ICCJ. Decizia nr. 842/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 27 iulie 2006 petenta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat transformarea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului în măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani a intimatului I.I.
Prin sentința civilă nr. 916 din 2 august 2006 a Tribunalului Dolj a fost admisă cererea petentei, dispunându-se transformarea măsurii suspendării temporare a dreptului de folosire a pașaportului în măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene privindu-l pe intimat, începând cu data pronunțării hotărârii până la 14 octombrie 2006.
Prima instanță a reținut, în esență că față de măsura dispusă împotriva intimatului, de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului din 14 octombrie 2005 până la data de 14 octombrie 2006, sunt incidente prevederile art. 55 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2005.
Apelul declarat de petentă împotriva susmenționatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 732 din 10 octombrie 2006 a Curții de Apel Craiova, întrucât, față de soluția primei instanțe, partea nu justifică nici un interes legitim în promovarea căii de atac a apelului.
în situația în care apelanta ar fi considerat că acțiunea pe care a formulat-o ar fi rămas fără obiect, avea posibilitatea ca, în conformitate cu prevederile art. 246 C. proc. civ., să renunțe la judecata cererii introductive.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au invocat prevederile art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora, măsurile de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, încetează de drept, cu excepția celor dispuse cu privire la cetățenii români returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformate, înainte de expirarea acestui termen, în măsura de restrângere a dreptului la liberă circulație în străinătate, în condițiile art. 39 alin. (1) și art. 38 din lege.
Deoarece măsura nu a fost transformată în termenul legal menționat, hotărârea atacată fiind pronunțată ulterior expirării acestui termen, respectiv la data de 10 octombrie 2006, acțiunea sa a rămas fără obiect, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei instanței de apel care, în mod greșit, a respins apelul ca nefondat.
Recursul este fondat.
Deși temeiurile căii de atac, nu au fost indicate, criticile recurentei pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
în cauză, împotriva intimatului a fost luată măsura suspendării temporare a dreptului de folosire a pașaportului din data de 14 octombrie 2005 până la data de 14 octombrie 2006, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997.
Or, potrivit art. 55 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006, măsura de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul, dispusă în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, ipoteza în speță, încetează de drept la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția celor dispuse cu privire la cetățenii români returnați în baza acordului de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformate, înainte de expirarea acestui termen, în măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulație în străinătate.
Prin urmare, transformarea măsurii suspendării dreptului de a folosi pașaportul pentru ipoteza prevăzută la art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997 trebuia solicitată și dispusă în perioada de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, astfel cum prescriu prevederile legale citate.
Or, Legea nr. 248/2005 a intrat în vigoare la data de 29 ianuarie 2006, așa încât, la data promovării cererii de chemare în judecată, termenul legal menționat în care mai putea fi dispusă măsura prevăzută de art. 55 din lege, expirase, motiv pentru care, legal nu mai era posibilă adoptarea măsurii solicitate și care constituia însăși obiectul cererii introductive.
întrucât, potrivit art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii ...", dispoziția legală imperativă și cum, în speță, la data introducerii cererii dedusă judecății, obiectul acesteia, șa cum a fost indicat, nu mai exista, se constată că, în mod greșit, cu încălcarea principiilor legalității și disponibilității procesului civil, instanța de apel, a respins apelul pe alte considerente decât cele cu judecata cărora a fost învestită.
întrucât obiectul cererii de chemare în judecată este un element esențial de individualizare a acțiunii, element ce nu poate lipsi dintr-o cerere de chemare în judecată, căci activitatea judiciară ar fi astfel lipsită de obiectul unei protecții care să impună intervenția justiției și constatând inexistența sa la momentul sesizării instanței, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul a fost admis, hotărârile atacate casate iar acțiunea introductivă respinsă ca rămasă fără obiect.
| ← ICCJ. Decizia nr. 98/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 766/2007. Civil → |
|---|
