ICCJ. Decizia nr. 8153/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8153
Dosar nr. 631/111/200.
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 333 din 15 martie 2007 a Tribunalul Bihor a fost respinsă cererea formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtei L.M., care a fost returnată din Belgia la data de 18 noiembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 825/1995.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 2 din Protocolul 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, potrivit căruia dreptul la liberă circulaţie este garantat, prevăzându-se că exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Întrucât nu s-a putut reţine în sarcina pârâtei un comportament necorespunzător pe teritoriul statului belgian de natură să justifice instituirea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie, a fost respinsă acţiunea.
Apelul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 311 din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
S-a avut în vedere de asemenea că potrivit normelor comunitare accesul la liberă circulaţie nu poate fi limitat pentru simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea, circulaţia şi ieşirea străinilor din ţară, o astfel de măsură putând fi luată doar dacă este pusă în pericol securitatea naţională, siguranţa publică, protecţia sănătăţii sau a moralei. După 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, restrângerea libertăţii de circulaţie a cetăţenilor români, nu se poate face decât cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu şi anume a Directivei nr. 38/2004 şi a Regulamentului nr. 1612/1968, ale căror cerinţe nu sunt întrunite în cauză.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de faţă, solicitând schimbarea soluţiei şi admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Se susţine că în speţă sunt incidente prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005, astfel de restrângeri fiind posibile în raport şi de prevederile art. 25 din Constituţie şi art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în sensul cărora dreptul la liberă circulaţie nu este absolut, ci este supus unor reglementări legale. Or, aceste reguli sunt strict stabilite prin prevederile Legii nr. 248/2005.
Se arată în motivarea recursului că prevederile legii menţionate sunt în deplină concordanţă atât cu prevederile constituţionale, cât şi cu dispoziţiile comunitare în materie. Ele reflectă preocuparea autorităţilor române de a adapta normele interne la principiile instituite la nivel comunitar, astfel încât legea este aplicabilă şi după momentul aderării, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Belgiei, având un scop legitim, anume prevenirea săvârşirii unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din acel stat.
Se susţine că măsura returnării dispuse de autorităţile belgiene, este de natură să facă dovada că pârâta nu a respectat condiţiile de şedere în spaţiul Uniunii Europene. De aceea fiind în culpă pentru nerespectarea condiţiilor de călătorie în străinătate, cea în cauză trebuie să suporte consecinţele conduitei sale, astfel că acţiunea trebuie admisă.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins, în raport de cele ce urmează:
Aşa cum rezultă şi din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului instanţele au reţinut corect că dreptul la liberă circulaţie este garantat de legea naţională, dar şi de convenţiile internaţionale la care România este parte şi că totodată exercitarea acestui drept poate fi supusă anumitor limitări.
Prin urmare, criticile din recurs referitoare la reţinerea caracterului absolut al dreptului la liberă circulaţie, cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 25 din Constituţie, care prevede posibilitatea limitării exercitării acestui drept, sunt străine soluţiei adoptate, astfel că nu vor fi supuse examinării.
Se constată că instanţa de apel a avut în vedere în mod judicios că în aplicarea dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care privesc în adevăr posibilitatea luării măsurii de limitare a dreptului la liberă circulaţie, nu poate constitui un temei suficient pentru restrângerea în viitor a exercitării acestui drept pe teritoriul statelor Uniunii Europene, câtă vreme nu s-a făcut dovada că o atare măsură ar corespunde unei situaţii extreme, necesară pentru limitarea dreptului, în acord cu prevederile Directivei Parlamentului şi Consiliului European nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004, ce au în vedere afectarea ordinii publice, a siguranţei publice sau a sănătăţii publice.
Aceste cerinţe nu sunt întrunite în cauză, pentru că pârâta a intrat în Belgia la data de 11 noiembrie 2006 cu paşaport, a locuit la mama sa timp de până la o săptămână după care a fost returnată, fără însoţitor şi fără a fi judecată, situaţie în care nu sunt incidente prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Aşa fiind, recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 311 din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8157/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8156/2007. Civil → |
|---|
