ICCJ. Decizia nr. 8268/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8268
Dosar nr. 110/118/200.
Şedinţa publică din 7 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La 3 iunie 2005 reclamantele G.A.V. şi V.A. au chemat în judecată pârâţii Consiliul local al municipiului Mangalia, Municipiul Mangalia, Primarul Municipiului Mangalia, Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Constanţa şi C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala regională CF Constanţa solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să-i oblige pe pârâţi să emită o decizie/dispoziţie motivată prin care să dispună restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 651 mp situat în Mangalia cartier Nord, parcela 209 sau să li se acorde măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri băneşti calculate la valoarea de circulaţie a nemişcătorului.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că terenul în litigiu a fost dobândit de tatăl lor V.E., decedat la 11 noiembrie 1968, ale cărui moştenitoare sunt, printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 280 din 24 septembrie 1935 de către Judecătoria Mangalia şi transcris la grefa Tribunalului Constanţa sub nr. 5814/1935 şi că terenul a intrat în proprietatea statului fără nici un titlu. Au mai arătat că au trimis o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 la data de 27 iulie 2001 Primăriei Municipiului Mangalia, că această notificare a fost trimisă de mai multe ori C.N.C.F.R. C.F.R. SA, sucursala Regională CF Constanţa, că această companie cât şi primăria nu recunosc că deţin terenul şi că au făcut numeroase demersuri pentru identificarea nemişcătorului şi a persoanei juridice deţinătoare deşi această obligaţie îi revenea Primăriei Municipiului Mangalia potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001. Totodată au precizat că în prezent terenul este ocupat de linii CFR astfel cum rezultă din mai multe adrese ale SC P. SA Constanţa şi ale Primăriei Municipiului Mangalia.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 2456 din 28 noiembrie 2006 a admis acţiunea formulată de reclamante împotriva primarului municipiului Mangalia şi a Municipiului Mangalia prin primar pe care i-a obligat să emită o decizie/dispoziţie motivată prin care să soluţioneze notificarea trimisă de cele în cauză în temeiul Legii nr. 10/2001 cu referire la terenul în suprafaţă de 651 mp situat în oraşul Mangalia. A respins acţiunea introdusă împotriva celorlalţi pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive cât şi cererea de obligare a tuturor pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale prin Decizia nr. 168/c din 16 mai 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Mangalia prin primar şi de primarul Municipiului Mangalia împotriva sentinţei instanţei de fond. A obligat pe apelanţi la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatele reclamante.
Pentru a hotărî astfel ambele instanţe au reţinut în esenţă că terenul în litigiu este deţinut de unitatea administrativ teritorială, respectiv de Municipiul Mangalia, că primarul acestei localităţi era obligat să se pronunţe asupra notificării prin decizie/dispoziţie motivată în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, potrivit art. 25 alin. (1) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată şi că deşi au trecut peste 5 ani de când reclamantele au trimis notificarea nu au primit nici un răspuns referitor la cererea lor de restituire în natură a nemişcătorului. Totodată instanţa de control judiciar a mai reţinut că deşi terenul în litigiu este străbătut în zona centrală şi pe toată lungimea lui de calea ferată Mangalia-Constanţa această împrejurare nu poate conduce la concluzia că obligaţia rezolvării notificării ar aparţine C.N.C.F.R. C.F.R. SA, sucursala regională CF Constanţa, întrucât dreptul de proprietate asupra nemişcătorului nu a ieşit din patrimoniul unităţii administrativ teritoriale apelanţii nefăcând dovada că s-au determinat limitele concrete ale zonei de protecţie aferentă căii ferate în condiţiile art. 29 alin. (4) din OUG nr. 12/1998 şi nici că terenul aferent zonei de siguranţă prevăzute în alin. (2) al aceluiaşi articol a fost expropriat pentru a se putea reţine că dreptul de proprietate asupra terenului ar aparţine statului.
Împotriva ultimei hotărâri pronunţate în cauză pârâţii Primarul municipiului Mangalia şi Municipiul Mangalia prin primar au declarat, în termen, recursul de faţă, în motivarea căruia au arătat următoarele:
- instanţa a stabilit în mod greşit unitatea deţinătoare a bunului în litigiu.
- la pronunţarea deciziei nu s-a avut în vedere legislaţia în vigoare aplicabilă bunurilor ce aparţin domeniului public al statului şi sunt administrate de C.N.C.F. C.F.R. SA, respectiv art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 29 şi art. 49 din OUG nr. 12/1998 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora Municipiul Mangalia nu poate fi deţinător al nemişcătorului în litigiu.
- obligaţia de a emite dispoziţia/Decizia motivată a fost stabilită în sarcina Municipiului Mangalia cu încălcarea prin art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Deşi recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor doar în motivul prevăzut de pct. 9 al articolului respectiv.
Intimatele reclamante cât şi intimaţii pârâţi au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. În plus intimatele reclamante au solicitat în principal anularea recursului ca nemotivat, cerere neîntemeiată întrucât cererea de recurs, depusă în termen, cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor [art. 301 art. 302/1 lit. c), art. 303 şi art. 306 C. proc. civ.].
Recursul este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Pentru identificarea şi localizarea terenului cât şi a persoanei juridice deţinătoare instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice de către ing. D.G.
Potrivit expertizei tehnice terenul cumpărat de autorul intimatelor reclamante la 24 septembrie 1935 se găseşte în partea de nord a Municipiului Mangalia, în fostul careu al demobilizaţilor, în spatele blocului B 49 şi al garajelor aferente are o lungime de 30 ml şi o lăţime de 21,7 ml şi nu este ocupat de nici o construcţie, însă este străbătut prin zona centrală şi pe toată lungimea lui de calea ferată Mangalia-Constanţa.
Constatările expertului tehnic sunt confirmate de adresele nr. 1512 din 4 octombrie 1999 şi nr. 547 din 19 aprilie 2005 ale SC P. SA Constanţa cât şi de adresele nr. 18035 din 23 octombrie 2002, nr. 22937 din 23 iunie 2004 şi nr. 10761 din 5 aprilie 2005 al Primăriei Municipiului Mangalia.
Potrivit art. I pct. 10 din Lista anexă a Legii nr. 213/1998 domeniul public al statului este alcătuit, printre altele, din infrastructura căilor ferate, inclusiv tunelele şi lucrările de artă.
Infrastructura feroviară se compune din liniile ferate de circulaţie, terenul aferent pe care sunt construite precum şi terenurile situate de o parte şi de alta a axei căii ferate care constituie zona de siguranţă a infrastructurii feroviare [art. 11 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 12/1998 republicată, cu modificările şi completările ulterioare].
Zona de siguranţă a infrastructurii feroviare cuprinde fâşiile de teren, cu limita de 20 m fiecare situate de o parte şi de alta a axei căii ferate necesare pentru amplasarea instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţa circulaţiei şi a celorlalte instalaţii de conducere operativă a circulaţiei terenurilor precum şi a instalaţiilor şi lucrărilor de protecţie a mediului [art. 29 alin. (2)].
Regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de art. 136 din Constituţie, art. 5 alin. (1), art. 11 şi art. 12 din Legea nr. 213/1998.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 213/1998 statul sau unitatea administrativ- teritorială exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele şi condiţiile legii.
Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Ele pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local. De asemenea ele pot fi concesionate sau închiriate, ori date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
Titularul dreptului de administraţie poate să posede, să folosească bunul şi să dispună de acesta, în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare.
Potrivit art. 9 alin. (1) din OUG nr. 12/1998 republicată, administrarea infrastructurii feroviare, proprietate publică se asigură de către C.N.C.F. C.F.R. SA.
Prin persoana juridică deţinătoare sau entitate investită cu soluţionarea notificărilor în sensul Legii nr. 10/2001 se înţelege acea persoană care are puterea şi competenţa de a dispune de bunul imobil pentru care se solicită măsuri reparatorii, indiferent dacă este regie autonomă, societate comercială sau instituţie publică.
Cu alte cuvinte, în sensul Legii nr. 10/2001 unitate deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, prefectură sau orice altă instituţie publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său bunul respectiv (regie autonomă, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste).
Terenul în litigiu făcând parte în prezent din infrastructura căilor ferate aparţine domeniului public al statului, infrastructura feroviară ce este administrată de C.N.C.F. C.F.R. SA fără ca bunul respectiv să fie înregistrat în patrimoniul acestei companii naţionale.
În aceste condiţii numai cu încălcarea drepturilor legale menţionate mai sus au putut instanţa de fond şi cea de apel să reţină că Municipiul Mangalia are calitatea de persoană juridică deţinătoare a bunului în litigiu şi ca o consecinţă a acestui fapt să-l oblige pe primarul localităţii respective să emită Decizia/dispoziţia motivată prin care să rezolve notificarea intimatelor reclamante.
Calitatea de persoană juridică deţinătoare nu o poate avea nici C.N.C.F. C.F.R. SA întrucât aceasta nu exercita, în numele statului, dreptul de proprietate publică şi nici nu are înregistrat bunul în litigiu în patrimoniul ei.
Potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 statul este persoana juridică în raporturile cu care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participa în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.
Totodată conform art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra unui bun statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor, iar unităţile administrativ teritoriale de către consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale care dau mandat scris, în fiecare caz, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului.
Ca atare, calitatea de persoană juridică deţinătoare a bunului imobil în litigiu o are Ministerul Economiei şi Finanţelor ca reprezentant al Statului Român şi nu Municipiul Mangalia.
În raport de cele arătate Înalta Curte va admite recursul şi a modifica Decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de aceiaşi pârâţi împotriva sentinţei instanţei de fond, schimbării în parte a acestei sentinţe şi obligării recurenţilor-pârâţi să înainteze notificarea intimatelor-reclamante împreună cu întreaga documentaţie Ministerului Economiei şi Finanţelor, ca reprezentant al Statului Român pentru parcurgerea procedurii administrative prealabilă şi obligatorie potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. Totodată va menţine restul dispoziţiilor sentinţei instanţei de fond.
Văzând şi prevederile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Municipiul Mangalia prin primar şi Primarul Municipiului Mangalia împotriva deciziei nr. 168/c din 16 mai 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Modifică Decizia în sensul că admite apelul declarat de aceiaşi pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 2456 din 28 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanţa.
Modifică în parte sentinţa în sensul că obligă pe pârâţii Municipiul Mangalia prin primar şi pe Primarul Municipiului Mangalia să înainteze notificarea formulată de către reclamante, împreună cu întreaga documentaţie, către Ministerul Economiei şi Finanţelor ca reprezentant al Statului Român.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 821/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7942/2007. Civil → |
---|