ICCJ. Decizia nr. 8103/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 18 decembrie 2002, reclamanta SA A.L.B. SAI a chemat în judecată pe pârâții P.I., P.C., P.G. și P.G.G., solicitând să se dispună obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 36.000 mp, parcela A 1342 situată în zona străzii P., sector 3.
în motivarea cererii sale, reclamanta a învederat că prin protocolul nr. 42 din 24 ianuarie 1992, Comisia de lichidare a C.A.P. Bălăceanca a dispus trecerea bunului cu plată în proprietatea sa și că, încă de la preluarea imobilului, pârâții îi interzice prin violență folosirea acestuia.
Mai mult, cu rea credință au obținut mai multe hotărâri judecătorești prin care se constată că au devenit proprietarii terenului prin uzucapiune.
în drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.
Prin sentința civilă nr. 906 din 28 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, instanța la care prezenta cauză a fost înregistrată la data de 1 aprilie 2004, urmare a declinării competenței soluționării sale prin sentința civilă nr. 736 din 2 februarie 2004 a Judecătoriei sector 3 București, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
S-a luat act de renunțarea pârâților-reclamanți la judecata capătului de cerere privind radierea înscrisurilor transcrise de către reclamanta-pârâtă în registrul de transcripțiuni.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul teren în suprafață de 36.312,65 mp, astfel cum acesta a fost identificat în anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de expert N.I.D., situat în str. P. , sector 1, parcela A 1342.
Prima instanță a reținut, în esență, că titlul exhibat de reclamantă asupra terenului ce face obiectul cauzei, constând în protocolul nr.42 din 24 ianuarie 1992, transcris la Biroul de carte funciară a Judecătoriei sector 3 sub nr. 20842 din 24 noiembrie 1992 și procesul-verbal de punere în posesie transcris sub nr. 1345 din 12 mai 1992, este mai bine caracterizat decât hotărârile judecătorești invocate ca titluri asupra aceluiași teren.
Suplimentar, ca argument privind natura mai caracterizată a titlului reclamantei, s-a reținut și faptul că acesta a fost cel dintâi transcris în evidențele de publicitate imobiliară.
Apelul declarat de pârâți împotriva susmenționatei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 94 A din 25 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Instanța de apel urmare a comparării titlurilor exhibate de părți, a acordat preferința titlului considerat mai bine caracterizat și care-l constituie înscrisurile prezentate de reclamantă în dovedirea dreptului invocat.
S-a reținut că atât procesul-verbal de predare-primire, cât și protocolul încheiat la data de 24 ianuarie 1992, încheiate între reclamantă și Comisia de lichidare a C.A.P. Bălăceanca au valoarea unor înscrisuri autentice, întocmite de membrii acestei comisii și care, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 131/1991 raportat la prevederile art. 26 din Legea nr. 18/1991, sunt considerați funcționari publici.
S-a mai arătat că cele două înscrisuri au fost transcrise în registrul de transcripțiuni, anterior pronunțării hotărârilor judecătorești invocate de pârâți drept titlu de proprietate și nu sunt afectate de vicii care le-ar face susceptibile de anulare.
Deși pârâții au contestat valabilitatea acestor înscrisuri, nu au înțeles să uzeze de procedura înscrierii în fals, renunțând la judecata cererii prin care solicitaseră radierea lor din evidențele de publicitate imobiliară.
Cu privire la dreptul de proprietate invocat de pârâți s-a reținut că hotărârile judecătorești prezentate de aceștia nu au fost pronunțate în contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauză, față de care au valoarea probatorie a unui înscris autentic.
Reținând preferabilitatea titlului reclamantei, în temeiul prevederilor art. 296 C. proc. civ. apelul pârâților a fost respins ca nefondat.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate, critici care, generic au fost încadrate în prevederile art. 304 și urm. C. proc. civ.
în dezvoltarea recursului lor, ale căror critici pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâții au susținut că actele exhibate de reclamantă nu fac dovada că terenul litigios ar fi intrat în patrimoniul său întrucât nu s-a făcut dovada și nu s-au administrat dovezi din care să rezulte că autoarea reclamantei, C.A.P. Bălăceanca, ar fi avut bunul în patrimoniul său.
Au mai invocat nevalabilitatea titlurilor, justificat de conținutul alterat al acestora, constând în ștersături și adăugiri, care le afectează validitatea, ca și succesiunea temporală logică a actelor de transmisiune a bunului litigios.
Nevalabilitatea titlurilor de proprietate a mai fost întemeiată și pe neîndeplinirea cerinței prevăzute de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 18/1991, care impun ad validitatem forma autentică a actului de transmisiune a terenurilor.
Instanțele au procedat în mod nepermis la cenzurarea hotărârilor judecătorești invocate ca dovadă a dreptului de proprietate asupra terenului, deși ar fi trebuit să se limiteze la compararea titlurilor exhibate de părți și să dea preferință celui mai bine caracterizat.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 480 C. civ. "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege", iar potrivit art. 481 C. civ. "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire".
Consacrarea legală și constituțională a dreptului de proprietate privată, prevăzute de art.44 din Constituția României, fac ca acesta să se bucure de o protecție juridică prin care să i se asigure exercițiul nestingherit, iar unul dintre mijloacele juridice specifice de apărare a dreptului de proprietate îl constituie acțiunea în revendicare.
Deși nu are o reglementare legislativă, doctrina și jurisprudența definesc acțiunea în revendicare ca o acțiune prin care proprietarul unui bun individual determinat care a pierdut posesia asupra acestuia în favoarea unei alte persoane, posesor neproprietar, încearcă să-și recapete dreptul de proprietate asupra bunului și să obțină posesia asupra acestuia față de terțul neproprietar.
Revendicarea, ca acțiune petitorie, imprescriptibilă, tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate al reclamantului și, accesoriu, obținerea posesiei.
Prin urmare, pentru admisibilitatea unei atari acțiuni este necesară atât dovada pozitivă că reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, cât și pe aceea a stăpânirii bunului de către posesorul neproprietar.
Or, în speță, instanțele preocupate de analiza titlurilor exhibate de părți în dovedirea dreptului de proprietate invocat, au omis analiza celei de-a doua condiții de admisibilitate a acțiunii introductive.
Cu referire la aspectul evocat, este de menționat că doar la judecata în primă instanță, la judecătorie, a fost administrată proba cu expertiză tehnică topografică pentru identificarea terenului în litigiu, din care ar rezulta că doar o porțiune de aproximativ 700 mp este deținută de pârâți, restul terenului constituindu-l "o serie de grădini cultivate, cu proprietari neidentificați", pentru ca într-un alt alineat al lucrării de expertiză să se facă mențiunea că "suprafața revendicată de reclamant se suprapune peste suprafața pârâților".
Neconcordanțele evidente din lucrarea de specialitate amintite și a cărei concludență în soluționarea cauzei este de necontestat, nu au fost sesizate nici de părțile litigante și nici de instanțe, care s-au limitat să oblige pârâții la restituirea terenului identificat potrivit schiței anexă la expertiza tehnică.
Aspectele evidențiate, cu consecințe asupra justei soluționări a cauzei și pronunțării unei hotărâri judecătorești legale și temeinice, ca act final al dezbaterii judiciare, este necesar a fi clarificate prin suplimentarea corespunzătoare a probatoriului admisibil, în vederea lămuririi pe deplin a situației de fapt, în scopul aplicării corecte a legii, operațiune ce nu poate potrivit limitelor probațiunii impuse de art. 305 C. proc. civ., să fie efectuată în această etapă procesuală.
Cu prilejul rejudecării cauzei, în operațiunea tehnică juridică de comparare a titlurilor exhibate de părți, instanța de rejudecare va analiza preferabilitatea acestora, din perspectiva prevederilor art. 27-29 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar ca și a prevederilor art. 10 din Legea nr. 36/1991, privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, ca și a nevalabilității titlului reclamantei din perspectiva prevederilor art. 47 din Legea nr. 18/1991, apărări invocate de pârâți în tot cursul desfășurării procedurii judiciare. Se va proceda și la identificarea terenurilor pentru care pârâții exhibă hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei și a identității acestora cu terenul în litigiu, pentru a determina cu certitudine dacă între terenul revendicat și cel cu privire la care pretinde de către pârâți un drept de proprietate, în temeiul acestor hotărâri judecătorești există deplină concordanță.
întrucât lămurirea aspectelor menționate, presupunem suplimentarea probatoriului prin administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, înscrisuri și alte probe considerate a fi pertinente în cauză, în temeiul art. 314 C. proc. civ., recursul a fost admis, iar hotărârea atacată trimisă curții de apel pentru rejudecarea apelului pârâților.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8371/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7981/2007. Civil → |
|---|
