ICCJ. Decizia nr. 8271/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8271
Dosar nr. 606/43/200.
Şedinţa publică din 7 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La 9 martie 2005 reclamantul S.B. s-a adresat Secţiei civile a Tribunalului Harghita solicitând în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a fabricii de cherestea din comuna Plăieşii de Sus şi a terenului aferent ce au fost proprietatea unchiului său S.J. decedat la 9 februarie 1995 şi al cărui moştenitor este, imobile ce au fost preluate de stat prin naţionalizare în baza Legii nr. 119/1948. Totodată a cerut ca în situaţia în care restituirea în natură nu va fi posibilă să-i fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri băneşti.
Întrucât reclamantul nu a indicat pârâtul sau pârâţii cu care înţelege să se judece la 15 martie 2005 tribunalul i-a solicitat în scris să precizeze numele (denumirea) pârâţilor şi adresa sau sediul social al acestora.
La 21 martie 2005 reclamantul a indicat drept pârât Statul Român prin A.P.A.P.S. cu sediul în Municipiul Bucureşti.
Printr-o adresă din 25 martie 2005 tribunalul îi comunică reclamantului că A.P.A.P.S. a fost desfiinţată în anul 2004 astfel că este necesară completarea acţiunii prin indicarea pârâtului şi dovedirea calităţii procesuale active.
La 3 aprilie 2005 reclamantul solicită citarea în calitate de pârâtă a A.V.A.S., însă cu toate acestea în proces este citată Prefectura judeţului Harghita.
În sfârşit, la 16 februarie 2006 reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat obligarea A.V.A.S. de a emite o decizie/dispoziţie motivată de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu potrivit prevederilor art. 18 lit. c), art. 26 alin. (1) şi art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
În motivarea cererii precizatoare reclamantul a arătat că notificarea sa din 14 mai 2001 trimisă iniţial SC P.C. SA Miercurea Ciuc a fost înaintată Prefecturii judeţului Harghita iar de aici A.V.A.S. unde s-a înregistrat sub nr. 15427 din 20 mai 2003 şi că până la data introducerii acţiunii nu i s-a comunicat o dispoziţie/decizie motivată de către entitatea implicată în privatizarea societăţii comerciale deţinătoare.
Tribunalul Harghita, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1520 din 11 mai 2006 a respins excepţiile invocate de pârâta A.V.A.S., a admis acţiunea reclamantului şi a obligat-o pe pârâtă să emită pe seama reclamantului o decizie motivată de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul F.C. din Plăieşii de Sus judeţul Harghita. Totodată a respins acţiunea formulată de reclamant împotriva Prefecturii judeţului Harghita pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu, ce a fost proprietatea unchiului reclamantului, în prezent decedat, a fost preluat de stat prin naţionalizare, că bunul revendicat a fost privatizat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, că reclamantul este persoană îndreptăţită să primească măsuri reparatorii prin echivalent şi că notificarea acestuia nu a primit o rezolvare până la data pronunţării sentinţei.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie prin Decizia nr. 10/A din 31 ianuarie 2007 a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S. şi a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond în sensul că a respins ca nefondată acţiunea introdusă de reclamant împotriva apelantei pârâte. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Instanţa de control judiciar a reţinut că la 6 aprilie 2006 pârâta i-a cerut reclamantului să depună mai multe acte doveditoare şi că cel în cauză nu s-a conformat acestei cereri motiv pentru care el se face vinovat de nerezolvarea notificării sale în termenul prevăzut de lege. Totodată a mai reţinut că acţiunea în justiţie are un caracter subsidiar şi facultativ, neputând fi exercitată decât după epuizarea procedurii administrative prealabile prin introducerea contestaţiei împotriva deciziei/dispoziţiei motivate emisă de către entitatea investită potrivit legii cu soluţionarea notificării. Cu alte cuvinte tribunalul este competent să soluţioneze doar contestaţia persoanei îndreptăţite formulată împotriva acestei decizii/dispoziţii motivate, că reclamantul nu poate investi cu soluţionarea aceleiaşi cereri atât instanţa de judecată cât şi persoana juridică deţinătoare şi că procedura judiciară nu poate suplini procedura administrativă de restituire în natură sau prin echivalent.
Împotriva ultimei hotărâri pronunţate în cauză reclamantul S.B. a declarat recursul de faţă, în motivarea căruia a arătat următoarele:
- persoana îndreptăţită are acces în justiţie, potrivit legii, în caz de tăcere a entităţii notificate de a se pronunţa prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii sale de restituire în natură a unui imobil sau de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent;
- de la primirea notificării şi până la data introducerii acţiunii au trecut aproape 2 ani iar adresa pe care i-a trimis-o intimata pârâtă la 6 aprilie 2006, deci după formularea cererii de chemare în judecată nu poate fi calificată decât ca o încercare de tergiversare a soluţionării cauzei şi de justificare a perioadei de 3 ani în care nu a soluţionat notificarea.
- art. 21 din Constituţie consacră dreptul imperativ al oricărei persoane de a se adresa justiţiei în cazul încălcării drepturilor sale civile şi de a beneficia de un proces echitabil şi într-un termen rezonabil.
Deşi recursul a fost motivat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea sa decât în motivul prevăzut de pct. 9 al articolului menţionat.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conform art. 23 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1) să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită [art. 26 alin. (1)].
Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2) persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate, dispoziţii care sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate. În situaţia imobilelor menţionate mai sus normele reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător [art. 29 alin. (1)-(3)].
Termenul de 60 de zile prevăzut de dispoziţiile legale amintite mai sus nu are caracter de recomandare ci este un termen imperativ chiar dacă legea nu prevede nici o sancţiune pentru încălcarea acestui termen, ci numai pentru tergiversarea nejustificată a soluţionării notificării persoanei îndreptăţite.
Recurentul reclamant a trimis notificarea sa din 14 mai 2001 prin intermediul executorului judecătoresc SC P.C. SA Miercurea Ciuc care la 9 octombrie 2001 a trimis-o instituţiei prefectului judeţului Harghita.
La rândul ei această instituţie a trimis notificarea intimatei pârâte A.V.A.S. unde a fost înregistrată sub nr. 15427 din 20 mai 2003.
Intimata pârâtă care a fost citată pentru prima dată în acest proces la 27 martie 2006 pentru termenul din 13 aprilie 2006 i-a trimis o adresă recurentului reclamant la 6 aprilie 2006 prin care îi solicită să depună mai multe acte doveditoare.
Cauza de faţă pune în discuţie situaţia lipsei răspunsului instituţiei publice care a efectuat privatizarea, lipsa datorată conduitei imputabile a acesteia, care aproape 3 ani de la înregistrarea notificării nu a solicitat depunerea vreunui act doveditor şi nici nu a soluţionat-o şi care numai după citarea sa în proces a cerut mai multe astfel de acte ce se aflau de altfel în cea mai mare parte în posesia sa şi pe baza cărora putea rezolva notificarea.
Or, conduita culpabilă a unităţii investite potrivit legii cu soluţionarea notificării nu poate să afecteze interesele îndreptăţite şi nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care entitatea investită cu soluţionarea notificării nu respecta dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată totuşi, cei îndreptăţiţi se pot adresa tribunalului pentru ca această entitate să fie obligată să emită o decizie sau dispoziţie motivată, întrucât o atare obligaţie decurge din lege şi face parte dintr-o procedură administrativă prealabilă, instituită în mod imperativ.
În condiţiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care cel obligat să emită Decizia sau dispoziţia motivată prevăzută de art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1) şi art. 29 alin. (1)-(3) din lege, în termenul de 60 de zile nu se poate refuza persoanei îndreptăţite dreptul de a se adresa tribunalului pe considerentul că acţiunea sa ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă.
Absenţa răspunsului entităţii investite cu soluţionarea notificării are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii, iar acest refuz trebuie cenzurat de către tribunal tot în condiţiile acestei prevederi speciale prin rezolvarea fondului litigiului, ca în cazul în speţă.
A considera că acţiunea este prematură sau inadmisibilă şi a o respinge ca atare, aşa cum a hotărât instanţa de apel prin Decizia criticată, nu înseamnă numai de a da dovadă de un formalism nejustificat, dar şi de a nesocoti caracterul reparatoriu al acestei legi şi de a obstacula persoanele îndreptăţite în redobândirea drepturilor recunoscute de lege, impunându-le să aştepte în mod nelimitat un răspuns şi să fie la discreţia unor instituţii ale statului.
Inconsecvenţa legiuitorului şi necorelarea dispoziţiilor legale cuprinse în actul normativ menţionat nu poate constitui o piedică în calea persoanei îndreptăţite, respectiv a recurentului-reclamant, de a-şi valorifica drepturile recunoscute de lege şi nici un temei de a-l pune pe acesta într-o situaţie de inferioritate faţă de persoanele care primesc răspuns în temeiul prevăzut de lege, în condiţiile în care nu are nici o culpă.
În aceste condiţii cum termenul de 60 de zile, la care s-a făcut referire, este imperativ şi obligatoriu pentru entitatea investită cu soluţionarea notificării recurentului reclamant rezultă că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată este greşită de vreme ce la data introducerii acţiunii termenul menţionat expirase.
Ca atare, Decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul şi va modifica această decizie în sensul că va respinge apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei instanţei de fond pe care o va menţine în totalitate.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul S.B. împotriva deciziei nr. 10/A din 31 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Modifică Decizia în sensul că:
Respinge apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 1520 din 11 mai 2006 a Tribunalului Harghita, pe care o menţine în totalitate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8490/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8281/2007. Civil → |
|---|
