ICCJ. Decizia nr. 8110/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8110
Dosar nr. 16732/3/200.
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1271 din 2 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a anulat ca netimbrată, acţiunea formulată de reclamanta I.M. împotriva Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, S.R.M., L.D., M.T., Ş.C.M. şi B.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanta I.M. a chemat în judecată pârâţii menţionaţi mai sus pentru obligarea acestora în solidar la plata diferenţei de salarizare, actualizată în raport cu rata inflaţiei, dintre clasa 22 şi clasa 28, maxim de salarizare pentru funcţia de inginer proiectant gradul III din grila de salarizare 1991 – RENEL, cu începere de la 1 iunie 1991 şi până la 1 aprilie 1999, data pensionării sale; plata diferenţei de pensie reactualizată cu rata inflaţiei, rezultată din diferenţa de salarizare, precum şi obligarea pârâţilor la plata de daune materiale şi morale.
În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosar un set de acte constând în copii ale unor hotărâri judecătoreşti, iar pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi B.M. au formulat în cauză întâmpinări, în cuprinsul cărora au invocat printre altele şi excepţia netimbrării acţiunii.
Prin încheierea de şedinţă din 1 martie 2005, instanţa de fond, în raport de conţinutul cererii de chemare în judecată, a calificat prezenta acţiune în temeiul art. 84 C. proc. civ., ca fiind una în pretenţii, având ca obiect obligarea pârâţilor la plata unor sume de bani (a căror valoare nu a fost indicată), întemeiată pe dispoziţiile art. 998, art 999, art. 1000 C. civ., apreciind că în cauză nu este vorba de un litigiu de muncă cum a susţinut reclamanta referitor la încheierea, executarea sau încetarea contractului de muncă, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind scutirea de plată a taxei de timbru.
La acelaşi termen, instanţa de fond a pus în vedere reclamantei să indice valoarea concretă a fiecărui capăt de cerere al acţiunii formulată sub sancţiunea anulării cererii, în vederea stabilirii cuantumului taxei de timbru.
Ulterior, la termenul din 29 martie 2005, reclamanta a precizat că nu este în măsură să indice aceste valori, motiv pentru care instanţa de fond, i-a pus în vedere în raport de cuantumul daunelor materiale şi morale indicat estimativ în cererea de chemare în judecată să timbreze acţiunea cu suma de 30.995.000 lei, sub sancţiunea anulării acesteia ca netimbrată.
La data de 26 aprilie 2005 reclamanta a depus la dosar o cerere de scutire de plata taxei de timbru, cerere soluţionată prin încheiere irevocabilă pronunţată la aceeaşi dată, prin care s-a respins cererea ca neîntemeiată.
La acelaşi termen de instanţă, s-a dispus citarea reclamantei cu menţiunea achitării taxei de timbru stabilite prin încheierea din 29 martie 2005, respectiv suma de 30.995.000 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată.
La termenul din 2 noiembrie 2005, reclamanta nu a mai înţeles să se prezinte în instanţă şi nici să se conformeze obligaţiei de a timbra acţiunea astfel cum i s-a pus în vedere, depunând însă prin serviciul registratură o cerere prin care a solicitat revenirea asupra măsurii obligării sale la plata taxei de timbru stabilită, cerere respinsă prin încheierea din 26 aprilie 2005.
În raport de aceste împrejurări şi având în vedere dispoziţiile art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997, prima instanţă a dispus anularea acţiunii ca netimbrată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta I.M., apel pe care nu l-a motivat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 309 A din 17 mai 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta I.M. împotriva sentinţei nr. 1271 din 2 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut în esenţă, că deşi apelul nu a fost motivat în fapt şi în drept, faţă de prevederile art. 295 C. proc. civ., în limitele cererii de apel a procedat la stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de prima instanţă.
În acest context, curtea a reţinut că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată pe baza excepţiei timbrajului în sensul că deşi i s-a pus în vedere reclamantei prin încheierea din 29 martie 2005 (fila 65 dosar fond) să timbreze acţiunea cu suma de 30.995.000 lei, aceasta nu s-a conformat, astfel încât prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta I.M., invocând în esenţă, necompetenţa primei instanţe, în valorificarea litigiului de muncă şi faptul că acţiunea pe care a promovat-o este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.
S-a mai susţinut că Decizia atacată a fost pronunţată de către o instanţă compusă din judecători recuzaţi şi împotriva cărora a formulat o plângere penală.
Recursul nu este întemeiat.
În exercitarea rolului său activ, potrivit art. 84 C. proc. civ., instanţa trebuie să soluţioneze o cerere în justiţie în raport cu conţinutul acesteia, iar nu potrivit denumirii sale greşite.
Caracterizarea acţiunii o face instanţa şi nu partea care a introdus-o.
În raport de conţinutul cererii de chemare în judecată, ambele instanţe au calificat corect acţiunea ca fiind una în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile art. 998-1000 C. civ., nefiind vorba de un litigiu de muncă având ca obiect încheierea, executarea sau încetarea contractului de muncă ori cu privire la plata unor drepturi ce decurg dintr-un raport de muncă.
Prin urmare, ambele instanţe au stabilit corect că în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997, privind scutirea de plată a taxei de timbru.
Este nefondată şi critica referitoare la soluţionarea apelului de către o instanţă ai cărei judecători au fost recuzaţi.
La 8 februarie 2007, recurenta-reclamantă a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată, motiv pentru care prin aceeaşi încheiere s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului conducerii secţiei pentru desemnarea completului ce va soluţiona cererea de recuzare.
Prin încheierea din 15 februarie 2007, pronunţată în camera de consiliu, cererea de recuzare a completului de judecată a fost anulată ca netimbrată.
La 17 mai 2007, data pronunţării deciziei atacate, recurenta a formulat o cerere prin care a pretins judecătorilor să se abţină de la soluţionarea cauzei având în vedere motivele invocate în cererea de revizuire.
În timp ce recuzarea emană de la părţile din proces, fiind un drept al acestora, abţinerea constituie o îndatorire a judecătorului care cunoaşte că există un motiv împotriva sa, de a se retrage de la judecată.
Neexistând nici un motiv pentru a se abţine, cât şi lipsa unei propuneri de recuzare scrisă sau verbală, Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată.
În consecinţă, recursul fiind nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta I.M. împotriva deciziei nr. 309 A din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8156/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 808/2007. Civil ŞI DE PROPRIETA INTELECTUALA → |
|---|
