ICCJ. Decizia nr. 97/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 6367/2002, C.E. a solicitat anularea dispoziției nr. 4536/2002 emisă de Primarul municipiului Brăila prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 120,77 mp situat în Brăila, cu motivarea că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
în motivarea contestației s-a arătat că mama sa T.M. a cumpărat de la numitul U.E., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8370 din 14 octombrie 1971, imobilul compus din terenul în suprafață de 235 mp și construcția având 3 camere, 3 antreuri, bucătărie, magazie, de la adresa sus-menționată.
La data de 4 noiembrie 1976, mama sa a vândut soților C.C. și T. o parte din imobil, respectiv 2 camere și 2 antreuri, suprafața de 120,77 mp trecând în proprietatea statului, ca efect al Legii nr. 58/1974.
în anul 1983, soții C. au vândut construcția cumpărată către soții D.R. și D.A., fără terenul de 120,77 mp care fusese scos din circuitul civil în baza Legii nr. 58/1974.
în anul 1993 soții D. au obținut titlu de proprietate pentru acest teren prin Ordinul Prefectului județului Brăila nr. 266 din 11 martie 1993, ordin care însă a fost parțial anulat de înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin sentința civilă nr. 612 din 23 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila s-a respins ca nefondată contestația.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că terenul în suprafață de 120,77 mp a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, cumpărătorilor transmițându-li-se numai dreptul de folosință.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, prin Ordinul Prefectului județului Brăila nr. 266 din 11 martie 1993 s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru terenul în cauză în favoarea actualilor deținători ai construcției, soții D.
Prin decizia nr. 614 din 7 iunie 1998 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, ordinul sus-menționat a fost anulat parțial, fiind menținut în limita suprafeței de 100 mp.
Față de această nouă situație, Prefectul județului Brăila a emis Ordinul nr. 108 din 10 martie 2005 prin care i se recunoaște numitei C.E. dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 20,17 mp, indiviz din 120,77 mp, ordin care nu a fost desființat.
Contestatoarea a declarat apel împotriva sentinței pronunțată în cauză, invocând nulitatea absolută a acesteia întrucât nu este motivată în drept. S-a mai susținut că se impunea admiterea contestației și restituirea în natură a terenului, atât timp cât a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 120,77 mp.
Prin decizia civilă nr. 861/A din 13 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a respins ca nefondat apelul.
în motivarea deciziei s-a reținut că instanța de fond a reținut corect situația de fapt existentă, pe baza interpretării judicioase a probelor legal administrate și a motivat amplu și convingător, cu trimitere la textele de lege aplicabile.
S-a mai reținut că deși reclamantul a făcut dovada calității de moștenitoare a defunctei Toma Maria, restituirea suprafeței de 120,77 mp nu este posibilă, deoarece Ordinul prin care li s-a reconstituit soților D. dreptul de proprietate pentru suprafața de 100 mp nu a fost desființat, astfel că este justificată numai restituirea suprafeței de 20,17 mp.
Contestatoarea a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și susținând că hotărârea a fost motivată lapidar, ceea ce echivalează cu lipsa motivării și că a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
în dezvoltarea motivelor de recurs recurenta susține că motivarea în sine a deciziei recurate cuprinde doar o frază, fără a se explica de ce nu se aplică dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 și de ce ordinul nr. 266/1993 este opozabil instanței, în condițiile în care la data emiterii sale Legea nr. 10/2001 nu era în vigoare.
Se mai susține că hotărârea se bazează pe o interpretare greșită a Legii nr. 10/201, deoarece terenul în litigiu a fost confiscat ca urmare a Legii nr. 58/1974, fără despăgubire, iar toată argumentația juridică este fundamentată pe existența Ordinului nr. 108/2005 care nu a fost atacat de recurentă, motivare contrară însă art. 48 din Legea nr. 10/2001.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
în cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocate de recurentă, neregăsindu-se cele două ipoteze consacrate de text, deoarece decizia pronunțată în apel este motivată și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Chiar dacă motivarea deciziei recurate este succintă, se antamează problemele esențiale ale speței, știut fiind că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere.
Nu este întemeiată nici critica vizând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că nu sunt îndeplinite cerințele ipotezelor indicate de text, întrucât decizia recurată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, considerentele deciziei criticate relevă elementele de fapt care justifică aplicarea legii în cauză, iar legea aplicabilă nu a fost încălcată în litera și specificul ei, nu a fost interpretată eronat și nici aplicată greșit.
Situația terenului în litigiu, în suprafață de 120,77 mp, a fost rezolvată prin emiterea Ordinului nr. 266/1993 și nr. 108/2005, în baza dispozițiilor Legii nr. 18/1991, republicată, împrejurare față de care devin incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 48 (actualmente 47) din Legea nr. 10/2001, cum susține recurenta.
Acest text de lege acordă posibilitatea solicitării de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile legii, persoanelor îndreptățite și celor vătămate într-un drept al lor, cărora până la intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, li s-au respins, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, acțiuni având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv, situație care însă nu se regăsește în speță.
Față de toate considerentele expuse, înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← Acţiune pentru obligarea primăriei la emiterea unei... | ICCJ. Decizia nr. 969/2007. Civil → |
|---|
