreunei persoane fizice cu numele de F. În plus, în decretul de preluare, la poziţia nr. 6828 este înscrisă societatea S. şi nu vreo persoană cu numele de F. , aspect pe care nu l-a contestat contestatorul.
Prin adresa nr. 304438/2004 Primăria municipiului Ploieşti menţionează că la vechea adresă poştală din Ploieşti, str. M. nr. 5 (actualmente str. M. nr.2) figura ca proprietar F.T., acest proprietar nefiind înscris şi la rubrica de proprietate pentru imobilul situat în str. M. nr. 1, ce face obiectul litigiului.
Contestatorul nu a făcut nicio dovadă în sensul că autorii săi au fost acţionari ai societăţii SC S. SAR pentru a avea calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 conform căruia sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţineau imobilele şi alte active în proprietate la data preluării în mod abuziv.
Este adevărat că, prin adresa ce emană de la Camera de Industrie şi Comerţ Bucureşti, contestatorul a dovedit că autorul său era asociat la întreprinderea fraţii F. cu sediul în Bucureşti, dar nu şi proprietarul imobilului de la adresa din str. M. nr. l Ploieşti.
Din acest înscris rezultă tocmai contrariul, nefiind făcută dovada faptului că autorii contestatorului au fost acţionari la societatea S. SAR, deşi s-a invocat drept dovadă numai acest act.
În speţă, s-a dovedit că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950 de le la SC S. SAR, dar nu s-a dovedit preluarea de la autorii contestatorului, acesta nefacând dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, situaţie în raport de care nu este persoană îndreptăţită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001
Faţă de aceste considerente, corect s-au interpretat dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, critica întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind nefondată, urmând ca recursului să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul M.N.M. împotriva deciziei nr. 119 din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 7809/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7801/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|