ICCJ. Decizia nr. 821/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 821

Dosar nr. 9304/3/2007

Şedinţa publică din 7 februarie 200.

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat Tribunalului Bucureşti restrângerea dreptului la liberă circulaţie în Spania pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului S.A., cu menţiunea că acesta a fost returnat din Spania la data de 5 decembrie 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat cu această ţară, deoarece nu a respectat legislaţia acelei ţări şi legislaţia naţională.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 494 din 2 aprilie 2007 a respins acţiunea reclamantei.

Apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 144 din 1 iunie 2007.

În esenţă, instanţele au reţinut că după aderarea României la Uniunea Europeană, limitarea dreptului la liberă circulaţie în ţările membre ale Uniunii se poate face numai cu respectarea normelor comunitare. S-a apreciat că în speţă măsura este disproporţionată în raport de scopul urmărit prin reglementarea legală, fiind deci o încălcare a unui drept fundamental recunoscut de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte şi a solicitat casarea hotărârilor şi pe fond admiterea cererii sale.

Dezvoltând recursul se susţine că măsura solicitată este în concordanţă cu legislaţia naţională precum şi cu cea comunitară (internaţională). Pârâtul a încălcat ordinea juridică a respectivului stat membru al Uniunii Europene. În drept a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul se priveşte ca fondat.

Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetăţean român la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislaţiei naţionale care o reglementează [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005], dar în concordanţă cu legislaţia comunitară.

Potrivit art. 27 alin. (1) şi (2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 24 aprilie 2004 a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, iar măsura restrângerii trebuie întemeiată pe conduita persoanei în cauză, care să constituie o ameninţare prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes al societăţii.

Pârâtul prin conduita sa în Spania, ţară membră a Uniunii Europene a încălcat ordinea publică deoarece: a locuit în Spania fără documente legale 9 luni, a fost „prins la furat" şi a fost condamnat de o instanţă de judecată la pedeapsa cu închisoarea şi după executarea pedepsei a fost returnat în România. Rezultă că pârâtul s-a aflat în ilegalităţi atât în raport cu norma internă cât şi cu cea comunitară. Returnarea în condiţiile arătate confirmă că pârâtul a încălcat ordinea publică internă şi a statului membru al Uniunii Europene, şi anume Spania.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va admite recursul reclamantei. Vor fi casate atât Decizia instanţei de apel cât şi sentinţa instanţei de fond.

În rejudecare se va admite cererea reclamantei, pentru motivele arătate, şi se va dispune limitarea dreptului la libera circulaţie al pârâtului pe timp de un an pe teritoriul Spaniei, conform prevederilor art.38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 care, în speţă, sunt în concordanţă cu norma comunitară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 144 A din 1 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 494 din 2 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi în rejudecare admite cererea formulată de reclamantă, dispune limitarea dreptului de liberă circulaţie a pârâtului pe teritoriul Spaniei pe timp de 1 an.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 821/2007. Civil