ICCJ. Decizia nr. 8490/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8490
Dosar nr. 10066/54/200.
Şedinţa publică din 19 decembrie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6998/c/2005 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta R.S. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 3987 din 26 octombrie 2005 emisă de Primăria municipiului Caracal în baza Legii nr. 10/2001, prin care i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 700 mp situat în Caracal, expropriat din patrimoniul autorului R.T. (Decretul de expropriere nr. 467/1979), susţinând că terenul poate fi restituit în natură.
Tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 444 din 30 mai 2004, a admis acţiunea, a anulat dispoziţia şi a dispus obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeţei de 700 mp teren, individualizat prin indicarea vecinătăţilor.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de Primăria municipiului Caracal, potrivit deciziei nr. 367 din 26 martie 2007 pronunţat de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa anterioară a reţinut că expertiza tehnică efectuată în cauză astfel cum a fost completată în apel, a concluzionat că terenul în litigiu nu este inclus în suprafaţa cuprinsă la poziţia 476 din inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Caracal şi nu este afectat de conducte de termoficare sau de gaze, de cabluri electrice şi nici nu este supus unor servituţi legale, fiind restituibil în natură în raport de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Critica apelantei pârâte, potrivit căreia suprafaţa de teren revendicată este inclusă în terenul restituit în baza Legii nr. 18/1991 numitului L.M., a fost înlăturată cu motivarea că nu s-au făcut dovezi în acest sens.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Caracal, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
Legiuitorul a instituit regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, existând însă şi excepţii de la această regulă [art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001] în categoria cărora se încadrează şi terenul în litigiu, care este afectat unei utilităţi publice, parcare destinată a deservi nevoile comunităţii.
Se mai arată că instanţa nu a manifestat rol activ în a stabili cu exactitate dacă terenul precizat în sentinţă este acelaşi cu terenul pe care l-a avut în proprietate reclamanta, dispunând restituirea unui alt teren ce a fost reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991 numitului L.V.M., care a înstrăinat, la rândul său, o parte din teren Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Contrar afirmaţiilor recurentei instanţa anterioară a manifestat rol activ, dispunând în mai multe rânduri completarea raportului de expertiză întocmit în primă instanţă, pentru a verifica apărările pârâtei.
Expertul a identificat terenul solicitat, precizând că acesta nu se suprapune terenului cu destinaţie de parcare cuprins la poziţia 476 din inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Caracal, întrucât vecinătăţile indicate în anexa 3 a HG nr. 1355/2001, depusă la dosar de către apelantă (f. 15 – 17), nu corespund cu cele ale terenului în litigiu, „Parcarea Victoriei" (poz. 476 din anexă) având alte vecinătăţi.
În atare situaţie, simplul fapt că pe terenul solicitat este o platformă betonată nu conduce la concluzia exceptării de la restituirea în natură, în condiţiile în care pârâta nu a demonstrat că platforma betonată a fost realizată în cadrul lucrărilor aprobate de sistematizare a localităţii şi că este destinată unei amenajări de utilitate publică, în sensul prevederilor art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, urmare a relaţiilor comunicate la solicitarea instanţei, valorificate în raportul suplimentar de expertiză (fila 63 dosar), s-a stabilit că terenul nu este străbătut de conducte de gaz, termoficare sau de reţele electrice subterane iar apelanta pârâtă nu a dovedit contrariul.
Se mai susţine că nu s-a stabilit cu exactitate dacă terenul cu vecinătăţile precizate în sentinţă este acelaşi cu terenul pe care l-a avut în proprietate autorul reclamantei.
Susţinerea este contrazisă de titlul de proprietate în baza căruia reclamanta a formulat notificarea, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 75/1966, din care rezultă amplasamentul terenului în suprafaţă de 700 mp, identificat în prezent prin raportul de expertiză topografică întocmit în primă instanţă, necontestat sub acest aspect de către pârâtă.
Prin motivele de apel s-a invocat şi faptul că terenul în litigiu este inclus în suprafaţa de 945 mp cu privire la care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate numitului L.M., conform Legii nr. 18/1991, acesta înstrăinându-l Bisericii Baptiste.
Această critică este reiterată şi prin motivele de recurs şi, în susţinerea ei, recurenta a depus pentru prima dată în proces, în cadrul probei cu înscrisuri, probă admisibilă în această etapă procesuală, conform art. 305 C. proc. civ. două titluri de proprietate eliberate susnumitului în baza Legii fondului funciar (nr. 13111/77 din 20 ianuarie 1999 şi nr. 7977/45 din 10 noiembrie 1997) precum şi două contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu Biserica Baptistă „Sfânta Treime".
În raport cu aceste noi înscrisuri, se constată, fără a se reţine vreo culpă a instanţei anterioare, că situaţia de fapt în funcţie de care să se poată verifica legalitatea soluţiei de restituire în natură a terenului nu este pe deplin stabilită.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înţelege nu numai terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ci şi terenul ce nu face obiectul unor acte juridice de înstrăinare încheiate/întocmite anterior intrării în vigoare a legii speciale de reparaţie.
În măsura în care terenul solicitat în prezenta cauză se suprapune cu cel care face obiectul titlurilor de proprietate şi contractelor de vânzare-cumpărare depuse de recurentă în actuala etapă procesuală, acte de înstrăinare cu privire la care nu s-a constatat nulitatea absolută în condiţiile prescrise de art. 45 din Legea nr. 10/2001, conform art. 18 lit. c) din actul normativ analizat terenul (integral sau în parte) nu poate fi restituit în natură, măsurile reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent.
În vederea lămuririi acestor împrejurări de fapt, care presupune efectuarea unei lucrări de specialitate, inadmisibilă în recurs, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa Decizia şi va trimite spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Caracal împotriva deciziei nr. 367 din 26 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 decembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 1405/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 8271/2007. Civil → |
---|