Imobil trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, în baza Decretului nr. 92/1950. Acţiune pentru acordarea de măsuri reparatorii. Inexistenţa autorităţii de lucru judecat în materia revendicării bunurilor preluate în mod abuziv de stat.
| Comentarii |
|
Potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001, republicată, persoanele îndreptăţite, precum şi persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a legii li s-au respins, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile acestei legi. Drept urmare, prin voinţa expresă a legiuitorului a fost înlăturată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în această materie, persoanele îndreptăţite putând apela din nou la concursul autorităţii judecătoreşti pentru a obţine măsuri reparatorii în sistemul legii speciale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 2725 din 27 Martie 2007
La 27 noiembrie 2002, reclamantul V.V. a chemat în judecată pe pârâții S.C. Rial SRL Brașov, N.S. și P.R. pentru ca instanța să constate că imobilul situat în Brașov, înscris în CF 20960 Brașov a trecut în proprietatea statului în temeiul deciziei penale nr. 123 din 19 ianuarie 1949 a Curții București; să se constate că naționalizarea imobilului în baza Decretului nr. 92/1950 nu a mai avut obiect și a fost înscris în mod eronat în listele anexe ale decretului; rectificarea în CF la poziția B - 4 a înscrierii actului prin care statul a devenit proprietar, în loc de Decretul nr. 92/1950 sentința penală nr. 123/1949; rectificarea CF în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și restabilirea situației anterioare naționalizării; să se constate că defuncții I.I. și V. au edificat înainte de anul 1949 o construcție formată din casă cu parter, etaj și anexe garaj și corp de gardă pe terenul în cauză; să se constate că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil; să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți; să se dispună desființarea în parte a deciziei nr. 56/2001 emisă de S.C. Rial SRL Brașov în sensul înlăturării din decizie, la art. 2 alin. 3 a mențiunii "restituirea este condiționată de plata către chiriaș a sumei de 71.684 lei"; obligarea S.C. Rial SRL Brașov de a completa decizia cu restituirea în natură a întregului imobil.
în subsidiar, reclamantul a solicitat să se constate inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 privind proprietatea lui I.I. asupra imobilului din CF 20960 Brașov; să se dispună modificarea art. 4 din Decizia nr. 56/2001 în sensul stabilirii valorilor despăgubirilor oferite la valoarea de circulație a imobilului revendicat și plata acestora actualizate, la data achitării, potrivit indicelui de inflație.
în motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că pe terenul cumpărat în anul 1935 autorul reclamantului a edificat o construcție care nu a fost intabulată în evidențele de publicitate imobiliară. Prin hotărâre penală, I.I. a fost condamnat la 8 ani de temniță grea dispunându-se și confiscarea averii. în aceste condiții, autorului reclamantului nu îi erau aplicabile prevederile Decretului nr. 92/1950.
Prin sentința civilă nr. 386 S din 17 octombrie 2003, Tribunalul Brașov, secția civilă a admis în parte acțiunea și a constatat că imobilul situat în Brașov a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil. A desființat în parte Decizia nr. 56 din 19 octombrie 2001 emisă de pârâta S.C. Rial SRL Brașov în sensul că a înlăturat dispoziția cuprinsă în alin. 3 al art. 2 privitor la faptul că restituirea imobilului este condiționată de plata către chiriași a sumei de 71.684 lei, reactualizată la data plății. A modificat prima parte a art. 4 din decizia sus menționată în sensul că a stabilit valoarea estimativă a părții din imobil pentru care se oferă despăgubiri ca fiind de 2.180.183.213 lei. Au fost respinse celelalte pretenții.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că într-un proces anterior, finalizat prin decizia civilă nr. 142 din 13 februarie 1998 a Curții de Apel Brașov, s-a stabilit irevocabil că I.V. este succesoarea lui I.I. iar V.V. este succesor testamentar al lui I.V.
într-o nouă acțiune introdusă de același reclamant, a fost reținută autoritatea de lucru judecat întemeiată pe hotărârea pronunțată în primul litigiu.
în privința petitelor relative la constatarea faptului că imobilul a fost preluat de stat în temeiul unei hotărâri penale prin confiscarea averii defunctului I.I.; la constatarea faptului că naționalizarea imobilului în temeiul Decretului nr. 92/1950 nu a mai avut obiect; la rectificarea cărții funciare și a faptului că defuncții I.I. și V. au edificat pe teren o construcție înainte de anul 1949 există o statuare jurisdicțională ce are valoarea unei prezumții legale absolute, potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ.
Antecesorul reclamantului era, la data naționalizării imobilului în litigiu, general pensionar, astfel încât îi erau aplicabile prevederile art. II din decret, preluarea fiind făcută fără titlu valabil.
Cât privește constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 6223/2000 a Judecătoriei Brașov a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de P.R. și soția acestuia și s-a constatat că aceștia sunt proprietarii apartamentului situat în imobilul în litigiu, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 23658 din 7 aprilie 1998. Această constatare jurisdicțională a intrat în puterea lucrului judecat, pârâtul putându-se prevala în prezentul litigiu de ea.
Nu a fost dovedită reaua - credin ță a pârâtei N.S. la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare. Această parte a încheiat actul translativ de proprietate cu persoana care figurează în evidențele de publicitate imobiliară ca fiind titularul dreptului de proprietate asupra imobilului. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare proprietar tabular al imobilului era statul și nu era notată în evidențele de publicitate vreo acțiune în rectificare de CF și nici nu s-a făcut dovada că la acea dată N.S. cunoștea despre existența pe rolul instanțelor a unei astfel de acțiuni.
Decizia nr. 56/2001 emisă de Rial SRL Brașov este nelegală întrucât Legea nr. 10/2001 nu conține nici o prevedere din care să rezulte posibilitatea condiționării restituirii părții din imobil deținută cu chirie contra unei sume de bani decât în cazurile prevăzute de art. 49. Valoarea estimativă a părții din imobil ce nu se restituie în natură a fost stabilită prin expertiză, însă instanța nu are competență în materia stabilirii, cuantificării și acordării despăgubirilor bănești, aceste atribuții revenind altor organe ale statului.
Apelurile declarate de reclamant și de pârâții persoane fizice au fost respinse prin decizia civilă nr. 267 Ap. din 31 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat, cu privire la apelul reclamantului, că prima instanță nu a omis să se pronunțe asupra petitului 5 din acțiune, ci l-a respins cu motivarea că asupra acestui capăt de cerere, ca și asupra altora din acțiunea introductivă, există o statuare jurisdicțională cu valoarea unei prezumții legale absolute potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ. Faptul că prin dispozitiv s-au respins "restul pretențiilor" nu constituie o nepronunțare asupra unui capăt de cerere, atâta timp cât acesta este analizat în considerente. De altfel, identificarea și intabularea construcției s-a realizat în cartea funciară ca urmare a cererii reclamantului, după cum rezultă din extrasul CF aflat la fila 189 dosar fond. Din același extras rezultă că nu este întemeiată nici critica privitoare la nepronunțarea asupra terenului, atâta timp cât acesta este evidențiat în cartea funciară în lotul nr. 1 care îl are ca proprietar pe reclamant.
Relativ la reaua - credin ță a chiriașilor cumpărători, deși a afirmat că aceasta reiese din probele de la dosar, apelantul nu indică ce probe au fost omise în analiza primei instanțe și care ar fi putut duce la această concluzie, ci face afirmații generale, fără trimitere la acte sau file din dosarul de fond. Contractele au fost încheiate după finalizarea proceselor relative la titlul statului, după obținerea unei hotărâri irevocabile, ceea ce denotă că chiriașii au depus diligențe și au așteptat încheierea ciclului procesual pentru a fi siguri că vor cumpăra de la adevăratul proprietar. Din notificările depuse la dosar nu reiese data certă la care acestea au fost expediate pârâților, așa încât ele nu pot constitui o dovadă a relei - credin țe.
Cât privește apelul pârâților, s-a reținut că în mod corect prima instanță a respins capătul de cerere privitor la menținerea hotărârii penale ca titlu valabil de preluare a statului, reținând prezumția puterii lucrului judecat în temeiul art. 1200 pct. 4 C. civ.
Decizia instanței de apel a fost recurată atât de către reclamant cât și de către pârâții P.R. și N.S.
în recursul reclamantului, se arată că decizia este nelegală, întrucât ambele instanțe nu s-au pronunțat asupra petitului nr. 5 din acțiunea introductivă privind constatarea faptului că defuncții I.I. și V. au edificat înainte de anul 1949 o construcție pe terenul situat în Brașov.
Ambele instanțe au omis să se pronunțe asupra petitului nr. 9 din acțiunea introductivă prin care s-a solicitat completarea Deciziei nr. 56/2001 cu restituirea în natură și a terenului în suprafață de 3955, 60 m.p. Păstrând sentința prin care instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere, instanța de apel a încălcat dreptul de proprietate al reclamantului și s-a refuzat analizarea dreptului său de a primi întreaga suprafață de teren. Instanța de apel s-a folosit de un extras de carte funciară care nu mai este valabil, întrucât acea înscriere de CF a fost anulată de Tribunalul Brașov, în urma unei decizii definitive.
Cât privește petitul 7 privitor la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, instanțele au reținut greșit că aceștia au fost de bună - credin ță deoarece trebuiau să facă un minim de verificări, iar mențiunea din cartea funciară, privind dreptul de proprietate al statului asupra imobilului revendicat nu este suficientă în dovedirea bunei credin țe a acestora.
Părțile au încheiat contractele de vânzare-cumpărare în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea antecesorilor reclamantului, fapt pentru care aceste contracte au o cauză ilicită.
Recursul pârâților vizează faptul că instanțele au nesocotit prevederile art. 1201 C. civ. atunci când au acceptat să repună în discuție o chestiune care își găsește rezolvarea judiciară irevocabilă.
Astfel, ignorând prezumția absolută de putere de lucru judecat, reclamantul cere iar să se constate inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 la persoana autorului său cu privire la imobilul în litigiu.
întrucât în etapa recursului reclamantul a decedat, poziția sa procesuală a fost transmisă moștenitorilor săi.
Analizând recursurile, în limitele criticilor formulate și în raport de dovezile administrate în primă instanță, înalta Curte a apreciat că acestea nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
1. Recursul reclamantului.
Ambele instanțe s-au pronunțat asupra cererii având ca obiect constatarea faptului că autorii reclamantului au edificat înainte de anul 1949 o construcție pe terenul în litigiu.
Astfel, prima instanță a reținut că în privința acestui petit există o statuare jurisdicțională ce are valoarea unei prezumții legale absolute, potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ., decurgând din existența unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care a mai fost analizată această chestiune. La rândul ei, instanța superioară de fond a înlăturat acest motiv de apel, arătând că prima instanță a făcut aplicarea art. 1200 pct. 4 C. civ. Neanalizarea pe fond a acestei cereri și în litigiul de față nu a fost de natură să-l prejudicieze pe reclamant, de vreme ce pârâții nu s-au apărat în sensul că autorii reclamantului nu ar fi edificat pe teren construcția menționată.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la neanalizarea petitului având ca obiect terenul în suprafață de 3955,60 m.p. Reclamantul a arătat că în mod greșit instanța de apel a luat în considerare extrasul de carte funciară cu motivarea că acesta nu mai este valabil, înscrierea fiind anulată de Tribunalul Brașov, dar nu a administrat dovezi în acest sens. La dosar a fost depus un extras de carte funciară din 27 iunie 2002 și extrasul de carte funciară din 16 decembrie 2002, luat în considerare de instanța de apel. Or, într-adevăr în acest extras figurează reclamantul în calitate de proprietar al terenului în discuție.
Cât privește criticile privitoare la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, instanța de recurs a reținut că reclamantul a formulat această cerere la 27 noiembrie 2002. Or, în condițiile art. 45 alin. final din Legea nr. 10/2001, în forma după republicare, acțiunea în anulare a actelor de înstrăinare putea fi introdusă până la data de 14 august 2002. în aceste condiții, criticile privitoare la modul în care instanțele de fond au apreciat buna - credin ță a cumpărătorilor nu sunt întemeiate, soluția de respingere a acestui capăt de cerere urmând a fi păstrată;
2. Recursul pârâților.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001, republicată, persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a legii li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile acestei legi.
Drept urmare, prin voința expresă a legiuitorului a fost înlăturată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în această materie, persoanele îndreptățite putând apela din nou la concursul autorității judecătorești pentru a obține măsuri reparatorii în sistemul legii speciale.
Având în vedere cele mai sus arătate, înalta Curte a respins recursurile ca nefondate, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
| ← Acţiune pentru obligarea unei societăţi comerciale să... | Cerere privind încuviinţarea executării unei sentinţe... → |
|---|
