ICCJ. Decizia nr. 8493/2007. Civil

Reclamanții S.M.G.N. și O.M.M., prin contestație precizată în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Brad prin Primar, Consiliul Local al municipiului Brad și Ministerul Finanțelor Publice au solicitat anularea dispoziției nr. 891 din 18 iulie 2005 emisă de primarul municipiului Brad în soluționarea "notificării" din 8 februarie 2002 și obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții prin care să-i fie restituit în natură terenul expropriat de la părinții lor, liber de construcții (664 mp) iar pentru restul plus casa de locuit demolată să le fie acordate despăgubiri bănești.

Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința nr. 1612 din 7 iunie 2006 a admis în parte contestația; a anulat dispoziția atacată; a dispus obligarea primarului municipiului Brad să emită o nouă dispoziție prin care să restituie în natură teren liber de construcții în suprafață de 430,45 mp situat în municipiul Brad, identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert judiciar L.V., parte integrantă a sentinței, în C.F. 3548 nr. top 48/6, circumscris grafic punctelor G.H.C.M. în planșa 4 anexă la raport și să constate dreptul contestatorilor la măsuri reparatorii în echivalent în contul imobilului (construcții și teren) expropriat, a cărui restituire nu este posibilă, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv; a fost respinsă contestația față de Consiliul Local al municipiului Brad și Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța a reținut, în baza probelor administrate că reclamanții-contestatori au calitatea de persoane îndreptățite conform Legii nr. 10/2001, că imobilul în discuție, casă dependințe și teren, a fost preluat abuziv de către stat. Conform raportului de expertiză, lucrare de specialitate, rezultă că din total teren expropriat în suprafață de 1711 mp, poate fi restituită în natură doar suprafața de 430,45 mp, circumscrisă grafic în planșa nr. 4 anexă la raport.

Deoarece conform art. 1,art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 principiul consacrat este restituirea în natură, instanța a adoptat această soluție, terenul fiind liber de construcții în sensul legii.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 320 din 2 noiembrie 2006 a admis apelul declarat de Primăria municipiului Brad, prin primar; a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins contestația.

Instanța a reținut că terenul restituit în natură, identificat de expert ca fiind liber, face parte din inventarul localității aparținând domeniului public și este străbătut de rețele subterane de curent electric și de canalizare, reclamanții contestând numai întinderea suprafeței pentru care se acordă despăgubiri, așa încât acestora li se cuvin despăgubiri pentru suprafața de 1711 mp teren și construcții de 73,14 mp.

împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții-contestatori.

Se susține, în esență, că raportul de expertiză evidențiază posibilitatea restituirii în natură a unui teren liber de 430,45 mp, cuprinderea în domeniul public a unui teren neexpropriat, deci proprietate privată, nu se putea face în anul 2001. Se impunea, conform legii, atât restituirea în natură, cât și acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul expropriat.

Recursul este întemeiat.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie, în natură, în condițiile acestei legii. Art. 7 alin. (1) prevede că, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, iar alin. (2) specifică faptul că dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de lege. Potrivit art. 9 din aceeași lege, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Probatoriul administrat, inclusiv proba științifică a expertizei tehnice au evidențiat:

Autorii reclamanților au avut în proprietate o locuință situată pe un teren în suprafață de 1955,36 mp. Statul a preluat 1711 mp, 244,36 mp rămânând în proprietatea acestora. La data când a fost făcută notificarea era liberă de construcții o suprafață de 430,45 mp (teren nepreluat de stat și teren preluat dar rămas liber de construcții).

în baza textelor de lege citate terenul sus menționat se impunea a fi restituit în natură în starea în care se găsea, reclamanții nici măcar neputând opta pentru alte măsuri reparatorii.

Susținerea indirectă a instanței de apel în sensul că reclamanții ar fi solicitat măsuri reparatorii prin echivalent este contrazisă atât de "notificare" cât și de contestația unde reclamanții solicitau o suprafață de teren mai mare (664 m) de cât a evidențiat expertiza tehnică.

Existența unor rețele subterane nu poate afecta restituirea în natură a terenului liber, raportat la textele din legea specială citată, ci cel mult regimul de autorizare al unor lucrări viitoare pe care proprietarul ar dori să le edifice pe teren.

în concluzie, tribunalul este cel care a aplicat corect prevederile legale incidente în cauza de față, motiv pentru care recursul a fost admis, decizia curții de apel modificată în sensul restrângerii apelului declarat de Primăria municipiului Brad prin primar.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8493/2007. Civil